De ce se spune că oul este un aliment minune. Cum trebuie consumat ca să nu ne îmbolnăvim şi ce substanţe conţine

De ce se spune că oul este un aliment minune. Cum trebuie consumat ca să nu ne îmbolnăvim şi ce substanţe conţine

Oul, un aliment bogat în vitamine şi minerale FOTO Shutterstock

Un singur ou conţine, în cantităţi mici, toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie organsimul zilnic, inclusiv calciu, fier, potasiu, zinc şi magneziu. Aceste substanţe se regăsesc în gălbenuş, în timp ce albuşul conţine doar proteine.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ouăle nu cresc colesterolul dacă sunt consumate cu moderaţie. Noile cercetări arată că ouăle oferă beneficii esenţiale creierului, ochilor şi inimii, fără nici un impact negativ semnificativ asupra colesterolului. Cu toate ca gălbenuşurile de ou conţin colesterol, cercetătorii cred acum că nivelurile de grăsimi saturate din dietă au cel mai mare impact asupra nivelului de colesterol din sânge, care se presupune că prezice riscul bolilor cardiace.
Colesterolul ce se găseşte în ouă este absorbit în intestin, ceea ce face ca impactul său asupra colesterolului din sânge să fie neglijabil. Cu cât asigurăm necesarul de colesterol cu atât mai puţin produce organismul.
Un studiu al Universităţii Harvard a constatat că persoanele care au consumat nu mai mult de un ou pe zi aveau un nivel mai scăzut al colesterolului faţă de cele care au exclus acest aliment”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.
 
Gălbenuşul unui ou conţine 21 vitamine, minerale, 6,29 g proteine, 27 g calciu, 6 mg magneziu, 96 mg fosfor, 67 mg potasiu, şi 4,97 g grăsimi.
 
Ouăle au numeroşi nutrienţi care oferă beneficii unice sănătăţii. Sunt o excelentă sursă de vitamina B şi colină, substanţe esenţiale pentru funcţionarea creierului.  Menţinerea greutăţii este cheia bunăstării generale. Într-un studiu în care a fost analizat metabolismul persoanelor supraponderale s-a constatat că cei care au consumat două ouă la micul dejun au pierdut de două ori mai repede în greutate faţă de cei care consumau carbohidraţi simpli la prima masă a zilei. Ouăle sunt consumate mai ales la micul dejung, însă sunt utilizate şi la prepararea mai multor reţete culinare. Aceste produse alimentare au un conţinut bogat de vitamine, proteine dar şi grăsimi.

Alergia la ouă

 
Deoarece conţine cantităţi ridicate de proteine, vitamine şi minerale şi cantităţi reduse de grăsimi saturate, oul devine un component esenţial din dieta zilnică. "Trebuie menţionat că sunt persoane care nu pot consuma ouă, şi anume cei care sunt alergici la acest produs. Alergia la ouă este una din cele mai comune alergii din timpul copilăriei. Cu toate că şi gălbenuşul şi albuşul conţin o cantitate ridicată de proteine, albuşul declanşează mai multe reacţii alergice decât gălbenuşul.
 
În general, alergia la proteinele din ouă se manifestă încă din copilărie, însă în cazuri excepţionale aceasta se declanşează şi la vârste înaintate. Deci, indiferent de vârstă, dacă apar simptomele caracteristice acestei forme de alergie trebuie să mergeţi de urgenţă la un alergolog.
 
Nu se impune consumarea unui numar limitat de ouă, însă trebuie să se acorde multă atenţie modului în care acestea sunt preparate. Astfel, sunt recomandate mai ales ouăle fierte şi este indicat să se evite consumarea acestora în combinaţie cu brânză sau unt, deoarece creşte nivelul de grăsimi saturate.
 
Persoanele care suferă de hipercolesterolemie pot consuma numai 3 ouă pe săptămână, cu toate ca studiile au arătat că colesterolul din alimente nu contribuie la creşterea nivelului de colesterol din sânge. Pentru reducerea colesterolului din sânge, pacientul trebuie în primul rând să reducă consumul de grăsimi, mai ales cele saturate, care au un impact major asupra nivelului de colesterol din sânge. O dietă bazată pe fibre determină reducerea cantităţii de colesterol care ajunge în sistemul sanguin", explică medicul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: