Acţiunea Blocada, record de sancţiuni. 821 de amenzi într-o săptămână, aplicate de poliţişti

Acţiunea Blocada, record de sancţiuni. 821 de amenzi într-o săptămână, aplicate de poliţişti

Poliţia a stat cu ochii pe şoferi Foto:IPJ Călăraşi

Record de sancţiuni la Călăraşi. În ultima săptămână, poliţiştii au constatat 25 de infracţiuni şi au aplicat peste 800 de amenzi, în valoare de peste 230.000 lei, în cadrul acţiunii Blocada, pentru prevenirea faptelor  antisociale şi asigurarea unui trafic rutier sigur.

Ştiri pe aceeaşi temă


În săptămâna 13 – 19 august, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Călăraşi au efectuat 27 de acţiuni, în timpul cărora au constatat 25 de infracţiuni, dintre care 17 în flagrant. Oamenii legii au aplicat 821 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare a amenzilor de 236.210 lei.

28 de permise au fost reţinute

Dintre acestea, 685 au fost pentru abateri la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 sancţiuni au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 90 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fiind aplicate şi 38 de sancţiuni prevăzute de alte acte normative.
Poliţiştii rutieri au reţinut 28 de permise de conducere, dintre care 5 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 8 pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 15 pentru alte fapte. De asemenea, au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.
 

Vă recomandăm şi:

Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de persoane şi de marfă

Razie în trafic. Transportatorii de marfă şi de persoane, în vizorul poliţiştilor

Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri

Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările