Smiley are o #confesiune pentru buzoieni

Smiley are o #confesiune pentru buzoieni

Pe 18 martie, începând cu ora 18.00, Sala Sporturilor din Buzău va fi gazda unui eveniment unic, o adevărată #confesiune muzicală, ce-l va avea drept protagonist pe Smiley. Alături de acesta, pe scenă va urca o invitată specială, Ana Munteanu, câştigatoarea ultimului sezon "Vocea României".

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre cei mai populari şi iubiţi artişti pop ai momentului, pe numele său real, Andrei Maria, va concerta în premieră la Buzău, într-un spectacol ce poartă numele ultimului său album, Confesiune. Evenimentul va surprinde complexitatea artistică pe care Smiley a dobândit-o  în cei peste zece ani în care s-a aflat într-o mulţime de ipostaze, precum cea de interpret, compozitor, producător, om de televiziune sau actor.
 
În 2017, Smiley a marcat un deceniu de carieră solo prin proiectul #Smiley10. Proiectul a debutat pe 10 martie cu piesa-manifest “Flori de plastic”, al cărei videoclip, sub forma unui scurtmetraj de animaţie, este primul de acest gen lansat de artist. Aceasta a fost urmată de single-ul “De unde vii la ora asta?”, care a facut performanţa de a strânge un milion de vizualizări pe YouTube în prima zi şi aproape 50 de milioane până în prezent. “Domnu’ Smiley”, o piesa funk în care Smiley îşi cântă refrenul vieţii, “Să-mi fie vară”, “Rara”, “O altă ea”, „Ce mă fac cu tine de azi”, featuring cu Guess Who, ”Pierdut printre femei”, „Vals”şi „O poveste” au completat lista de piese lansate în cele 10 luni ale proiectului, o confesiune muzicală multimedia, un maraton de lansări şi inovaţii care a culminat pe 18 decembrie cu lansarea albumului „Confesiune”.
 
Smiley nu a încetat niciodată să-şi surpindă publicul, oferindu-i acestuia muzică de calitate, colaborări îndrăzneţe şi pline de originalitate. Ultimul său album reprezintă însă cel mai complex produs al său de până acum, reuşind să evoce o maturitate artistică incontestabilă.  
 
Invitata lui Smiley de la Buzău, Ana Munteanu, vine din Chişinău, a făcut canto cinci ani, iar în prezent este elevă la liceu şi ia lecţii de xilofon, tobe şi pian. Studiază foarte mult şi toată viaţa ei se învârte în jurul muzicii. Moşteneşte talentul de la părinţii ei, care au calităţi vocale excepţionale, dar care nu au performat în acest domeniu. În 2014, la numai 13 ani, tânăra a câştigat „Moldova are Talent”, cu piesa Patriciei Kaas - „Il parle d’amour”. 
 
La ”Vocea României”, Smiley a fost fascinat de calităţile vocale ale Anei încă din etapa audiţiilor pe nevăzute, avut încredere in ea de fiecare dată, astfel dovedind că Ana este o învingătoare.
 
Pe 18 martie, buzoienii vor asculta live piese ce au urcat cu uşurinţă în topurile româneşti, Smiley promiţând un concert de neuitat, o primă întâlnire plină de emoţie şi ritm. 
 
Biletele au preţuri cuprinse între 50 si 175 de lei şi se găsesc la casa de bilete a Sălii Sporturilor, la Teatrul George Ciprian şi online pe ticketnet.ro. Infotel: 0749.093.093.
 
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău şi al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport a Municipiului Buzău.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările