Garda de Mediu Buzău a confiscat încă o dubă plină cu deşeuri. Şoferul a primit şi o amendă uriaşă FOTO

Garda de Mediu Buzău a confiscat încă o dubă plină cu deşeuri. Şoferul a primit şi o amendă uriaşă FOTO

Duba a fost confiscată în cursul zilei de joi

O dubă încărcată cu deşeuri inerte amestecate rezultate din demolări a fost oprită în trafic, de poliţişti. Maşina aparţine unei persoane fizice. Comisarii Gărzii de Mediu Buzău l-au sancţionat dur pe şofer pentru încălcarea legislaţiei de mediu.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În urma verificărilor efectuate, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Buzău au dispus sancţionarea contravenţională în valoare de 30.000 lei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare de confiscare a mijlocului de transport.
 
Sancţiunile vin în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor cât şi transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României. 
 
Deşeurile au fost predate unui operator autorizat în vederea eliminării sau valorificării acestora. 
 
”Atragem atenţia pe această cale tuturor persoanelor fizice şi juridice că transportul, abandonarea şi depozitarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase fără respectarea prevederilor legale se sancţionează cu amendă şi confiscarea mijlocului de transport folosit la săvârşirea contravenţiei”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Buzău.
 
Acţiunile vor continua atât pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sarat, cât şi în judeţ.
 
În urmă cu o săptămână, comisarii Gărzii de Mediu Buzău au confiscat o camionetă plină cu saci în care erau deşeuri inerte amestecate, rezultate din lucrări de construcţii.
 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările