Traficanţii de droguri care au împărţit Brăila în zone de influenţă. Metoda ingenioasă pe care o foloseau pentru a nu fi prinşi de poliţişti

Traficanţii de
droguri care au împărţit Brăila în zone de influenţă. Metoda ingenioasă pe care
o foloseau pentru a nu fi prinşi de poliţişti

Foto: arhivă Adevărul

O grupare infracţională formată din 13 persoane a fost condamnată definitiv pentru trafic de droguri şi trafic de minori la finalul unui proces care a durat doi ani. Traficanţii vindeau canabis la sute de consumatori, iar pentru că unii dintre ei deveniseră dependenţi de droguri, îşi obligau concubinele sau alte fete, de obicei minore, să se prostitueze.

Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat definitiv, pe 20 iunie, pe membrii unei grupări infracţionale care controla traficul cu canabis din Brăila la pedepse cuprinse între un an şi şase ani şi două luni de închisoare pentru constituirea a unui grup infracţional organizat, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse psihoactive (etnobotanice), trafic de droguri şi trafic de minori. 
 
Cei 13 membri ai grupării au împărţit Brăila în zone de influenţă, fiecare dintre aceştia având sarcini precis stabilite, pornind de la cumpărarea canabisului, depozitarea şi până la porţionarea şi vânzarea lui. În decembrie 2016, traficanţii de droguri au intrat în conflict, ajungându-se chiar la violenţe, iar gruparea s-a scindat, liderii noilor grupuri infracţionale fiind Sorin Matei şi Gheorghiţă Radian Cojocaru, zis “Gulă”.
 
Sorin Matei, poreclit ”Sorinel Moartea”, distribuia stupefiante în zona străzilor Plevna, Indepedenţei, Plantelor şi Şcolilor (până la Şcoala 8) din Brăila. Zona sa cuprindea, de asemenea, strada Pietăţii din cartierul Hipodrom, Aleea Trandafirilor şi strada Roşiori. Rivalul său, Gheorghiţă Radian Cojocaru, împărţea droguri cu precădere în bariera Călăraşilor. Sorin Matei l-a atras în ”afacere” pe George Adrian Bălan, zis “Grasu”, un cunoscut consumator şi distribuitor de droguri şi un vechi client al Poliţiei.
 
Ca să nu fie prinşi de poliţişti sau să cadă în plasa unor investigatori sub acoperire, traficanţii au creat un sistem prin care clienţii fideli primeau două numere de telefon dedicate, unde sunau doar pentru a cumpăra droguri. 
 
“Membrii grupului aveau două posturi telefonice ale căror numere erau cunoscute de către consumatori, iar aceste posturi erau utilizate numai pentru a perfecta tranzacţii cu substanţe psihoactive. În memoriile acestor telefoane erau stocate numerele de telefon ale cumpărătorilor cunoscuţi, astfel încât atunci când erau apelaţi cunoşteau dacă persoana care-i apela era una de încredere. Aceştia mai utilizau şi alte posturi telefonice pe care le schimbau destul de des, pentru a nu fi descoperiţi”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.
 
Îşi vindeau trupul pentru a face rost de bani pentru droguri
 
Peste 40 de persoane, în special tineri, au fost identificaţi de anchetatori când îşi procurau substanţe psihoactive de la membrii celor două grupări coordonate de Sorin Matei şi Gheorghiţă Radian Cojocaru în perioada cât s-au aflat sub filaj, numărul acestora fiind cel mai probabil mult mai mare, de ordinul sutelor de persoane.
 
George Adrian Bălan devenise dependent de droguri, iar ca să îşi poată procura în continuare stupefiante, şi-a trimis concubina minoră, de doar 16 ani, să se prostitueze, după ce a fotografiat-o în ipostaze provocatoare, postând apoi anunţuri cu aceasta pe site-uri de escorte. Ulterior, bărbatul a racolat o altă minoră, de 17 ani, M.B., pe care a obligat-o, de asemenea, să îşi vândă trupul. Anchetatorii au stabilit ulterior că doar din exploatarea sexuală a lui M.B,  George Adrian Bălan a obţinut peste 20.000 de lei.
 
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe zeci de telefoane mobile şi pe 60.000 de lei, bani obţinuţi din vânzarea de droguri, măsura asiguratorie fiind menţinută acum şi de către judecători. Cinci dintre membrii grupărilor infracţionale au fost achitaţi de judecători, iar cea mai mare pedeapsă i-a fost aplicată lui Bălan George Adrian (6 ani şi 2 luni închisoare).
 
Instanţa l-a condamnat pe Cojocaru Gheorghiţă Radian la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare şi 110 zile de muncă în folosul comunităţii, Gruia Valeriu Alin a primit 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare şi 110 zile de muncă în folosul comunităţii,  Neagu Alexandru Ionuţ (3 ani şi o lună închisoare cu executare),  Mihai Nicolae (2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare) şi Matei Larisa (un an de închisoare cu suspendare). Singurul care a beneficiat de o reducere a pedepsei este Matei Sorin care va executa 3 ani şi 5 luni de închisoare, după ce iniţial fusese condamnat la 4 ani şi 3 luni de închisoare cu executare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările