Ministrul Cseke Attila reziliază contractul la Bazinul Olimpic de la Brăila: „Nu am văzut niciun muncitor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul de inot de la Brăila, sursa foto:Midanne.ro
Bazinul de inot de la Brăila, sursa foto:Midanne.ro

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a demarat procedura de reziliere a contractului privind construirea bazinului olimpic de înot din Brăila.„Sunt extrem de nemulţumit. Nu am văzut niciun muncitor, nici măcar în condiţiile în care ştiau că vine ministrul”, declara acesta, după ultima vizită făcută pe şantier.

„Compania Naţională de Investiţii, instituţie care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a demarat procedura de reziliere a contractului privind construirea bazinul olimpic de înot din municipiul Brăila, în vederea reluării procedurii de achiziţie publică şi a finalizării investiţiei”, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Bazinul olimpic de înot de la Brăila a fost contractat în 2011, iar lucrările au fost demarate în 2015. Din iulie 2019 lucrarea a avansat doar în proporţie de 6%. Ministrul Attila a vizitat şantierul recent şi a ameninţat că, dacă într-o lună nu se reiau lucrările la Bazinul Olimpic, va fi reziliat contractul cu constructorul.

„Am vizitat lucrările în iulie, şi am impus un termen de o lună constructorului pentru a se mobiliza spre finalizarea lucrării. Acest termen a fost depăşit. Vom rezilia contractul cu acest constructor pentru a putea avansa cu investiţia după o nouă procedură de achiziţie publică. Scopul Ministerului Dezvoltării este de a finaliza obiectivul şi a-l preda în folosul comunităţii”, a explicat Attila. 

În aceste condiţii, CNI a notificat constructorul cu privire la rezilierea de drept a contractului încheiat în anul 2011. Ulterior, vor fi parcurse toate etapele în vederea preluării şantierului, stabilirea restului de executat şi demararea unei noi proceduri de achiziţie publică în vederea finalizării obiectivului de investiţii. 

„Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii S.A. va întreprinde toate măsurile necesare şi legale cu privire la deblocarea acestui şantier şi finalizarea obiectivului de investiţii în cel mai scurt timp posibil în vederea predării lui către autoritatea publică locală”, transmite CNI. 

Reprezentanţii firmei au anunţat, potrivit presei locale, că nu sunt de acord cu decizia anunţată de oficialităţi şi că o va contesta în instanţă. 

Brăila a dat nataţiei româneşti două mari campioane

Pentru a putea organiza competiţii continentale, bazinul de înot olimpic va avea o lungime de 50 metri şi o lăţime de 25 metri, 10 culoare, fiecare dintre ele având lăţimea de 2,5 metri şi o adâncime a apei de maximum 2 metri. Baza sportivă va dispune de sală de forţă, saună, vestiare spaţioase, grupuri sanitare, cabinet medical şi cabinet antidoping.

Şcoala brăileană de nataţie a obţinut, de-a lungul timpului, rezultate remarcabile. Cele mai de seamă exponente ale acesteia sunt campioanele olimpice Diana Mocanu şi Camelia Potec.

Diana Mocanu a obţinut, în 1999, 3 medalii de aur la europenele de juniori şi 2 titluri balcanice, iar în 2000 a cucerit 7 medalii (3 de aur, 3 de argint şi un bronz - la Campionatele Europene de seniori şi 2 titluri olimpice la Sidney), Un an mai târziu, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, brăileanca a cucerit o medalie de aur şi una de argint.

Vă recomandăm şi:

Un vis împlinit pentru Brăila: oraşul care a dat nataţiei româneşti două mari campioane, Diana Mocanu şi Camelia Potec, va avea, în sfârşit, un bazin decent

Constanţa va avea bazin olimpic de înot şi sală polivalentă. Investiţiile sportive sunt trecute pe lista Guvernului pe 2015

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite