Brăila: O echipă de campanie a PSD, fugărită cu o macetă
0Trei membri PSD care împărţeau luni pliante electorale cu Viorica Dăncilă, candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale, au fost fugărite de un bărbat înarmat cu o macetă, transmite publicaţia DeBraila.ro.
O echipă care făcea campanie electorală pentru candidatul PSD Viorica Dăncilă a fost atacată, luni, cu o macetă pe o stradă din oraşul Brăila. Agresorul a fost identificat şi este audiat de poliţişti.
Incidentul s-a produs luni pe una dintre străzile oraşului Brăila, unde un bărbat a ameninţat o echipă de campanie a candidatului PSD, Viorica Dăncilă, care împărţea materiale electorale.
Nu au fost persoane rănite, dar poliţiştii au deschis un dosar penal.
„Un bărbat de 44 ani a aruncat o macetă spre trei persoane care împărţeau materiale electorale, le-a ameninţat. Incidentul s-a produs pe Calea Călăraşilor. Bărbatul se află la sediul Poliţiei pentru audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Lara Belciugan, pentru Mediafax.
În acest caz s-a deschis dosar penal pentru portul obiectelor periculoase fără drept şi ameninţare.