A murit Nicolae Tino. Avocatul brăilean era preşedinte de onoare PNL Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul brăilean Nicolae Tino, a murit la vârsta de 94 de ani. Era cel mai în vârstă avocat si a îndrumat zeci de jurişti din Brăila şi Tulcea. Nicolae Tino i-a avut ca mentori pe cei mai buni avocaţi ai Brăilei interbelice, Radu Portocală (lider al PNL, fost ministru, închis şi ucis de către comunişti), Nicolae Niculescu, I. C. Sava şi avocatii Hiott şi Răsvan.

Descendent al unei vechi familii de avocaţi, Nicolae Tino a fost avocat de la 1 septembrie 1945. A trecut prin războaie şi a fost rănit de două ori în Războiul din Răsărit. Într-un interviu acordat acum 3 ani site-ului www.avocatura.com, Nicolae Tino îşi amintea cum, copil fiind, familia sa primea vizita marelui istoric Nicolae Iorga. Oaspete al familiei Tino a fost şi scriitorul Panait Istrati.

Tatăl avocatului Nicolae Tino, a fost Traian Tino, avocat din anul 1912, prefect şi primar al Brailei, dar şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în timpul României Mari. Ofiţer în Primul Război Mondial, Traian a fost luat prizonier în Basarabia, de catre bolşevici, însa a fost ulterior eliberat, pentru că nu i se găsise nicio vina. 23 de ani mai târziu, Nicolae va mege şi el în Basarabia, în Războiul Sfânt din Răsărit, pornit pentru eliberarea provinciilor româneşti cotropite de bolşevici, a mai povestit Nicolae Tino în interviul acordat site-ului www.avocatura.com. Traian Tino a înfiintat la Braila cantine muncitoreşti şi a militat pentru prosperitatea oraşului. A fost fondator şi membru activ al Ligii Culturale, al Societătii Avântul şi al Bibliotecii Armencea. Aflat pe lista neagră a legionarilor (pentru că refuzase colaborarea cu aceştia), Traian Tino a fost prigonit şi de comunişti, murind în anul 1957, după ce fusese marginalizat şi hărţuit, ca mai toată elita intelectualităţii române interbelice.

La rândul său, avocatul Nicolae Tino a îndrumat zeci de jurişti din Brăila şi Tulcea (a fost, o vreme, avocat la Măcin), învăţându-i tainele Dreptului inclusiv pe miniştri ai Justiţiei, şefi de barouri şi preşedinţi de instanţe de judecată. A donat sute de cărti Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati”, a făcut donaţii şi Arhivelor Naţionale şi a fost membru activ al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO). Nicolae Tino încă mai dădea sfaturi colegilor mai tineri şi participa activ la viaţa culturală a Brăilei.          

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite