Dinastia tractoriştilor. Povestea adolescentului de 17 ani care duce mai departe o tradiţie de un secol
0În timp ce mulţi liceeni visează să devină medici, IT-işti, poliţişti sau artişti, un elev de la ţară face tot posibilul pentru a ajunge tractorist. Este pasionat de mecanica agricolă şi provine dintr-o adevărată dinastie de mecanizatori agricoli.
Marius Ivănescu are 18 ani, trăieşte la ţară, este elev la Şcola Profesională din satul Vlăsineşti, judeţul Botoşani iar visul său este să devină tractorist. Marius este pasionat de tot ceea ce înseamnă tehnică mecanizată agricolă şi totodată vrea să continue tradiţia familie sale, pe linie paternă. Mai precis, adolescentul din Vlăsineşti provine dintr-o adevărată dinastie de tractorişti din judeţul Botoşani.
Străbunicul, bunicul şi tatăl au lucrat ca mecanizatori agricoli. Iar pasiunea pentru tractoare simte că-i curge prin vene.
„De mic trăiesc pe lângă tractoare. Mergeam cu bunicul meu, pe tractor, la lucrări pentru pregătit solul. Era o joacă atunci dar acum este o pasiune mare pentru tractoare. Nu mai este joacă este pasiune şi o meserie pe care vreau să o fac cât mai bine”, spune Marius Ivănescu.
Dinastia de tractorişti de la Vlăsineşti
Străbunicul lui Marius Ivănescu a fost unul dintre primii tractorişti din judeţul Botoşani. Ara proprietăţile marilor moşieri în anii 30 cu un Lanz Bulldog, un tractor de fabricaţie germană, o tehnologie de ultimul răcnet la aceea vreme. Meseria a fost rapid transmisă din tată-n fiu. Şi bunicul dar şi tatăl lui Marius au fost tractorişti.
„Eu sunt al patrulea tractorist din istoria familiei. Primul mecanizator agricol a fost străbunicul meu. Mergea pe un Lanz Bulldog. Mai apoi bunicul şi tatăl meu au fost tractorişti la rândul lor. Sunt mândru şi sper să continui această tradiţie cu succes”, spune tânărul din Vlăsineşti.
A dat liceul pe şcoala de tractorişti
Tocmai de aceea Marius nu a vrut să audă de altă meserie decât cea de tractorist. Visul să este să lucreze în domeniul agricol, ca generaţiile de dinaintea sa. La Evaluarea Naţională a avut o medie de peste 8.00 suficient cât să meargă la un liceu. A decis însă să meargă la Şcoala Profesională ”Gheorghe Burac” din comuna sa natală Vlăsineşti.
Decizia nu a fost grea, mai ales că la Vlăsineşti este o adevărată ”academie” de tractorişti. Elevii fac practică pe tractoare de ultimă generaţie printr-un parteneriat cu fermierii din zonă. „Şi profesorii m-au întrebat, ţine minte, de ce nu mă duc la liceu. Dar eu am vrut să fac meseria asta şi aici o învăţam. Aşa că m-am dus fără să mă uit înapoi”, mărturiseşte tânărul.
Acum este în ultimul an la şcoala profesională şi îşi trăieşte visul. Face practică pe ogoare, uneori pe tractoare de peste 150.000 de euro. „Dincolo de pasiune, meseria asta este bine plătită, căutată. Agricultura ţine economia ţării şi se dezvoltă această ramură”, spune elevul.
Lui Marius Ivănescu nici măcar nu-i pasă de prejudecăţile legate de această meserie şi de conotaţiile uneori negative ataşate meseriei de tractorist. Marius spune că lucrurile s-au schimbat. „Acum sunt utilaje moderne, cu calculator de bord, cu tehnologie modernă. Vin la muncă curat. Pe vremuri se mai murdăreau tractoriştii de vaselină, de motorină, de ulei. Lucrurile s-au schimbat. Este o meserie cât se poate de elegantă. În plus pentru a opera un tractor modern îţi trebuie şcoală, trebuie să ştii ce faci”, adaugă Marius Ivănescu.
„Vreau să mă angajez”
Visul lui Marius este să aibă propria lui exploataţie agricolă, mai ales că se acordă fonduri pentru tineri. În primul rând, după terminarea şcolii în această vară tânărul vlăsineştean vrea să se angajeze. „Vreau să mă angajez. Am 18 ani, nu mai pot sta pe banii părinţilor. Şi în plus vreau să mă apuc cât mai repede de treabă”, spune tânărul.
Are deja trei oferte de angajare fiind unul dintre cei mai buni tineri mecanizatori. După ce va lucra o perioadă vrea să completeze studiile pentru absolvirea liceului şi mai apoi să facă Agronomia pentru a-şi face propria exploataţie. „Am să fac liceul la seral şi dacă mă ajută Bunul Dumnezeu am să vreau să mă fac inginer agronom”, conchide Marius.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Pensii speciale pentru zidari, tractorişti, tirişti, profesori, doctori... nu pentru ciocoi