Calvarul celor 500 de orfani batjocoriţi de stat la Botoşani. Nu au primit de câteva luni bani de haine şi de mâncare

Calvarul celor 500 de orfani batjocoriţi de stat la Botoşani. Nu au primit de câteva luni bani de haine şi de mâncare

Asistenţi maternali protestes FOTO Adevărul

Orfanii din Botoşani daţi în grija asistenţilor maternali aşteaptă banii de haine de aproape trei luni. Pentru hrană, părinţii plătiţi de stat să aibă grijă de aceşti copii nu au mai primit indemnizaţia de o lună. Aceştia au fost nevoiţi să îşi cheltuiască salariile pentru ca micuţii să nu sufere de foame. Chiar şi aşa, statul îşi batjocoreşte orfanii cu mâncare de 8 lei pe zi, mai puţin decât ceea ce ar primi un maidanez la padocuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

În judeţul Botoşani în grija celor 200 de asistenţi maternali se află 550 de copii. Meseria de asistent maternal s-a transformat în ultimii ani însă într-o meserie mai mult de suflet. Banii pe care părinţii de împrumut îi primesc de la stat prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC), se duc mai mult pe întreţinerea copilului de care culmea ar trebui să aibă grijă statul. 

Şi asta fiindcă cei 550 de copii sunt batjocoriţi aproape anual de autorităţile statului. Indemnizaţiile de hrană, îmbrăcăminte şi produse igenico-sanitare şi aşa mici sunt date mereu cu întârziere. În acest an, de aproape trei luni de zile, asistenţii maternali cumpără din salariile lor şi de 800 de lei, săpun,şampon,haine şi jucării copiilor pe care statul i-a uitat încă din ultimul semestru al anului 2013. 

Situaţia s-a complicat şi mai mult în momentul în care de o lună de zile, asistenţii maternali nu au mai primit niciun leu de la stat pentru hrana copiilor. Mulţi dintre asistenţi susţin că au ajuns la sapă de lemn şi nu mai au nici ei cu propriile familii cu ce trăi. ”Salariile sunt mici la asistenţii maternali. Restanţele la plata cazarmamentului, rechizitelor nu s-au acordat pe ultimul semestru, iar alocaţia de hrană întârzie de o lună de zile. Mereu sunt probeleme de acest gen. Asistenţii maternali se împuţinează fiindcă nu îşi mai permit efectiv să întreţină copii pe care statul îi lasă de multe ori de izbelişte”, a declarat Camelia Socianu, liderul sindical IMPACT din cadrul DGASPC. 

Mai mult decât atât un asistent maternal dezvăluie ”banii ruşinii” pe care statul îi acordă unui copil pentru a se hrăni şi îmbrăca. ” Un copil cu vârsta între 0 şi 3 ani pe zi primeşte pentru mâncare doar 6 lei . Unul între 3 şi 18 ani primeşte 8,3 lei de mâncare. Ce poate mânca un copil în ziua de astăzi de 8 lei. Mai ales un adolescent care se dezvoltă. Iar pe an pentru cazarmament, aici fiind incluse haine şi cosmetice sau jucării primeşte 3600 de lei. Ţineţi cont. Pe an! Este inuman”, a precizat Brânduşa Budeanu, asistent maternal. 

Făcând o comparaţie reiese faptul că de multe ori un copil aflat în grjia statului primeşte mai puţină atenţie decât un maidanez de la padocurile Primăriei. Câinii prinşi de pe străzi primesc îngrijire de la Primărie în valoare de 4 lei pe zi, la care se adaugă lunar opt tone de mâncare din donaţii, 20 de tone de oase de la abatoare, plus haine, cuşti şi tot felul de jucării de la iubitorii de animale din Germania. 

În cazul copiilor, singurii lor iubitori au rămas se pare tot asistenţi maternali care îşi cheltuie salariile pe copii de care ar trebui să aibă în primul rând grijă statul. ” Este o meserie care se face cu sufletul. Dacă nu, renunţi. Fiindcă banii sunt infimi. Credeţi că pot lăsa un copil cu 8 lei pe zi mâncare? Am eu sufletul ăsta? Sau să îl văd mic şi fără jucării? În niciun caz. Îi cumpăr ca şi cum ar fi al meu. Nici nu fac calcule ca să văd cât cheltui în plus. Nu mă interesează. Eu îl cresc, eu îl ţin la şcoală, eu îl însor. Şi aşa gândesc mulţi asistenţi maternali. Sunt care i-au şi adoptat. Eu am un copil pe care l-am crescut de la 11 luni până acum la 13 ani. Este parte din familia mea şi nu îl consider un copil al statului. Este ca şi al meu”, a precizat Brânduşa Budeanu. 

Asistenţii maternali care îşi pot permite însă să ţină copii statului pe economiile familiei şi care să facă meseria din suflet sunt tot mai puţini. Mulţi renunţă tocmai din cauza bătăii de joc la adresa orfanilor din partea statului. În patru ani de zile peste 120 de asistenţi maternali au renunţat şi s-au reorientat profesional. Situaţia tinde să se complice şi mai mult, atât pentru orfani cât şi pentru asistenţii maternali. De la începutul anului finanţarea DGASPC a trecut la Consiliul Judeţean, instituţie care a primit în acest an un buget insuficient în special pe zona de asistenţă socială. 

Cu alte cuvinte se anunţă vremuri şi mai grele pentru orfani dar şi pentru părinţii lor de împrumut. Pentru a nu risca organizarea de proteste, şefii de la DGASPC promit că vor muta bani din trimestrul III în primul trimestru pentru a acoperi hrana copiilor. ”Am primit aviz favorabil de la Finanţe pentru a transfera suma de 200.000 de lei pentru mâncare din trimestrul III, în trimestrul I, pentru a face plăţile”, a declarat Dan Şlincu, directorul DGASPC Botoşani.  

După cel de-al doilea trimestru însă nimeni nu ştie de unde instituţia va scoate bani pentru mâncarea orfanilor. Dealtfel Botoşaniul este printre puţinele judeţe din ţară unde alocaţia zilnică de hrană nu a fost majorată, cu taote că preţurile au crescut.

citiţi şi:

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: