Un român a fost ucis în bătaie într-un parc din Dublin. Poliţia încă îl caută pe făptaş

Un român a fost ucis în bătaie într-un parc din Dublin. Poliţia încă îl caută pe făptaş

Ioan Artene Bob avea 49 de ani şi muncea în construcţii FOTO: rte.ie

Un român de 49 de ani a fost bătut cu bestialitate într-un parc din Dublin şi lăsat să agonizeze. Acesta a decedat la puţin timp, la spital. Bărbatul munceşte în Irlanda de mai bine de un deceniu, în construcţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vineri dimineaţa, în jurul orei 8:00, Ioan Artene Bob, un român de 49 de ani din oraşul Năsăud a fost găsit cu răni pe tot corpul, într-un parc din Dublin. Acesta a fost transportat la spitalul Tallaght, unde, vineri după-masă a decedat, din cauza rănilor grave.
 
Potrivit presei irlandeze, românul a fost găsit de un trecător în Sean Walsh Park cu răni multiple pe tot corpul. Ultima dată, bărbatul a fost văzut joi seara, în jurul orei 20:30, în centrul oraşului.
 
Poliţia irlandeză a dezvăluit faptul că victima nu era o persoană fără adăpost, ci muncea în construcţii. Acesta este tatăl unui copilaş, care locuieşte alături de mama sa în România, în oraşul Năsăud. 
 
Autopsia bărbatului i-a determinat pe oamenii legii să deschidă o anchetă pentru crimă FOTO: rte.ie. 
 
Oamenii legii din Irlanda, care au început o anchetă în acest sens în urma autopsiei, au făcut apel la cei care au fost martori la acest atac să ofere informaţii despre criminal. 
 
„Nu ştim unde locuia recent, nu credem nici că era o persoană fără adăpost. Este tatăl unui băieţel de 8 ani, care locuieşte în ţara sa natală, România. Muncea în zona construcţiilor” , a precizat un reprezentant al poliţiei irlandeze, pentru rte.ie.
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: