Bătrânul care s-a întors din morţi după 30 de ani. Rudele îi făceau slujbe de pomenire la biserică

Bătrânul care
s-a întors din morţi după 30 de ani. Rudele îi făceau slujbe de pomenire la
biserică

Vasile Gorgos FOTO Etv Bacău

Un bătrân acum în vârstă de 93 de ani şi-a făcut apariţia la casa unde a locuit dintodeauna, spre surpriza rudelor, care îl credeau mort de 30 de ani.

Poveste misterioasă în comuna băcăuană Buhoci, acolo unde la sfârşitul lunii trecute, un bătrân de 93 de ani, dat dispărut acum 30 de ani, a apărut din senin. Surpriza a fost uriaşă pentru unul din fii şi nora sa care de ani buni i-au făcut slujbele bisericeşti obişnuite, considerând că omul a trecut la cele veşnice.

Vasile Gorgos are acum 93 de ani. Toată viaţa a fost negustor de vite şi obişnuia să plece frecvent de acasă. Lipsea cu zilele, dar de fiecare dată se întorcea acasă. Ultima dată a plecat în 1991 şi nu s-a mai întors. Nimeni nu a mai ştiut de el. Copiii l-au crezut mort şi timp de 15 ani i-au tot făcut slujbe de pomenire, potrivit Etv Bacău.

Nu îşi aminteşte unde a fost

Asta până într-o seară de duminică din august când bătrânul a fost lăsat în faţa casei de o maşină. Vecinii povestesc că omul era confuz, că nu mai ştia exact care e poarta. Şi pentru ei a fost ceva straniu ştiind că Vasile Gorgos cel mai probabil era decedat, fiind dat dispărut de 30 de ani.

Nora lui Gorgos s-a albit la faţă când l-a văzut în faţa porţii. L-a anunţat pe soţ că i s-a întors tatăl acasă, acesta crezând în primă fază că e o glumă proastă. Surprinzător, bătrânul părea foarte bine îngrijit, dar când a fost întrebat pe unde a fost, acesta a răspuns că acasă.

Cel mai probabil, Vasile Gorgos suferă de o boală neurologică pentru că nu îşi aduce aminte unde a fost şi nici cine sunt copiii săi. Îşi aminteşte totuşi de oameni şi întâmplări de dinaintea dispariţiei sale.

În buzunarele bătrânului nora a găsit un bilet de tren din ziua respectivă, pe ruta Ploieşti – Bacău, dar şi buletinul de identitate cu adresa din comuna Buhoci. Este foarte posibil ca cineva să-l fi luat şi dus acasă după adresa din buletin. Dar aceasta este doar o presupunere. Familia bătrânului solicită acum ajutorul autorităţilor pentru a desluşi această poveste încurcată.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

O franţuzoaică s-a specializat în furtul bijuteriilor morţilor. Cum a fost prinsă

Familii distruse din imprudenţa unui şofer. Cine-i vinovat de producerea accidentului cu şapte morţi de pe E85

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările