Familii distruse din imprudenţa unui şofer. Cine-i vinovat de producerea accidentului cu şapte morţi de pe E85

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Huluţă, cu un an în urmă de tragedie FOTO: Facebook Ionela Huluţă
Familia Huluţă, cu un an în urmă de tragedie FOTO: Facebook Ionela Huluţă

Cel mai grav accident din acest an produs pe un drum din Moldova a îndoliat două familii, una înregistrând trei morţi, alta patra. Controversele legate de vinovăţie continuă, împrejurările producerii tragediei nefiind pe deplin elucidate.

Şapte persoane au murit duminică, 25 iulie, din care doi copii iar alte cinci au fost rănite după o coliziune frontală între un autoturism şi un microbuz, pe E85, în judeţul Bacău.

Tragedia a îndoliat mai multe familii, de departe cazul ce mai impresionant fiind cel al cuplului din judeţul Suceava, care şi-a pierdut trei membri din cinci, printre care doi copii.

Soţii Florin şi Ionela Huluţă locuiau de ceva vreme în Marea Britanie şi mergeau în vacanţă la Suceava, împreună cu cei trei copii ai lor.

La ora 8.10 dimineaţa, în Mercedesul condus de capul familiei a intrat frontal, venind de pe contrasens, un microbuz 8+1, unde se afla o familie lărgită care se îndrepta spre litoral.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti,  a rezultat că accidentul rutier s-a produs pe sensul opus de mers al autoturismului 8 +1 locuri. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii evenimentului rutier”, potrivit Cătălinei Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Bacău.

În urma impactului devastator, Ionela Huluţă, în vârstă de 34 de ani şi doi dintre copii, în vârstă de 3 luni şi de 7 ani, au murit pe loc. Au supravieţuit copilul de trei ani şi tatăl, răniţi la rândul lor în cumplitul accident.

De partea cealaltă, bilanţul morţilor arată că a murit fiica în vâstă de 18 ani a şoferui vinovat de accident, soţia acestuia, de 44 de ani, dar şi mama şi soacra imprudentului şofer, de 65, respectiv  67 de ani.

Şoferul microbuzului, fiul de zece ani şi prietenul fiicei sale au supravieţuit.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni că poliţiştii nu au identificat la faţa locului urme de frânare.

”La Bacău, segmentul de drum în care s-a produs accidentul este în aliniament, vizibilitate foarte bună, fără restricţii. N-au fost identificate urme de frânare. Conduita conducătorilor auto este foarte importantă în această perioadă. Aş vrea să fac un apel către toţi participanţii la trafic să circule cu prudenţă. Este o vorbă românească, grăbiţi-vă încet”, a declarlat Bode.

În memoria tinerei femei care a murit împreună cu doi dintre copii în accident, a fost lansată deja petiţia publică „Vrem poliţie pe străzi, nu în birouri! In memoriam Ionela Huluţă”

Textul petiţiei

1. Ne mor tinerii. Ne mor prietenii. Mor oameni nevinovaţi. Nu de cancer, nu de vreo boală incurabilă, nu de Covid. Mor în accidente care ar putea fi prevenite. Romania e pe locul 1 în Uniunea Europeană, dar nu la vreun sport naţional. Suntem pe locul 1 la accidente mortale. Oare să fie lipsa autostrăzilor motivul ? Drumurile proaste? NU, cred cu tărie ca este vina poliţiştilor  care iartă prea des (de multe ori contra cost ), care stau în birouri în loc să fie pe străzi, printre şmecherii care se cred mereu într-o cursă contra cronometru. Este vina celor care permit utilizarea staţiilor emisie-recepţie, astfel că dacă vreau să merg lejer de la Suceava pana la Bucureşti, nu trebuie decat sa pornesc staţia şi binevoitorii (din pacate atat de mulţi) mă informează rapid unde trebuie să reduc viteza dacă este poliţie in zonă. Personal, cea mai fericită sunt cand aud ca se afla pe drumurile noastre, stiu că toţi şoferii reduc viteza de teamă să nu le fie săltat permisul.  Problema e că nu prea sunt poliţişti ,mulţi şoferi parcurg des acest traseu şi mărturisesc că foarte rar le este dat să intalnească o maşină de gardă. Întrebarea este: UNDE SUNT OAMENII LEGII? De ce nu sunteţi pe străzi, să faceţi ordine printre şoferii scăpaţi de sub control, care se cred actori în Fast & Furious ? De ce e linişte doar cand se aude că e filtru în zonă? Filtre ar trebui sa faceţi zilnic, că pentru asta sunteţi plătiţi !

2. Astăzi, o familie din Suceava, a fost spulberată pe drumurile noastre de către un şofer inconştient care a intrat pe contrasens. O mămică tanara împreună cu doi din trei copilaşi, au intrat azi  in Împărăţia Cerurilor. Odihneşte-te in pace, Ionela Huluţa, alături de îngeraşii tăi! Din păcate, zilnic mor oameni în accidente rutiere.

3. Poate dacă eraţi pe străzi, dragi poliţişti, altfel ar fi stat lucrurile. Poate şoferul de microbuz ar fi condus mai prudent. Dar voi staţi la birouri, că munca de teren nu vă place.

4. Guvernul doarme, alocă fonduri de milioane de euro pentru afaceri fantomă, dar nu se gandeşte nimeni sa investească în camere de viteză sau sa introducă cateva mii de posturi de poliţişti de circulaţie, care să stea in trafic, unde le este locul. Nu ar opri accidentele, dar cu siguranţă le-ar reduce.

5. Iar noi...muritorii de rand...stăm şi privim cu nepăsare. Pornim staţia să auzim daca putem accelera şi ne continuăm drumul liniştiţi şi grăbiţi spre a ajunge nicăieri.

6. Ştiu că această petiţie nu va ajunge probabil prea departe, pentru că toţi am devenit la fel...la fel ca şi CORUPŢII care ne conduc , ca pe o turmă de oi. Ne dorim o ţară ca afară, dar trecem pe roşu la semafor pentru că nu vine nimeni din sens opus. Depăşim pe linia continuă pentru că ne grăbim, suntem mereu pe fugă fără să conştientizăm câ cea care ne grăbeşte este moartea......

Mai puteţi citi:

Şapte morţi şi cinci răniţi, după o coliziune frontală între un autoturism şi un microbuz, pe E85. A fost activat Planul Roşu FOTO

Mărturisiri de la locul tragediei de pe E85. Copilul care a rămas fără soră, mamă şi ambele bunici: „Tată, spune-mi că e un vis”

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite