Criminalul din Oneşti a fost operat pe secţia unde lucrează soţia uneia dintre victimele sale

Criminalul din Oneşti a fost operat pe secţia unde lucrează soţia uneia dintre victimele sale

Gheorghe Moroşan

Gheorghe Moroşan, bărbatul care i-a ucis pe cei doi electricieni în apartamentul pe care îl pierduse, a fost salvat de medicii de la Spitalul din Oneşti, acolo unde lucrează şi soţia unei victime.

Ştiri pe aceeaşi temă

Silviu Iştoan, de 38 de ani, şi Dan Patatu 55 de ani, sunt cele două victime ale criminalului din Oneşti. Soţia lui Dan Papatu lucrează chiar la Spitalul din Oneşti, acolo unde a fost operat de urgenţă Gheorghe Moroşanu. Femeia este asistentă chiar pe Secţia de Chirurgie. În prezent, atacatorul de află în afara oricărui pericol, având răni superficiale la picior şi la o mână.
 
Laurenţiu Neghină, primarul oraşului, spune că marţi, de urgenţă, s-a decis la şedinţa de Consiliu Local acordarea unor ajutoare familiilor celor două victime, în cuantum de 10.000 de lei. Cei doi bărbaţi vor fi înmormântaţi în cimitirul din localitate, iar în cazul în care familiile celor doi nu au loc de veci acestea vor fi asigurate de către municipalitate. 
 
Primarul din Oneşti spune că a mers la locul tragediei imediat ce a aflat, însă zona este era împrejmuită de forţele de ordine şi nu s-a putut apropia. El este de părere că „Legea este proastă. Dacă ar fi fost cadru legal să permită ca un lunetist să-l împuşte, treaba ar fi fost rezolvată repede“, este de părere primarul din Oneşti.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările