Un poliţist a fost filmat în timp ce îndrepta pistolul spre un şofer de camion, pe autostrada Deva - Nădlac VIDEO

Un poliţist a fost filmat în timp ce îndrepta pistolul spre un şofer de camion, pe autostrada Deva - Nădlac VIDEO

Un poliţist a fost filmat cum îndreaptă arma spre un şofer de TIR, pe Autostrada A1 Deva - Nădlac. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad anunţă că au fost demarate cercetări în acest caz.

Ştiri pe aceeaşi temă

În filmuleţul făcut de camera video aflată la bordul unei maşini se vede că marginea drumului este oprit un TIR, al cărui şofer este coborât din cabină. Înregistrarea surprinde momentul când poliţistul îl verifică şi are pistolul îndreptat spre el.

„Evenimentul a avut loc la data de 26 decembrie, în vecinătatea bretelei de urcare de pe DN 7 pe autostrada A1 Deva - Nădlac. În aceste momente, Biroul de poliţie Autostrada A1 Deva - Nădlac efectuează verificări, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul, în vederea luării măsurilor care se impun", a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru Agerpres, că agentul de poliţie a fost identificat şi urmează să fie audiat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările