Un nou obiectiv turistic la Roşia Montană. Turiştii pot vizita turnul Bisericii Unitariene

Un nou obiectiv turistic la Roşia Montană. Turiştii pot vizita turnul Bisericii Unitariene

În turn au fost amenajate expoziţii de fotografie

Campania ”Adoptă o casă la Roşia Montană” a reuşit să readucă în circuitul turistic turnul Bisericii Unitariene din comună. Lucrările realizate de voluntari au permis deschiderea turnului pentru turiştii care vor să vadă peisajele spectaculoase din zona Roşiei Montane.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Suntem încântaţi că am putut contribui la amenajarea turnului Bisericii Unitariene. Bucuria este cu atât mai mare pentru că iniţiativă aparţine comunităţii locale şi deschide un nou mod de intervenţie la Roşia Montană - cu implicarea susţinută a locanicilor care au înţeles că patrimoniul este o resursă!”, au precizat reprezentanţii campaniei de restaurare care se derulează în comună până la sfârşitul lunii august.
 
Proprietarii pensiunilor din zonă au anunţat deja că vor introduce turnul Bisericii Unitariene în tururile ghidate pe care le organizează de mai mulţi ani în această zonă spectaculoasă a Munţilor Apuseni. ”O parte din ce am obţinut din cazări şi tururi a fost investit în restaurarea acestui obiectiv pe interior, cealaltă parte a fost contribuţia şi efortul celor de la «Adoptă o casă la Roşia Montană». La etaj se află diverse expoziţii foto, iar din vârf se poate admira priveliştea deosebită. La toamnă vom organiza un tur foto ce se va încheia cu o expoziţie în acest turn”, au spus reprezentanţii pensiunii ”Casa Petri”.
 
 
Biserica Uniatariană a fost renovată ultima dată în anii ’90, când porţiuni extinse din tencuielile interioare şi exterioare, pe aproximativ o treime din înălţime, au fost înlocuite cu tencuieli cu ciment. Învelitoarea actuală, din tablă plană fălţuită, a fost instalată în anii ’60, înlocuind şindrila învelitorii istorice. Biserica păstrează tâmplăria istorică: uşi, ferestre, obloanele turnului clopotniţă.
 
Aceste elemente au necesitat reparaţii curente şi, local, în cazul câtorva obloane, intervenţii de mai mare amploare, de reparare şi de înlocuire a unor elemente puternic degradate. ”Adoptă o Casă la Roşia Montană” este un program derulat de Asociaţia ARA, activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii şi a fost iniţiat în 2012 în parteneriat cu Alburnus Maior.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările