Record istoric de precipitaţii în zona Ocoliş din Apuseni. Bilanţul negru al  viiturilor FOTO VIDEO

Record istoric de precipitaţii în zona Ocoliş din Apuseni. Bilanţul negru al  viiturilor FOTO VIDEO

Locuinţe acoperite de pietre şi mâl adus e viitura de la Ocoliş. Foto: ISU Alba

Zeci de case inundate, drumuri şi poduri distruse şi mai multe persoane rămase izolate. Este bilanţul viiturii uriaşe produsă joi după-amiază în zona Ocoliş din judeţul Alba.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comunele Ocoliş şi Poşaga din judeţul Alba au fost cele mai afectate de ploi abundente şi grindină.
 
Potrivit unui raport al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Alba, în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în perioada 15-16 iulie, în comuna Ocoliş, 20 case au fost avariate şi 30 de gospodării inundate. Pompierii au salvat patru persoane, între care o femeie însărcinată.
 
Probleme au mai fost în judeţ şi la Runc, unde o alunecare de teren care a afectat o casă, la Vidolm, unde o maşină a fost luată de apă, la Almaşu Mare, unde s-a intervenit pentru eliberarea DJ 705 după ce mai mulţi copaci au căzut.
 
Trei drumuri au fost blocate şi la Câmpeni, iar la Roşia Montană, două curţi au fost inundate. Pompierii au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din zonele inundate.
 
Record istoric de precipitaţii

Administraţia Naţională ”Apele Române” arată că a înregistrat un nivel istoric de precipitaţii în zonă ieri, la staţia hidrometrică Ocoliş de pe Valea Ierii, doar în cinci ore au fost înregistraţi 223 de litri pe metrul pătrat. Până vineri au mai căzut precipitaţii în cuantum de 25 de litri pe metrul pătrat.
 
 
ANAR arată că precipitaţiile de ieri au fost de tip ”flash-flood”, la care s-au adăugat şi scurgerile rapide de pe versanţi în râul Ocoliş, ceea ce a determinat o viitură puternică, cu efecte locale severe în localităţile Ocoliş şi Vidolm din judeţul Alba, respectiv în satul Ocolişel din Cluj, în comuna Iara.
 
 
”Nivelurile râurilor Ocoliş şi Valea Iarei sunt în scădere, fiind sub cotele de atenţie. În continuare, sunt prognozate precipitaţii cod portocaliu pentru bazinul superior şi afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior al râului Arieş (judeţele Alba şi Cluj)”, arată ANAR.
   
Bilanţul furtunilor din Alba:

În urma precipitaţiilor abundente înregistrate în perioada 15-16.07.2021, la nivelul judeţului Alba, au fost înregistrate efecte în următoarele localităţi:
 
 
Ocoliş

- 20 case avariate
- aprox. 30 de gospodarii şi 1 operator economic inundate
- 4 persoane salvate, dintre care o femeie însărcinată
- 20 persoane evacuate
 
 
Runc – alunecare de teren care a afectat 1 casă
Vidolm – 1 auto luat de apă şi 1 casă inundată
Zlatna - copaci căzuţi pe DN 74, a intervenit SVSU Zlatna, SITUAŢIE REMEDIATĂ
 
Almaşu Mare - copaci cazuti pe DJ 705, a intervenit SVSU Almaşu Mare, SITUAŢIE REMEDIATĂ
Abrud - 2 case inundate – a intervenit SVSU Abrud – SITUAŢIE REMEDIATĂ
 
 
Câmpeni – 3 drumuri blocate de arbori doborâţi de vânt şi 1 curte inundată – a intervenit SVSU Câmpeni – SITUAŢIE REMEDIATĂ
Bistra – 1 stradă blocată de un arbore doborât de vânt şi 2 curţi inundate – a intervenit SVSU Bistra – SITUAŢIE REMEDIATĂ
 
 
Roşia Montană – 2 curţi inundate – a intervenit SVSU Roşia Montană – SITUAŢIE REMEDIATĂ. În urma acestor evenimente NU s-au înregistrat victime
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările