Exces de zel al Poliţiei Locale, penalizat de judecător: „Domnul cu scuterul, trageţi pe dreapta!”

Exces de zel al Poliţiei Locale, penalizat de judecător: „Domnul cu scuterul, trageţi pe dreapta!”

Un echipaj de Poliţie Locală s-a crezut de la Rutieră şi l-a amendat pe un biciclist „cu scuter” FOTO Facebook/Politia Locala

O amendă 1.160 de lei dată de Poliţia Locală din Alba Iulia unui bărbat care circula cu o bicicletă electrică pentru că „a un moped electric, iar la controlul efectuat nu avea asupra sa actul de identitate şi nici ale mopedului” a fost anulată de instanţă. Judecătorul a decis că poliţiştii locali şi-au depăşit atribuţiile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printr-un  proces deschis la Judecătoria Alba Iulia, un bărbat amendat de Poliţia Locală cu 1.160 de lei pentru că a ciculat cu „un moped electric” prin Alba Iulia, iar la controlul Poliţiei Locale nu a prezentat documentele de identitate şi actele mopedului a contestat sancţiunea în instanţă cerând anularea ei.

În proces, bărbatul a arătat că în data de 30 iulie 2020 circula cu o bicicletă electrică pe Bulevardul Revoluţiei, când „a observat în spatele său, la circa 100 m, un autoturism marca Logan aparţinând Poliţiei Locale, care rula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune”.

Biciclistul a arătat că, la un moment dat, a auzit şi somaţia „Domnul cu scuterul, trageţi pe dreapta!”, însă a considerat că această somaţie nu îl priveşte, atât timp cât circula cu o bicicletă electrică

 În final, biciclistul a oprit şi le-a explicat poliţiştilor locali că nu circulă cu un scuter, ci cu o bicicletă electrică. Bărbatul a arătat că poliţiştii locali „nu au înţeles” şi i-au cerut să se legitimeze, dar neavând buletinul asupra sa le-a furnizat poliţiştilor locali datele sale. Ulterior, susţine reclamantul, poliţiştii locali  l-au întrebat „de ce nu poartă cască şi de ce nu este înmatriculat scuterul”.

Bărbatul susţine că după ce i-au verificat datele de identitate în baza de date i-au cerut „actele scuterului”, bărbatul explicându-le încă o dată că nu este scuter, ci bicicletă electrică.  

După aproximativ 20 de minute de discuţii, biciclistul „cu scuter” a fost lăsat să plece, fără să i se înmâneze vreun proces-verbal de contravenţie. Ulterior, a primit prin poştă amenda de 1.160 de lei, pe care a contestat-o în instanţă.

Procesul verbal, nul de drept

Judecătoria Alba Iulia a anulat procesul-verbal constatând că poliţiştii locali şi-au depăşit atribuţiile, intrând în zona de competenţă a Poliţiei Rutiere.

„Instanţa constată că procesul verbal de contravenţie contestat este un act juridic lovit de nulitate absolută din moment ce nu a fost respectată competenţa funcţională a organelor de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, competenţă stabilită în mod imperativ prin dispoziţiile OUG nr.195/2002 şi HG nr.1391/2006.

Ori în cauză, dispoziţiile legale ce instituie competenţa constatării şi aplicării sancţiunii contravenţionale nu au fost respectate, cât timp agentul constatator a exercitat controlul respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi a luat măsuri pentru încălcarea acestor norme, fără a avea calitatea de poliţist rutier”, se arată în sentinţa Judecătoriei Alba Iulia.

Judecătorul a arătat că, potrivit legii, poliţişrii locaşi sunt obligaţi să comunice, de îndată, organelor abilitate, datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice.

„Prevederile legale nu au fost respectate şi poliţistul local nu a comunicat Poliţiei Rutiere încălcarea normelor de circulaţie rutieră, ci a procedat la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, deşi nu avea competenţă pentru a acţiona în acest sens”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Alba Iulia, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Vă recomandăm să ciţi şi:

Situaţii absurde în stare de urgenţă. Ce a păţit o tânără care s-a dus după pâine la brutăria preferată

Client Dedeman, aşteptat la ieşire de poliţişti îmbrăcaţi civil. Cum a scăpat de amendă, deşi era la 60 de km de casă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările