Evoluţia PIB-ul României la nivel judeţean şi regional în 2019. Cele mai performante judeţe

Evoluţia PIB-ul României la nivel judeţean şi regional în 2019. Cele mai performante judeţe

Economia României a crescut cu 4% în 2019. Sursa foto: pixabay.com

Regiunile Nord-Vest şi Nord-Est au avut în 2019 cea mai mare creştere economică, de 5,3%, cu peste 1 procent faţă de media naţională, situată la 4%. Din cadrul acestor două regiuni se remarcă judeţele Cluj şi Neamţ, cu creşteri ale Produsului Intern Brut de de 6,1%, respectiv 7%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit statisticii indicatorilor economico-sociali teritoriali din 2019, prezentată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), cele mai puţin performante regiuni sunt Vest cu o creştere de doar 2,9% şi Bucureşti-Ilfov, cu 3,7%.

România a avut în 2019 o creştere a PIB-ului de 4%.
 
La nivel judeţean, statistica CNP arată că Neamţ, Bacău şi Teleorman au înregistrat cele mai mari creşteri ale PIB în 2019, cu valori de 7%, 6,6% şi 6,2%, faţă de anul precedent. Creşteri apropiate, de câte 6,1%, sunt consemnate şi pentru judeţele Cluj şi Ilfov. Judeţele cu cele mai mici procente ale creşterii PIB-ului sunt Timiş şi Tulcea - 1,9%, Brăila - 1,8% şi Prahova - 0,7%. 
 
În privinţa PIB-ului în valori absolute, din punct de vedere regional, ”campioana” este Regiunea Bucureşti - Ilfov, cu o valoare de 276,36 miliarde de lei, respectiv mai mult de un sfert din PIB-ul total al economiei româneşti în 2019, cifrat la 1.040 de miliarde de lei. Urmează Regiunea Sud-Muntenia, cu un PIB de 127,43 miliade de lei, Regiunea Nord-Vest, cu 124,53 miliarde de lei şi Regiunea Centru, cu o valoare de 119,45 miliarde de lei. La polul opus, sub valoarea de 100 de miliarde, regăsim Regiunea Sud-Vest Olteania - 77,14 miliarde de lei şi Vest - 98,81 miliarde de lei. 
 
Bucureştiul, aşa cum era şi normal, are cel mai mare Produs Intern Brut: 248,1 miliarde de lei, de aproape cinci ori mai mare faţă de primul judeţ din clasament: Cluj, cu 50,42 miliarde de lei. În continuare, avem judeţele Timiş cu 49,36 miliarde de lei, Constanţa cu 46,58 miliarde de lei, Prahova, cu 40,85 miliarde de lei şi Braşov, cu 35,88 miliarde de lei. Judeţele cu cel mai slab produs al activităţii economice au fost, în 2019, Covasna şi Mehedinţi, cu puţin peste 7,5 miliarde şi Tulcea, cu 8,1 miliarde. Mai puţin de 10 miliarde de lei, adică sub 1% din PIB-ul total, au mai înregistrat judeţele Ialomiţa (9,5 miliarde de lei) şi Giurgiu (9,8 miliarde de lei). 
 
În ceea ce priveşte raportul euro/cap de locuitor, la nivel regional se remarcă tot Bucureşti-Ilfov cu 25.101 euro. În Regiunea Vest, raportul PIB/capita a fost anul trecut de 11.747 euro, iar în Regiunea Centru, valoarea s-a cifrat la 10.878 euro. Limita de 10.000 de euro mai este depăşită doar de Regiunea Nord-Vest cu un raport de 10.300 de euro, în timp ce restul regiunilor se află sub această valoare. În Bucureşti, raportul PIB/capita a fost de 28.573 euro. Capitala este urmată, la mare distanţă, de Cluj, cu 15.011 euro, Timiş, cu 14.727 de euro, Constanţa, cu 14.596 de euro şi Braşov, cu 13.695 de euro. Cel mai puţin dezvoltate judeţe din acest punct de vedere au fost, în 2019, Vaslui, cu o valoare a PIB/capita de 5.554 de euro, Botoşani - 5.688 euro, Suceava - 6.482 euro, Teleorman - 6.527 euro şi Mehedinţi - 6.630 euro. 
 
În 2020, Comisia Naţională de Prognoză estimează că judeţele cu cele mai mari creşteri ale PIB-ului vor fi şi unele dintre cele mai sărace, respectiv Covasna, cu o creştere PIB de 5,3%, Călăraşi şi Harghita, cu câte 5,2%, şi Giurgiu, cu 5%. Pentru municipiul Bucureşti, se estimează o creştere economică de 3,3%, în timp ce restul judeţelor vor avea evoluţii economice cuprinse între 4% (Timiş, Argeş, Constanţa) şi 4,9% (Bacău, Sălaj şi Mehedinţi). Economia României ar urma să crească în 2020 cu 4,1%, ceea ce va determina o valoare nominală a PIB-ului de 1.129 miliarde de lei, cu aproape 90 de miliarde de lei mai mare faţă de anul 2019.
 
Citiţi şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: