Cel mai vechi manuscris etiopian creştin din România, în colecţia Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manuscrisul a ajuns în colecţia Bibliotecii Batthyaneum. Foto: Facebook/ Cristian Mladin
Manuscrisul a ajuns în colecţia Bibliotecii Batthyaneum. Foto: Facebook/ Cristian Mladin

Cel mai vechi manuscris etiopian creştin din România a intrat în colecţia Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.

”O zi pe care o aştept demult. Alături de domnul director Adrian Cioroianu - Biblioteca Naţională a României - la ridicarea primului manuscris de acest fel donat, special pentru Biblioteca Batthyaneum - în ultimii o sută de ani”, a anunţat Cristian Mladin, reprezentantul bibliotecii din Alba Iulia. Acesta a mulţumit donatorului, Emilian Radu.

”Colecţia Bibliotecii Batthyaneum, filiala Bibliotecii Naţionale a României, s-a îmbogăţit cu un manuscris etiopian creştin, de secol XVII-XVIII, scris în limba ge'ez. Cel mai vechi din România. Există doar două asemenea manuscrise în toată ţara”, a mai precizat Cristian Mladin.

Biblioteca Batthyaneum, care funcţionează în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%. Aici se găseşte şi Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch, jumătatea unui tetraevangheliar latin pe pergament, realizat în jurul anului 800, la comanda lui Carol cel Mare. Manuscrisul scris integral cu cerneală de aur este celebru şi prin calitatea excepţională a ornamentării.

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filiala Bibliotecii Naţionale, deţine prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei şi Marcu), 111 foi, cealaltă parte cu evangheliile lui Luca şi Ioan (124 foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vaticane din Roma. Coperţile 1 şi 4, lucrate în plăcuţe de fildeş, se află la Londra şi Roma.

batthyaneum alba iulia

Sala Aula Magna”a bibliotecii din Alba Iulia. Foto: bibnat.ro

Batthyaneum deţine şi cea mai mare colecţie de incunabule, cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, în faza de ”leagăn” a tiparului, cu peste 600 de exemplare, adică circa 70% din totalul celor aflate pe teritoriul României.

De asemenea, Biblioteca deţine şi valoroase colecţii de numismatică, cochilii şi minerale, piese muzeale deosebite, dar şi un fond de arhivă a istoriei Transilvaniei foarte important. 

Batthyaneum este practic un tezaur, iar acest lucru i se datorează lui Ignac Batthyany, un erudit desăvârşit, mare codicolog, savant şi, deopotrivă, mecena, numit episcop al Diecezei Transilvaniei către sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Vă mai recomandăm:

 

Destinul secretarului Marii Uniri de la 1918. Silviu Dragomir, închis pentru că a fost în guverne „burghezo-moşiereşti“

 

Sătucul cu 600 de locuitori transformat într-un centru logistic pentru toată Transilvania

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite