Patru tineri curajoşi au etalat drapelul României pe Vârful Elbrus al lanţului Munţilor Caucaz

Patru tineri
curajoşi au etalat drapelul României pe Vârful Elbrus al lanţului Munţilor Caucaz

Tinerii au trebuit să facă faţă condiţiilor meteo schimbătoare şi să fie într-o formă fizică bună. FOTO: Bucharest Vigilantes

Un grup de patru temerari din Bucureşti a reuşit în urmă cu o săptămână să atingă Vârful Elbrus de 5.642 de metri din Munţii Caucaz.  Pasionaţi de alpinism, demersul lor nu a avut drept obiectiv doar ajungerea în locul numit şi „Acoperişul Europei“, ci a vizat aducerea unui tribut „Vânătorilor de Munte“ români care în perioada 1942-1943 au fost angajaţi în luptele din Munţii Caucaz.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plecaţi din România la 21 iulie, acţiunea de „cucerire“ a Vârfului Elbrus de cei patru tineri a fost încununată cu succes la 29 iulie, după mai bine de o săptămână de parcurgere a unui traseu anevoios şi care în fiecare moment îţi poate provoca probleme. Rata de succes în atingerea acestui vârf ţine de mai multe variabile: de la aclimatizare, condiţiile meteo schimbătoare la starea fizică şi psihică a participanţilor.

Odată cu trecerea cotei de 3000 de metri intervine hipoxia (diminuarea cantităţii de oxigen din sânge) ce poate duce de la afecţiuni foarte grave, iar la peste 5000 metri oxigenul se înjumătăţeşte faţă de nivelul mării. De asemenea, cotele de peste 5500 metri sunt socotite drept „altitudine extremă“.

Pe lângă acţiunea curajoasă de a ajunge în locul numit şi „Acoperişul Europei“, Nicolae Cristian Bădescu, Bogdan-Valeru Badea, Walter Cezar Romer şi Ionuţ Ciobanu au vrut să aducă un tribut Vânătorilor de Munte români care în perioada 1942-1943 au fost angajaţi în lupte în Munţii Caucaz.  Numai în sectorul Nalchik-Valea Baksanului, loc ales de alpiniştii români care se îndreaptă spre „Acoperişul Europei“, au căzut la datorie peste 800 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi.

Un drapel realizat în onoarea ostaşilor romani a fost etalat atât la altitudinea de 5.642 de metri, dar şi în alte puncte de interes pentru campania militară din anii 1942-1943

Iniţiativa a fost susţinută de către Asociaţia Tradiţie Militară şi Fabrica de Steaguri. Pe pânză a fost trecută şi fraza rostită de sergentul Rusu din subordinea locotenentului Botiş Volumiu din Divizia a-2-a: „Cota 910, sece-o Dumnezeu s-o sece“, spusă după multe zile de lupte si jertfe pentru cucerirea înălţimii dominante din zona satului Kyzburun (Baksan).

La 22 august, în cadrul unor activităţi comemorative susţinute anual de către membrii Asociaţiei Traditie Militara, în arealul Crucii Eroilor de pe Vârful Caraiman, va avea loc predarea drapelului cu care s-a cinstit memoria Vânătorilor de Munte cazuţi la datorie în zona Caucazului, alături de o urnă cu pământ din zona unde au luptat ostaşii români.

Vârful Elbrus (5.642 m) este situat în Munţii Caucaz, pe teritoriul Republicii Autonome Kabardino-Balkaria, parte componentă a Federaţiei Ruse. Uriaşul stratovulcan a erupt ultima oară acum aproximativ 2000 de ani, fiind în prezent unul dintre cele mai râvnite trofee din circuitul Seven Summits (înălţimile de referinţă de pe fiecare continent al Terrei).

Tinerii au trebuit să facă față condițiilor meteo schimbătoare și să fie într-o formă fizică bună. FOTO: Bucharest Vigilantes

Imagini din aceeasi galerie
  • Tinerii au trebuit să facă față condițiilor meteo schimbătoare și să fie într-o formă fizică bună. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • Cei patru tineri temerari. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • Frază memorabilă a sergentului Rusu din Divizia a 2-a. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • Tinerii curajoși în drum spre vârful de 5642 de metri. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • Monument aflat în drumul lor spre atingerea Vârfului Elbrus. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • FOTO: Bucharest Vigilantes
  • Cei patru tineri plecați să „cucerească” Munții Caucazului. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • La primirea drapelului cu care tinerii au plecat să cinstească memoria „Vânătorilor de Munte“ căzuți la datorie în Caucaz. FOTO: Bucharest Vigilantes
  • Harta „Vânătorii de Munte“. FOTO: Bucharest Vigilantes
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările