Suntem veri cu extratereştrii, spun oamenii de ştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ADN-ul este o constantă universală, ceea ce înseamnă că extratereştrii ar semăna cu noi mai mult decât ne-am imaginat, potrivit unei teorii enunţate recent de un astrofizician canadian.

Dacă ar exista, extratereştrii nu ar avea antene, nici coadă şi nu ar fi nici pe departe atât de fioroşi precum sunt imaginaţi în filme. Aspectul lor ar fi foarte apropiat de cel al oamenilor, dacă ne luăm după teoria lui Ralph Pudritz, astrofizician la Universitatea McMaster din Ontario, Canada, care susţine că extratereştrii şi oamenii au un ADN foarte asemănător. El are o „structură universală", spune Pudritz.

Specialistul canadian a analizat cei 20 de aminoacizi din structura ADN-ului uman. Primii 10 dintre aceştia ar fi existat cu milioane de ani în urmă şi este cel mai probabil ca ei să fi fost transportaţi de meteoriţi. Cei 10 aminoacizi au o structură mult mai simplă decât ceilalţi şi pot supravieţui în aproape orice condiţii de temperatură şi de presiune din Univers. „Există o teorie potrivit căreia aceşti aminoacizi ar putea apărea în interiorul unor meteoriţi mai mari, unde există căldură", spune Ralph Pudritz. Se confirmă astfel tot mai mult ipoteza conform căreia Universul ar fi plin de viaţă şi că „materia primă" ar fi în mare parte comună cu cea de pe Pământ.

Citeşte şi:
Vacanţa ideală, petrecută în baia personală

Oase create în laborator din grăsime

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite