Sfaturi să nu mai ţipi la cei mici

Sfaturi să nu mai ţipi la cei mici

Ridicatul tonului în faţa copilului nu va rezolva niciodată problema FOTO Shutterstock

Specialiştii vin cu multe sfaturi pentru părinţi care să-i ajute să-şi crească şi să-şi educe copiii într-un spirit pozitiv, fără ţipete, violenţe sau alte forme negative de manifestare. Dar ştim cu toţii cât este de greu să ne controlăm după o zi grea de muncă, iar copilul face câte o trăznaie care ne scoate din minţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este adevărat că e greu, dar nu este imposibil. Înainte de a pune în aplicare orice sfat pentru părinţi încearcă să te gândeşti că nervii nu vor duce la nimic bun, în plus poate contribui la răcirea relaţiilor dintre părinţi şi copii.

Respiră!
Inspiri, expiri şi repeţi. Acest exerciţiu îţi va fi de folos pentru a te linişti. De fiecare dată când simţi că sângele ţi se urcă la cap şi eşti pe cale să explodezi, întoarce-te, închide ochii şi respiră. Răgazul te va ajuta şi să-ţi revizuieşti puţin emoţiile. Înainte de a-i spune ceva copilului (sau mai bine zis de a ţipa la copil), respiră adânc, repetă-ţi în minte ce ai vrea să-i spui şi apoi, spune-i pe un ton calm. (Michelle LaRowe, „A Mom’s Ultimate Book of Lists”)

Comportamentul este problema, nu copilul!

Toţi părinţii au copii buni, însă unii dintre ei au un comportament problemă. În general, părinţii se gândesc la educaţia copiilor lor în termeni pozitivi, mai puţin când vine vorba despre comportamentul acestora. Şi, dintr-un motiv sau altul, s-a împământenit această idee că pedeapsa îi va învăţa.

Părinţii nu ţipă la copii şi nu-i pedepsesc când îi învaţă să meargă pe bicicletă, ci îi sprijină, îi încurajează, îi ghidează. Dar dacă loveşte un copil, de exemplu, în parc, următoare reacţie ar putea fi: se duc la copil şi îi spun pe un ton ridicat „Nu mai face asta! Ce e cu tine? De ce ai dat?”.

Mai sunt şi unii părinţi care nu se opresc aici şi îl ciufulesc sau îi dau vreo două la fund. Dar nu copilul este problema, ci comportamentul său. Nu trebuie îndreptată vreo furie asupra copilului. El trebuie ghidat cum să se poarte data viitoare. (Dr. Rex Forehand, „Parenting the Strong-Willed Child”).

Citeşte continuarea pe sfatulparintilor.ro.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările