VIDEO A acceptat să divorţeze, dar ce a făcut în continuare i-a salvat căsnicia

Ultima dorinţă a unei femei înainte să semneze actele de divorţ

David Tsui, un regizor de film chinez, a realizat un film scurt, numit „Divorţ”, care arată felul în care cuplurile aflate în pragul despărţirii şi-ar putea salva relaţia.

Povestea prezentată în filmul „Divorţ”, regizat de David Tsui, prezintă drama a unei femei al cărui soţ îi înmânează actele de divorţ. Tânăra îi spune că accept să semneze actele, dar cu o singură condiţie: timp de o lună, bărbatul trebuie să o îmbrăţişeze o dată pe zi. Acesta se conformează, aşa că, timp de o lună, zi de zi, cei doi se întâlnesc în locurile care au avut o însemnătate specială în relaţia lor – în locul în care a cerut-o în căsătorie, în locul în care a sărutat-o pentru prima oară, în locul în care s-au cunoscut etc. După împlinirea termenului, tânăra semnează actele şi i le înmânează, iar reacţia bărbatului este cea pe care, cel mai probabil, aceasta o aştepta: o întreabă dacă o poate ţine în braţe şi în zilele ce vor urma.
 
Filmul, produs de compania de produse de păr chinezească Rejoice, urmăreşte să atragă atenţia asupra ratei de divorţ din China, care a atins cote extreme de mari. În 2013, trei milioane şi jumătate de cupluri din China au înaintat actele de divorţ, cu 13% mai mult decât în anul 2012. Filmul lui Tsui mai punctează faptul că schimbarile sociale şi economice afectează relaţiile oamenilor şi nu doar în China. De exemplu, în 1970, rata de divorţ din Marea Britanie s-a dublat, iar China trece, cel mai probabil, printr-un process similar.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările