Bune maniere la masa, în era telefoanelor inteligente

Bune maniere la masa, în era telefoanelor inteligente

Originea bunelor maniere se pierde undeva în Antichitate, însă regulile de comportament în public sunt în continuă schimbare, pentru că societatea este în continuă mişcare. Odată cu apariţia telefoanelor mobile, în special a telefoanelor inteligente, s-a născut un nou set de reguli, atât de necesar acestor vremuri în care suntem tot mai conectaţi la tehnologie, dar tot mai deconectaţi de cei din jur.

Alimente care îţi curăţă ficatul

Alimente care îţi curăţă ficatul

Ficatul este unul dintre organele cele mai muncitoare pe care le aveţi. Efectuează 500 de procese în organism, incluzând producţia bilei, metabolizarea grăsimilor, depozitarea vitaminelor şi a mineralelor şi filtrarea sangelui. Este şi singurul organ pe care îl putem regenera. Azi vorbim despre alimente care îţi curăţă ficatul pentru a evita problemele serioase de sănătate.

Primele ouă „no-kill“. A fost găsită metoda prin care se poate afla sexul puilor de găină din ou, punând capăt uciderii masculilor

Primele ouă „no-kill“. A fost găsită metoda prin care se poate afla sexul puilor
de găină din ou, punând capăt uciderii masculilor

Oamenii de ştiinţă din Germania au găsit o metodă pentru a determina sexul puilor de gâină înainte ca aceştia să eclozeze, iar descoperirea ar putea pune capăt practicii prin care, anual, miliarde de pui masculi sunt sufocaţi sau tocaţi de vii la fermele de găini din întreaga lume, scrie publicaţia londoneză The Guardian.

Cu o filosofie pragmatică de business, dublată de o rigoare nemţească, fără orgolii sau ranchiune dâmboviţene, Ana Consulea construieşte „sănătos“ o afacere de succes. Prăjiturile ei, fie că sunt realizate după vechi reţete româneşti, fie că transpun gustul fin al deserturilor franţuzeşti, au atâta succes pentru că aplică o regulă simplă, dar fundamentală: mâncarea nu e un moft ce ţine de orgolii, ci e făcută pentru a aduce bucurie celor din jur.

luna trecuta · comentarii (3)

Aşadar, trebuie „educat“ clientul bucureştean sau nu? În fond, marketingul s-a cristalizat în jurul principiului de bază că trebuie să-i dai clientului exact ceea ce vrea şi îţi cere, uneori de-a dreptul imperativ, revendicativ şi cu mojicie. Dacă da, cine să facă asta? Restaurantele, o instanţă detaşată, altcineva? Subiect pentru un lung şi separat articol, desigur.

luna trecuta · comentarii (0)

Ca de fiecare dată, în ultima săptămână din ianuarie decernăm premiile şi menţiunile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din Bucureşti pe anul care a trecut, pentru cele mai importante bucătării naţionale şi specific dominant, cei mai buni bucătari, câteva premii speciale şi menţiunile „Preferinţele Restocracy“ pentru restaurantele apreciate de către noi.

acum 2 luni · comentarii (2)

Cuţitele nu au fost mereu ustensilele sale favorite, ci prefera spada. Studia pentru o carieră în publicitate şi s-a simţit jignit când mama sa i-a sugerat să devină bucătar. Paşii l-au purtat pe Alex Petricean din studioul „Masterchef“ în bucătării profesioniste, până a avut viziunea propriului drum de urmat. Acum, tânărul, desemnat cel mai bun bucătar din România de ghidul Gault&Millau, încearcă să transforme mâncarea într-o emoţie supremă.

acum 3 luni · comentarii (7)

…nu le daţi toate procedurile în scris chiar în prima zi de la angajare. Dacă aşteptaţi să ştie deja ce au de făcut, să reţină ce le spuneţi la trainingul de „induction“, să deducă singuri sau să „fure“ meseria uitându-se cum fac ceilalţi chelneri, cum se tot vehiculează prin comentariile de la articolele despre

acum 7 luni · comentarii (5)

La mâncare şi restaurante, Bucureştiul a ajuns din urmă Europa Centrală în ultimii doi, trei ani. Se mănâncă la fel, sau chiar mai bine la Bucureşti decât în multe capitale şi oraşe mari din Europa, iar numărul restaurantelor cu mâncare bună, raportat la numărul total de restaurante, e mai mare la Bucureşti decât la Viena, de pildă.

acum 8 luni · comentarii (4)