Dovleacul, mai mult decât un simplu decor de Halloween

Dovleacul,
mai mult decât un simplu decor de Halloween

Supa-cremă de dovleac, o mâncare savuroasă de toamnă FOTO Shutterstock

Adoptat cu entuziasm ca multe alte sărbători consumeriste, Halloween-ul e la doar două nopţi distanţă. Petrecerile au început însă în cluburi încă din weekend-ul trecut, cu costume, băuturi sângerii şi dovleci sculptaţi. Însă dovlecii cu feţe vesele, triste sau înspăimântătoare pot fi mai mult decât elemente de decor. Pot împodobi nu doar o casă, ci pot fi transformaţi în preparate savuroase.

În copilărie, pentru cei mai mulţi dintre noi lucrurile erau simple. La fel de simpple precum dovleacul copt de bunica în cuptor. Aroma de miere şi scorţişoară umplea casa, iar felia de dovleac de încălzea sufletul şi frigea degetele. Plăcinta cu dovleac, o altă bucurie simplă, de toamnă, a fost una dintre preferatele copilăriei mele.

Abia după ani aveam să descopăr cât de versatilă e cucurbitaceea asta cântată de poeţi. În câte supe, creme fine, brioşe, tocăniţe suculente sau piureuri se poate transforma banalul dovleac. Pe nedrept considerat aşa şi oarecum marginalizat în bucătăria românească.

Dovleacul este perfect pentru toamnă, anotimp în care ajunge la maturitate şi poate fi consumat. E perfect în mâncăruri fierbinţi, de toamnă. Iar supa-cremă este una dintre acestea. Variantele sunt nenumărate, de la cele cu iz, „nerv“ şi condimente asiatice, până la cele inspirate din bucătăria clasică franceză, „înnobilate“ cu unt şi smântână.

Pentru o supă care să vă încălzească o seară rece de toamnă, aveţi nevoie de:

  • Un dovleac plăcintar (1 – 1,5 kilograme)
  • O ceapă mare
  • 50 de grame de unt
  • 100 de grame de smântână fermentată
  • 200 de ml de smântănă lichidă pentru gătit
  • Sare, piper alb măcinat, un praf de nucşoară (opţional)


1. Tocaţi ceapa şi o căliţi timp de 3-4 minute în unt, până devine aurie. Puneţi dovleacul curăţat de coajă şi de seminţe, tăiat în cuburi mari. Adăugaţi 1 – 1,5 litri de apă, acoperiţi cu un capac şi lăsaţi vasul la foc mic timp de 30-40 de minute.
2. După ce dovleacul a fiert, transferaţi supa într-un blender şi pasaţi. Strecuraţi printr-o sită, apoi adăugaţi smântâna şi omogenizaţi supa-cremă. Condimentaţi cu sare, piper şi nucşoară.
3. Serviţi supa cu crutoane, o lingură de smântână şi câteva picături de ulei de masline.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările