8 decembrie: 44 de ani de la asasinarea lui John Lennon. „A fost pentru gloria mea“, mărturisea criminalul

0
Publicat:

Pe 8 octombrie, în 1832, apărea primul periodic românesc oficial, în 1860 se năștea generalul Ion Dragalina, iar în 1920 avea loc un atentat cu bombă din Senatul României. În 1943 venea pe lume Jim Morrison, în 1957, Ștefan Hrușcă, iar în 1980 era ucis John Lennon.

4 decembrie 1832: a apărut primul număr din „Buletin, gazeta administrativă"

Este ziua în care a apărut la București, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, primul număr din „Buletin, gazeta administrativă", primul periodic românesc oficial, actualul „Monitor Oficial" al României, potrivit Wikipedia.

4 decembrie 1860: s-a născut generalul român Ion Dragalina

Generalul român Ioan Dragalina a sfârșit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial.

Pe fondul declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl), în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a primit ordin să se deplaseze la Craiova, unde a fost numit în funcția de comandant al Armatei I. A decis să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14 octombrie.

Generalul Ion Dragalina. FOTO Wikipedia
Generalul Ion Dragalina. FOTO Wikipedia

În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina a luat o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și a plecat personal în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii și trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo¬ve¬dit și s-a împărtășit.

La întoarcere, podul a fost cuprins într-un schimb de focuri. Mașina a trecut în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar generalul a fost rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.

Doctorii au constatat că este necesară amputarea brațului.

 A fost transferat la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României i-a conferit  Ordinul Mihai Viteazul.

Pe 16 octombrie 1916, i-a fost amputat brațul stâng. Deși starea sa a început să se îmbunătățească, spre seară s-a declanșat  septicemia.

A murit în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916, potrivit Wikipedia.

8 decembrie 1920: a avut loc un atentat cu bombă din Senatul României

La ora 14. 45 a zilei de 8 decembrie 1920, o bombă a explodat în clădirea Senatului. Atentatul s-a soldat cu trei morți, iar multe persoane din Parlamentul României au fost rănite.

Pe lista celor uciși ca urmare a exploziei „mașinii infernale“ din sala Senatului, s-au numărat personalități cunoscute în acei ani. Dimitrie Greceanu (ministrul Justiției), Demetrie Radu (episcop al Eparhiei de Oradea Mare) și Spirea Gheorghiu (senator). Ultimul a agonizat mai multe ore înainte de a deceda la Spitalul Colțea. Printre cei grav răniți a fost Constantin Coandă, președintele Senatului.

Bomba, realizată de teroristul Max Goldstein, simpatizant comunist, cu ajutorul a doi comuniști, Leon Lichtblau și Saul Ozias, nu a avut efectul dorit. Goldstein voia un mare masacru în rândul clasei politice, după cum va explica în următorii ani.

8 decembrie 1943: s-a născut Jim Morrison, solistul formației „The Doors"

James Douglas „Jim” Morrison a fost un cântăreț, compozitor și textier american, solistul vocal și liderul formației rock psihedelice The Doors. A studiat cinematografia la universitatea UCLA.

Când era copil, familia lui petrecea foarte multă vreme călătorind din cauza serviciului tatălui său, ofițer în Marina Militară. La sfârșitul anilor 1950 Morrison s-a stabilit în Alexandria, Virginia unde și-a încheiat și liceul. În 1964 s-a mutat pe coasta de vest, iar în 1966 a intrat la Universitatea Californiei din Los Angeles (UCLA).

„Jim” Morrison FOTO Profimedia
„Jim” Morrison FOTO Profimedia

Pasionat de literatură și filosofie, Morrison a scris versuri sub influența lui Arthur Rimbaud și William Blake. Pe când era student la UCLA el a început să ia diferite tipuri de narcotice, cum ar fi LSD.

În anul 1965 l-a cunoscut pe Ray Manzarek și împreună ei au format grupul rock The Doors. Din trupă au mai făcut parte John Densmore și Robby Krieger. Denumirea grupului provine de la un vers celebru al lui William Blake, „If the doors of perception were cleansed everything would appear to man as it is, infinite” (română Dacă ușile percepției ar fi deschise/curățate, totul i-ar apărea omului așa cum este, infinit). Debutul discografic a avut loc 2 ani mai târziu cu albumul omonim, The Doors, apărut în 1967 sub egida editurii Elektra Records.

Morrison era văzut de fanii săi ca un fel de zeu sau lider spiritual; ca urmare și-a luat porecla de „Lizard King” (regele șopârlă).

8 decembrie 1953: s-a născut Kim Basinger, actriță americană

Actriță și cântăreață americană, Kimila Ann „Kim” Basinger a fost aleasă, în 1970 este aleasă „Miss Georgia", după care a început în New York cariera ei de fotomodel.

În paralel a studiat artele dramatice, jucând pe scena unui teatru mic din cartierul newyorkez Greenwich Village. La Hollywood, Kim a ajuns în 1976, unde  s-a căsătorit, în 1980, cu Ron Snyder-Britton, de care a divorțat după 8 ani.

În 1983 a devenit faimoasă după ce a pozat goală pentru Playboy și în același an are primul rol important în filmul James Bond Never say never again, alături de Sean Connery.

 A fost foarte apreciată de regizorul Barry Levinson, care a vrut-o în alte două filme: The man who loved woman (1983) și The natural alături de Robert Redford, pentru care primește o nominalizare la Globul de Aur, pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Împreună cu Mickey Rourke a cucerit faima mondială cu filmul 9 1/2 Weeks lansat în 1986. În anul 1993, s-a căsătorit cu actorul Alec Baldwin, cu care are o fiică, iar cariera de actriță a fost neglijată.

Revine pe marile ecrane în 1997, cu filmul L.A. Confidential, care-i aduce Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, Globul de Aur și premiul Screen Actors Guild Award. În anul 2002, joacă alături de Eminem în 8 Mile în regia lui Curtis Hanson. În același an se separă de Alec Baldwin și în următorii ani va urma o bătălie legală pentru custodia fiicei lor, Ireland Eliesse Baldwin.          

1957: s-a născut solistul și compozitor român de muzică folk–pop Ștefan Hrușcă

Ștefan Hrușcă s-a născut pe 8 decembrie 1957 în localitatea Ieud din Maramureș și este unul din cei mai apreciați interpreți români de folk. A sedus publicul cu emoționantele sale colinde pe care le interpretează într-un stil inconfundabil din 1981, când a debutat la Cenaclul Flacăra.

Din 1991 s-a stabilit la Toronto, în Canada, dar a continuat să vină în fiecare iarnă acasă, în România, pentru a ține concerte de Crăciun.

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul în 2011, Ștefan Hrușcă vorbea despre hrana spirituală pe care o oferă prin cântecul său, despre latura spirituală a sărbătorii Crăciunului și fuga oamenilor după lucrurile materiale mai mult decât după cele spirituale.  „Dacă vrei să petreci cu familia trebuie să-ţi umpli cămara, e adevărat. Dar cred că în ultima vreme se exagerează. Mi-aduc aminte că, în copilărie, la Ieud, satul în care am văzut lumina zilei, ne bucuram cu foarte puţin. Era mai simplu pe-atunci, simţeai o bucurie mult mai mare pentru acel puţin pe care îl aveai pe masă. Te hrăneai cu bucurie, cu sinceritate, cu un cuvânt bun. Nu era fuga asta după lucrurile materiale. Da, sunt necesare, dar câteodată pare că vrem să epatăm cu asta. Cred că fiecare român ar trebui să simtă aşa cum o făceau străbunii noştri, pe vremuri: să fie mai curat, mai aplecat spre bine, spre frumos, spre firesc. Pe vremuri, ne mulţumeam cu puţin, acum am uitat să ne comportăm firesc... Nu ştiu dacă e bine ce se întâmplă azi cu omenirea”, spunea artistul, întrebat dacă românii mai sunt aplecaţi spre latura spirituală a acestei sărbători. 

8 decembrie 1966: s-a născut Sinéad O'Connor, cântăreață irlandeză

Cântăreața de origine irlandeză Sinead O'Connor a reușit să se impună în 1990 cu hit-ul „Nothing Compares 2 U", o piesă compusă de cântărețul Prince. Artista a avut în palmares zece albume, cel mai recent fiind „I'm Not Bossy, I'm the Boss” din anul 2014, conform People.

Cu toate că piesa a fost nominalizată la patru premii Grammy în anul 1991, ea a optat pentru boicotarea ceremoniei din acel an, spunând într-o scrisoare deschisă că Academia „recunoaște mai ales latura comercială a artei".

A avut o copilărie zbuciumată. Părinții ei au divorțat, iar în anul 2012 ea a declarat pentru People că mama ei a abuzat-o psihologic și fizic și „a petrecut un timp bun încercând să-mi distrugă sistemul reproducător".

La vârsta de 13 ani, a fugit să locuiască cu tatăl ei, dar, doi ani mai târziu, a fost trimisă la un centru pentru tinere „indisciplinate", pentru 18 luni, după ce a fost prinsă furând din magazine.

În anul 1987 a fost lansat albumul său de debut, iar în 1990, albumul „I Do Not Want What I Haven't Got” i-a adus faima la nivel internațional datorită piesei „Nothing Compares 2 U", care a fost single-ul nr. 1 pe plan mondial în Billboard Music Awards în 1990.

În luna iunie a anului 2021, Sinead O'Connor  a anunțat că se retrage din industria muzicală fiindcă se simte „obosită”.

În luna iulie 2023, interpreta hitului „Nothing Compares 2 U” a fost găsită „fără reacție" într-un apartament din sud-estul Londrei, la vârsta de 56 de ani, potrivit The Sun.

Autopsia a stabilit că artista irlandeză a murit din cauze naturale.

8 decembrie 1980: a murit John Lennon, cântăreț-compozitor, chitarist, activist britanic

Regretatul membru al trupei The Beatles a fost împușcat pe 8 decembrie 1980 de un tânăr instabil psihic, care spunea că a auzit voci care i-au cerut să-l omoare pe Lennon. Vestea morţii sale la numai 40 de ani a şocat întreaga lume. 

John Lennon se întorcea acasă cu soţia sa, Yoko Ono, în momentul în care a avut loc tragedia. Faimosul muzician  nu ar mai fi reușit să exclame decât un simplu „yeah!”, notează OK Magazine .

În 2020, Mark Chapman, bărbatul care l-a împuşcat mortal pe John Lennon i-a cerut iertare văduvei muzicianului, Yoko Ono, potrivit BBC.

Lui Chapman i-a fost refuzată eliberarea condiţionată de 11 ori.

În timpul audierii din august 2020, potrivit documentelor obţinute de Press Association, el a spus că l-a ucis pe starul în vârstă de 40 de ani pentru „glorie“ şi că merită pedeapsa cu moartea. 

„Nu am vreo scuză. A fost pentru gloria mea“, a spus acesta.



John Lennon. FOTO Profimedia
John Lennon. FOTO Profimedia

Cariera lui John Lennon 

John Winston Ono Lennon, numele la naștere John Winston Lennon, a fost compozitor, muzician, cântăreț, textier, activist și artist complex englez, unul din fondatorii trupei The Beatles.

În 1957, l-a cunoscut pe Paul McCartney şi împreună au pus bazele unei noi trupe, The Quarrymen. În 1958 intră în formaţie şi George Harrison, propus de McCartney, care fusese coleg cu el la Stockton Wood Road Primary School. Din necesitatea de a avea un baterist, a fost cooptat Pete Best.

După proba pe care au dat-o pentru înregistrarea unui disc cu Parlophone, producătorul artistic George Martin le-a sugerat un schimb de ritm şi de baterist. Membrii fondatori ai grupului au luat decizia să-l coopteze pe Ringo Starr (nume real Richard Starkey), pe atunci baterist al grupului Rory Storm, potrivit site-ului thefamouspeople.com, citat de Agerpres.

În 1961, trupa The Quarrymen îşi schimbă numele în The Beatles (inspirat din numele formaţiei lui Buddy Holly, Crickets/„Greierii''). S-a păstrat conceptul de „insectă” (beetle) şi a fost combinat cu conceptul muzical de bătaie a măsurii (beat), de la ritmul muzicii pe care o cântau.La 5 octombrie 1962, formaţia şi-a lansat discul de debut, cu single-urile „Love Me Do'' pe partea A şi „P.S. I Love You'” pe partea B. La 26 noiembrie 1963, Beatles a înregistrat al doilea disc, „Please Please Me”, care a ajuns numărul doi în topul oficial al Marii Britanii. În decursul anului 1963, discurile formaţiei au ocupat locul întâi în topurile britanice. Numărul total al discurilor care se vânduseră în acel an, de două milioane şi jumătate, constituia un record în istoria muzicală a Marii Britanii.

Al treilea single, „From Me to You'', a apărut în aprilie 1963, iar în august a apărut single-ul „She Loves You” (tirajul precomandat: 500.000 exemplare).

John Lennon a fost împuşcat mortal la vârsta de 40 de ani, în data de 8 decembrie 1980. Asasinul său, Mark Chapman, un tânăr instabil psihic, spunea că a auzit voci care i-au cerut să-l omoare pe Lennon pentru a deveni celebru.

8 decembrie 1991: noua Constituție a României, aprobată prin referendum național 

La doi ani de la Revoulția din 1989 fost aprobată, prin referendum național, noua Constituție a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991.

Elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.

8 decembrie 1996: a murit Marin Sorescu, poet, prozator și dramaturg român

Marin Sorescu s-a născut pe 29 februarie 1936, în satul Bulzeşti din judeţul Dolj, în familia ţăranilor Ştefan şi Nicoliţa Sorescu, care au avut şase copii.

A studiat la Liceul „Fraţii Buzeşti“, însă, după ce mama lui a rămas văduvă, a ajuns la Şcoala Medie Militară din Predeal, după ce o comisie l-a recrutat pe baza faptului că era un elev silitor.

De la tatăl lui, căruia îi plăcea să scrie versuri, a moştenit pasiunea pentru cuvinte, la fel ca fraţii lui, Ion şi George. Ion Sorescu, mezinul familiei, a păstrat până la bătrâneţe amintiri despre fratele lui, care, pe lângă literatură, se refugia în pictură. În ciuda interesului pentru texte, Marin Sorescu a debutat relativ târziu, în 1964, la 28 ani, cu „Singur printre poeţi“, un volum de versuri.

Marin Sorescu (dreapta), de vorbă cu Grigore Vieru Arhiva Muzeului Naţional al Literaturii
Marin Sorescu (dreapta), de vorbă cu Grigore Vieru Arhiva Muzeului Naţional al Literaturii

 Scriitorul a trăit până la 60 de ani, timp în care a publicat zeci de volume de poezii şi texte dramaturgice.

După debutul ca poet în reviste literare, s-a produs cel editorial cu parodiile din 'Singur printre poeţi' (1964), stilul său original impunându-se şi prin volumele de versuri publicate ulterior: 'Poeme' (antologie, 1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), 'Moartea ceasului' (1966), 'Tinereţea lui Don Quijote' (1968), 'Tuşiţi' (1970), 'Suflete, bun la toate' (1972), 'La lilieci' (vol. I-V, 1973-1995; I - 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II - 1977, Premiul Academiei Române, III - 1980, IV - 1988, V - 1995), 'Astfel' (1973), 'Descântoteca' (1976), 'Sărbători itinerante' (1978), 'Fântâni în mare' (1982), 'Apă vie, apă moartă' (1987), 'Poezii alese de cenzură' (1991), 'Traversarea' (1994).

A murit în 1996 din cauza unei hepatite, într-un spital din Bucureşti. 

2007: a murit Ioan Fiscuteanu, actor român

Ioan Fiscuteanu a fost un actor român de teatru și film, cunoscut pentru rolul său în pelicula „Moartea domnului Lăzărescu“ (2005), în regia lui Cristi Puiu.

Ioan Fiscuteanu s-a născut la data de 19 noiembrie 1937, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie (județul Bistrița-Năsăud). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București în anul 1962. Fiscuteanu a fost actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș, unde a jucat în peste 60 de roluri.

8 decembrie 2016: a murit Romulus Rusan, scriitor român

Romulus Rusan s-a născut pe 13 martie 1935, la Alba Iulia. S-a implicat în construcţia Memorialului de la Sighet şi a coordonat colecţia de mărturii, iar zeci de cărţi ale rezistenţei l-au avut mentor şi editor.

Romulus Rusan a fost director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi a condus Centrul Internaţional pentru Studiul Comunismului.

A fost căsătorit cu poeta şi scriitoarea Ana Blandiana.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite