4 mai, ziua în care s-a născut regretata cântăreață Mihaela Runceanu. Ar fi împlinit 69 de ani
0Tot pe 4 mai s-au născut scriitorul Vlad Mușatescu, selecționerul Anghel Iordănescu și actrița Audrey Hepburn.
1814: Napoleon I este exilat pe insula Elba
Napoleon Bonaparte, cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței.
În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.
Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815.
Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.
1837: S-a născut publicistul și omul politic român, Theodor Rosetti, fost prim-ministru al României
Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași sau Solești — d. 17 iulie 1923, București) a fost un publicist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române. Theodor Rosetti a fost Ministru de Finanțe în 1912 și Președinte al Senatului Român în 1913, în guvernul Titu Maiorescu.
1903: A murit chimistul român Alfons Oscar Saligny
Alfons Oscar Saligny (n. 3 aprilie 1853, Focșani – d. 4 mai 1903, București) a fost un chimist român, iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate.
Membru corespondent al Academiei Române (1902), fratele lui Anghel Saligny și al Sofiei Saligny, respectiv fiul lui Alfred Saligny.
1922: S-a născut Vlad Mușatescu, scriitor și umorist român
Vlad Mușatescu (n. 4 mai 1922, Pitești, d. 4 martie 1999) a fost un scriitor și umorist român. A fost secretarul editurii ABC (1941-1945), redactor la ziarul Înainte (1945-1948), redactor la Editura Europolis, șef tehnic, redactor artistic, machetator la diverse edituri și reviste precum Flacăra, Gazeta literară și Cinema.
A scris numeroase cărți pentru copii și adulți, în special parodii polițiste, și a tradus din Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas, Caldwell. Cărțile sale sunt adesea scrise la persoana întâi, iar faptele, locurile și celelalte personaje sunt inspirate sau luate direct din viața scriitorului.
1929: S-a născut Audrey Hepburn, actriță anglo-olandeză
Audrey Hepburn (născută Audrey Kathleen Ruston, n. 4 mai 1929, Ixelles/Elsene, Belgia – d. 20 ianuarie 1993, Tolochenaz, Elveția) a fost o actriță de film de origine anglo-olandeză, laureata a Premiului Oscar pentru cel mai bun rol in filmul “Vacanta la Roma” Audrey Hepburn este considerată și în prezent un model de frumusețe și eleganță, fiind de nenumărate ori considerată ca una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile. Imaginea ei este folosită în numeroase campanii publicitare.
Stilul îmbrăcăminții ei continuă să aibă succes în rândul femeilor și în ziua de azi. Rochia neagră Givenchy din filmul Mic dejun la Tiffany a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, al doilea preț, ca valoare, plătit vreodată pentru o rochie dintr-un film, după cea a lui Marilyn Monroe din filmul The Seven Year Itch, care s-a vândut cu 4,6 milioane de dolari în iunie 2011.
1950: S-a născut Anghel Iordănescu, fost selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României
Unul dintre cei mai mari jucători ai Stelei București, Iordănescu a fost un mijlocaș atacant sau ofensiv, cu o tehnică de marcare bine dezvoltată și o capacitate neobișnuită de dribling. El era, de asemenea, bine cunoscut pentru viziunea sa și capacitatea sa de a anticipa adversarul.
În România, a jucat doar la Steaua, echipă la care a intrat în tinerețe în 1962, la vârsta de 12 ani. Șase ani mai târziu, în 1968 a debutat la prima echipă în Divizia A. În această perioadă, în Divizia A a avut 317 prezențe și a marcat 156 de goluri, devenind cel mai mare marcator al Stelei.
1955: s-a născut Mihaela Runceanu, solistă română de muzică ușoară
Pentru Mihaela Runceanu, care s-a născut pe 4 mai 1955, la Buzău, muzica a fost o bucurie încă din copilărie. Odată, când a întrebat-o, într-un magazin, ce păpuşă şi-ar dori, fetei i-au căzut ochii pe o vioară şi asta a ales, a povestit mama artistei cu ani în urmă. Viaţa şi-a urmat apoi cursul firesc: a studiat muzică la şcoala elementară şi a fost elevă la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău.
Atunci a avut şansa să cânte cu Orchestra Simfonică din oraş atât acasă, cât şi pe scenele din Ungaria şi Cehoslovacia. Mihaela le-a atras atenţia altor muzicieni, dar şi publicului încă din timpul liceului, din 1972, când a participat la concursul „Tinereţea Buzoiană“. În acea seară a obţinut premiul I şi aplauze nesfârşite pentru interpretarea piesei „Anilor“, scrisă de Petre Magdin.
Doi ani mai târziu, în 1974, a fost şefă de promoţie la absolvirea liceului şi în acelaşi an a fost admisă la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“, la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie, în clasa profesorului Victor Giuleanu. Interesul pentru muzica uşoară a determinat-o să frecventeze, în acelaşi timp, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, unde a îndrumat-o profesoara Nina Bercaru. „De la ea am deprins dragostea pentru cântecul frumos, pentru melodia generoasă, stilul sincer şi direct de interpretare. Şi tot de la ea, vocaţia pedagogică“, îşi amintea Mihaela Runceanu în 1985. Succesele s-au ţinut lanţ în anii studenţiei, când a luat premii la festivaluri din toată ţara, de la Constanţa, Râmnicu Vâlcea şi Galaţi la Bucureşti.
Adrian Enache şi Mădălina Manole i-au fost elevi
După absolvirea Conservatorului, în 1978, cu lucrarea „Muzica uşoară românească şi rolul său în societatea contemporană“, a lucrat ca profesoară de vioară la Şcoala Generală de Muzică din Brăila. În această perioada, cânta uneori în oraş cu formaţii locale. După aceea, a revenit o vreme la Buzău ca profesoară de vioară chiar la liceul în care învăţase, iar posibilitatea să se dezvolte profesional a sosit la scurt timp: în 1980 a devenit profesoară la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. De-atunci a pregătit cu entuziasm mulţi artişti: i-au fost elevi Adrian Enache, Mădălina Manole, Silvia Dumitrescu şi Nicola (Nicoleta Alexandru).
Nu doar vocea o diferenţia pe Mihaela Runceanu de alte interprete ale vremii, ci şi alegerile vestimentare. Costumele variate, glasul şi prezenţa scenică o apropiau de solistele din Occident, cu toate că se lovea, ca toţi ceilalţi artişti, de limitele regimului comunist.
A fost „un cântec norocos pentru mine, căci interpretându-l în această vară la Festivalul internaţional de muzică uşoară din Cuba am avut un succes deosebit“, declara ea într-un interviu din februarie 1985 despre piesa „Să crezi în dragostea mea“. Interpretarea fără cusur, în ciuda emoţiilor, la concursul „Melodii ’84“, i-a adus premiul întâi. Treptat, de atunci i-a crescut popularitatea şi era recunoscută drept una dintre cântăreţele preferate de publicul din România comunistă. Avea des spectacole în Bucureşti, la Sala Radio, şi, în plus, ţinea concerte la diverse restaurante din Capitală, precum Intercontinental şi Dorobanţi, dar şi din Sinaia şi de pe litoral.
Până în 1989 a reuşit să scoată trei discuri, iar postum au mai apărut câteva albume, la Electrecord, cu piesele înregistrate în anii ’80. De la începutul carierei Mihaela Runceanu şi-a păstrat preferinţa pentru muzica lentă, dar prin 1988 era deja atrasă, de asemenea, de melodiile mai ritmate; a şi cântat câteva, de pildă: „Oameni“ şi „Vara“, de Alexandru Simu.
Ultimul concert al Mihaelei Runceanu a fost pe 28 octombrie 1989, la Sala Radio, primul şi singurul în care a văzut-o Andreea, vara ei, care atunci avea 9 ani. Câteva zile mai târziu, în dimineaţa de 1 noiembrie, pe la 1.00, Mihaela a murit. Un bărbat, „o cunoştinţă“ – cum s-a prezentat chiar el în discuţiile cu reporterii, după eliberarea din închisoare la 17 ani de la crimă – a strangulat-o cu un cablu de la telefon, a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.
1955: a murit George Enescu, compozitor, violonist, pianist și dirijor român
George Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.
Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie). La vârsta de 8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român“.
După absolvirea Conservatorului din Viena, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). Printre colegii săi de la Paris se numără Maurice Ravel, Florent Schmitt, Charles Koechlin şi Theodor Fuchs.
Debutul său componisitic în condiţii excepţionale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1.
În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române, op. 11(1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9(1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum şi creaţii proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915). În 1913, are loc prima ediţie a Concursului Naţional de Compoziţie fondat de el cu scopul stimulării creaţiei muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii şi constând din sume generoase, premiul oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris, precum şi de a-şi auzi interpretate în concerte piesele laureate.
După război, maestrul continuă seria turneelor atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.
Activitatea sa de pedagog capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu. "Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe." (Yehudi Menuhin)
În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Enescu rămâne în Bucureşti, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.
În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino) , pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii.
La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat la Père Lachaise din Paris.
1979: Margaret Thatcher devine prima femeie prim-ministru a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Margaret Hilda Thatcher, baroană Thatcher (n.13 octombrie 1925 ) a fost prim-ministru al Marii Britanii din 1979 până în 1990. Mandatul sau de prim-ministru britanic a fost cel mai lung mandat al secolului 20. Baroneasa Thatcher este singura femeie aleasă să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Marea Britanie.
Fără îndoială, ea este una dintre cele mai importante personalităţi politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită şi contestată în egală măsură.
1997: Este beatificat Cefelino Jimenez Malla, cunoscut sub numele de El Pele, primul țigan martir din istoria Bisericii Catolice
Fericitul Cefelino Jimenez Malla, zis El Pele, unul din martirii care au apărat Biserică şi slujitorii acesteia, s-a născut ca majoritatea ţiganilor, într-o familie necăjită din Spania, dar credincioasă. Acest lucru l-a adus în apropierea slujitorilor Bisericii catolice în anii 30, când republicanii marxişti vroiau să instaureze Republica Spaniola.
A fost ucis, că mii de credincioşi şi preoţi catolici, de trupele de stânga republicane . Deşi numeroşi ţigani şi-au dat viaţa în numele lui Hristos, din Evul Mediu şi până astăzi, abia acum 14 ani cardinalii au recunoscut ca un ţigan a putut să-L mărturisească pe Hristos şi merită să fie martir. Decizia a fost una fundamentală, pentru că a fost prima recunoaştere a ţiganilor că mărturisitori ai lui Hristos, după ce mai bine de şapte secole ţiganii au fost sclavii nerecunoscuţi ai popoarelor europene şi în primul rând ai Bisericii.
Beatificarea sa, făcută la iniţiativa fostului papa Ioan Paul al II-lea, a fost considerată de unii drept o revoluţie dacă ne gândim la conservatoarea şi aristocrată conducere a Bisericii catolice, în care chiar şi sfinţii au sânge albastru, calendarul catolic fiind plin de regi, regine, prinţi şi prinţese.
Se încarcă comentariile...
