21 aprilie: Henric al VIII-lea devine rege al Marii Britanii. Povestea celor șase soții ale sale
0În urmă cu mai bine de cinci secole, ziua de 21 aprilie a marcat venirea la tron a regelui Henric al VIII-lea, după moartea tatălui său, Henric al VII-lea, întemeietorul dinastiei Tudor. Totodată, este ziua în care s-a născut Robert Smith, solistul formaţiei The Cure și în care s-au stins din viață, în 2019, un regizor și un actor american.
Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri
1509: Henric al VIII-lea, devine rege al Marii Britanii
Henric al VIII-lea s-a născut pe 28 iunie 1491, Greater London, Anglia, Regatul Unit și a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.
Henric al VIII-lea s-a născut la Palatul Placentia în Greenwich, fiind al doilea fiu al lui Henric al VII-lea și al Elisabetei de York. Moartea prematură a fratelui său Arthur l-a făcut moștenitor al tronului și l-a determinat să renunțe la o viață monahală. La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Caterina de Aragon, însă lipsa unui moștenitor masculin l-a împins să caute anularea acestei căsătorii.
În timpul domniei sale, Henric al VIII-lea și-a consolidat autoritatea, înlăturând miniștri nepopulari și cultivând imaginea unui monarh renascentist. A extins Marina Regală și a desfășurat campanii militare împotriva Franței și Scoției.
Dorind să-și asigure un moștenitor legitim, Henric al VIII-lea a început o luptă cu Biserica Catolică pentru a obține anularea căsătoriei cu Caterina de Aragon. Această confruntare a condus la reforma religioasă și la formarea Bisericii Anglicane, iar Henric s-a căsătorit, ulterior, cu alte cinci femei: Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.
Povestea soțiilor
Catherine de Aragon: A fost prima soție a lui Henric al VIII-lea și a fost căsătorită cu el între 1509 și 1533. Catherine a fost inițial căsătorită cu fratele mai mare al lui Henric, Arthur, dar după moartea acestuia, s-a căsătorit cu Henric. Mariajul lor a durat mult timp, dar datorită lipsei unui moștenitor masculin, Henric a căutat anularea căsătoriei.
Anne Boleyn: A devenit a doua soție a lui Henric în 1533, după ce acesta a obținut anularea căsătoriei cu Catherine. Anne a fost o figură centrală în reforma religioasă a Angliei și a dat naștere celei care avea să devină regina Elisabeta I. Căsătoria lor a durat doar trei ani și s-a încheiat tragic cu execuția Annei, prin decapitare pentru trădare.
Jane Seymour: A fost a treia soție a lui Henric, căsătorită în 1536. Jane a fost cea care i-a dăruit lui Henric mult-doritul moștenitor, viitorul rege Eduard al VI-lea. Din păcate, Jane a murit la scurt timp după nașterea fiului lor, la doar doi ani de la căsătorie.
Anne de Cleves: Căsătoria lui Henric cu Anne de Cleves a avut loc în 1540 și a fost rezultatul unui aranjament politic. Anne de Cleves a plecat în Anglia, unde Henric a constatat că este urâtă „ca o iapă belgiană” și că nu se pot înțelege, pentru că el nu vorbea germana iar ea nu vorbea engleza. Divorțul a avut loc după doar câteva luni.
Catherine Howard: A fost a cincea soție a lui Henric al VIII-lea, din 1540. Catherine a fost executată pentru adulter în 1542, după ce infidelitățile ei au ieșit la iveală.
Catherine Parr: A fost ultima soție a lui Henric al VIII-lea, cu care s-a căsătorit în 1543. Catherine a fost o figură importantă în viața lui Henric, având grijă de el în ultimii săi ani și ajutând la reconcilierea lui cu fiicele sale. Ea a supraviețuit regelui și s-a căsătorit din nou după moartea lui.
Ultimii săi ani au fost marcați de căsătorii tumultuoase, conflicte politice și probleme de sănătate. Obezitatea și bolile l-au afectat profund, iar moartea sa la vârsta de 55 de ani a marcat sfârșitul unei epoci tumultuoase în istoria Angliei.
Henric al VIII-lea rămâne una dintre cele mai remarcabile figuri din istoria Angliei, cu domnia sa fiind marcantă atât în plan intern, cât și în plan extern, și cu moștenirea sa influențând cursul istoriei și religiei anglicane.
1849: S-a născut Oskar (Wilhelm August) Hertwig, cercetător german
Wilhelm August Oscar Hertwig a contribuit la embriologie prin studiile sale asupra celulelor în dezvoltare și prin descoperirea că este necesar doar un spermatozoid pentru a fertiliza un ou.
S-a născut pe 21 aprilie 1849, în Hessen, Germania, fiind fiul Elisei Trapp și al lui Carl Hertwig. După nașterea fratelui său Richard, familia s-a mutat în Muhlhausen, Thuringen, unde băieții și-au primit educația, potrivit embryo.asu.edu.
Cei doi frați au urmat, ulterior, Universitatea din Jena între anii 1868 și 1888, studiind sub îndrumarea lui Ernst Haeckel, care ulterior l-a convins pe Hertwig să renunțe la chimie și să urmeze medicina. Hertwig a devenit profesor asistent de anatomie la Jena în 1878 și profesor titular, trei ani mai târziu.
A fost primul titular atât în citologie, cât și în embriologie la Berlin, între anii 1888 și 1921 și director al noului Institut Anatomic-Biologic de acolo. Hertwig a devenit membru al Academiei de Științe din Prusia, Berlin, și al Academiei Leopoldina din Jena.
Inițial, cercetătorul s-a dedicat studiului dezvoltării morfologice, subiect pe care a scris un eseu laureat la Jena, în 1871, dar și o teză de doctorat la Bonn, în 1872. Cu toate acestea, a trecut la studiul naturii procesului de fertilizare după ce a citit studiile lui Leopold Auerbach.
Cele două puncte de vedere principale în acest domeniu la acea vreme erau că fie spermatozoizii intrau în contact cu oul și stimulau dezvoltarea prin transmiterea unei vibrații mecanice subtile (cum a fost propus de Gottlieb-Wilhelm Bischoff), fie spermatozoizii pătrundeau în ou și își amestecau componentele chimice cu gălbenușul de ou. Cu toate acestea, când Auerbach a descoperit două nuclee într-un singur ou, a concluzionat că acestea trebuie să fi rezultat din amestecul componentelor chimice ale spermatozoizilor cu gălbenușul de ou, nu din nuclee anterioare.
Hertwig a fost nemulțumit de aceste descoperiri, deoarece se aștepta să găsească o continuitate structurală între nucleul oului înainte și după fertilizare. Știind că fratele său Richard urma să se alăture lui Haeckel într-o oportunitate de cercetare în Mediterană, Hertwig a renunțat la asistența sa la Bonn pentru a merge cu ei.
Acolo a descoperit că echinodermele marine sunt transparente datorită dimensiunii lor mici, a gălbenușului fin divizat și a lipsei de membrană. Datorită acestui fapt, a putut să observe spermatozoizii în timp ce intrau în ou și să se fuzioneze cu nucleul său la cinci până la zece minute mai târziu.
Cel mai important, Hertwig a descoperit că este necesar doar un spermatozoid pentru a fertiliza un ou, iar odată ce un spermatozoid a intrat în ou, acesta forma o membrană vitelină care bloca intrarea oricărui alt spermatozoid.
A fost necesară munca lui Thomas Hunt Morgan pentru ca Hertwig să accepte teoria potrivit căreia cromozomii schimbă genele prin încrucișare. Hertwig a murit pe 25 octombrie 1922, la Berlin.
1864: S-a născut Max Weber, economist și sociolog
Max Weber s-a născut într-o familie bogată și influentă din Erfurt, Prusia, în anul 1864.
Fiul lui Max Weber Sr., un funcționar public înalt și important, și al Helenei Weber (născută Fallenstein), provenind dintr-o familie cu puternice idei morale absolutiste, tânărul Max a crescut într-un mediu intelectual care l-a stimulat. Împreună cu fratele său, Alfred, care avea să devină și el sociolog și economist, Max a fost încurajat să se dedice studiului și cercetării.
După absolvirea liceului, Max s-a înscris la Universitatea din Heidelberg în 1882, unde a studiat dreptul. În anul următor, a efectuat serviciul militar obligatoriu și apoi s-a transferat la Universitatea din Berlin pentru a-și continua studiile. În ciuda preocupărilor sale academice, Max a fost cunoscut și pentru activitățile sale din viața publică și politică, fiind implicat în diverse organizații și dezbateri sociale.
În 1886, Max a trecut examenul de Referendar și și-a început cariera juridică ca avocat stagiar. Însă pasiunea lui a fost întotdeauna pentru studiul științelor sociale și pentru înțelegerea complexității societății moderne. Astfel, în 1889, a obținut doctoratul în drept, iar în 1893 și-a susținut teza de habilitare, devenind Privatdozent la Universitatea din Berlin.
În același an, Max s-a căsătorit cu Marianne Schnitger, o rudă îndepărtată care avea să devină o activistă feministă și să îl sprijine în munca sa intelectuală. Căsătoria a adus o stabilitate financiară binevenită și i-a permis lui Max să se concentreze pe cercetarea sa.
Lucrările timpurii ale lui Weber au fost influențate de preocupările sale pentru politica socială contemporană și pentru problemele economice și juridice ale vremii. În 1888, s-a alăturat Verein für Socialpolitik, o nouă asociație profesională de economiști germani, iar din 1890 a început să studieze problema imigrației poloneze în estul Germaniei. Activitatea sa academică și politică a atras atenția asupra sa și l-a lansat în lumea intelectuală a vremii.
Cu toate acestea, sănătatea lui Weber a fost mereu fragilă, iar lupta sa cu bolile mintale și cu depresia l-au marcat pe tot parcursul vieții. În ciuda acestor dificultăți, el și-a continuat munca și a devenit una dintre figurile cele mai importante în domeniul sociologiei și științelor sociale. Max Weber a murit în 1920, la vârsta de 56 de ani.
1877: Artileria turcă bombardează oraşul Brăila
În aprilie 1877, pe întreaga lungime a graniței dunărene, tensionarea situației a dus la un conflict armat între forțele otomane și cele române. Refuzul domnitorului Carol I de a opune rezistență la înaintarea trupelor rusești pe teritoriul românesc, în drumul lor spre redutele otomane din Bulgaria, a avut consecințe dramatice. Artileria otomană a început să bombardeze malurile românești de la Brăila, Calafat, Bechet, Oltenița și Călărași.
Bombardamentul a fost un act de provocare la adresa României, însă răspunsul nu a întârziat să apară. Bateriile de artilerie românești au ripostat cu putere, demonstrând hotărârea țării de a-și apăra suveranitatea. În special, la Calafat, unde tunurile române au înfruntat artileria turcească din Vidin.
În urma acestor evenimente, atât Adunarea Deputaților, cât și Senatul României au luat măsuri urgente pentru a consolida poziția țării în fața agresiunii otomane. Pe 29 aprilie 1877, Adunarea Deputaților și pe 30 aprilie 1877, Senatul României au votat o moțiune prin care au aprobat actele politico-diplomatice ale Guvernului de la București și au recunoscut oficial starea de război dintre România și Imperiul Otoman.
Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României, a subliniat în mod solemn independența țării în fața întregii națiuni, declarând că România este o națiune liberă și independentă. Această declarație a fost confirmată și de votul Adunării Deputaților și al Senatului, care au cerut ca independența României să fie recunoscută și garantată de marile puteri europene.
1889: S-a născut Paul Karrer, chimist elvețian, care a primit Premiul Nobel în 1937
Albert von Karrer s-a născut la Moscova, Rusia, într-o familie elvețiană, fiind fiul lui Paul Karrer și Julie Lerch.
După ce familia sa s-a întors în Elveția, Albert a urmat studiile la diverse școli din țară, absolvind în cele din urmă Universitatea din Zurich, în 1911. Aici a studiat sub îndrumarea lui Alfred Werner și și-a obținut doctoratul în chimie. În 1919 a devenit profesor de chimie și director al Institutului de Chimie.
Primele cercetări ale lui Karrer au vizat compușii metalici complecși, dar lucrarea sa cea mai importantă a fost dedicată pigmentelor vegetale, în special carotenoizilor galbeni. A elucidat structura chimică a acestora și a arătat că unele dintre substanțe sunt transformate în organism în vitamina A.
Munca sa a dus la stabilirea formulei constituționale corecte pentru beta-caroten, precursorul principal al vitaminei A - prima dată când a fost stabilită structura unei vitamine sau provitamine. George Wald a lucrat pentru scurt timp în laboratorul lui Karrer, studiind rolul vitaminei A în retină. Mai târziu, Karrer a confirmat structura acidului ascorbic (vitamina C) și și-a extins cercetările și asupra vitaminelor B2 și E. Contribuțiile sale importante la chimia flavinelor au condus la identificarea lactoflavinei ca parte a complexului considerat inițial vitamina B2.
Karrer a publicat multe lucrări și a primit numeroase onoruri și premii, inclusiv Premiul Nobel în 1937. Cartea sa de chimie organică, „Lehrbuch der Organischen Chemie” (Manual de Chimie Organică), a fost publicată în 1927, a trecut prin treisprezece ediții și a fost publicată în șapte limbi.
Karrer s-a căsătorit cu Helena Froelich în 1914 și au avut trei fii, dintre care unul a murit în copilărie. Cercetătorul s-a stins din viață în 1971, la vârsta de 82 de ani.
1932: S-a născut Nicolae Vieru, fost preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică
S-a născut în Buhuși, județul Bacău. A absolvit Institutul de Cultură Fizică în 1956 și a devenit gimnast, fiind membru al lotului de tineret și campion național universitar.
În perioada 1957-1964 a predat la catedra de gimnastică a Liceului Sportiv nr. 35.
Între 1962 și 1964 a făcut parte din colectivul de antrenori al lotului național de gimnastică, contribuind la afirmarea unor gimnaști talentați. A urmat o carieră impresionantă în administrația sportului, devenind antrenor federal în intervalul 1965-1967, apoi secretar al Federației Române de Gimnastică între 1967 și 1983.
Începând cu anul 1990 și până în 1999, a ocupat funcția de președinte executiv al Federației Române de Gimnastică, fiind reales în 2000. A adus o contribuție semnificativă la succesul sportivilor români, care au câștigat peste 160 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.
Nicolae Vieru a avut o prezență activă și în cadrul Federației Internaționale de Gimnastică, unde a deținut diverse funcții importante între anii 1976 și 2008, inclusiv cea de vicepreședinte. De-a lungul carierei sale, a fost implicat în numeroase comisii și programe ale FIG, contribuind la dezvoltarea și promovarea gimnasticii la nivel mondial.
Între 1991 și 1998, a fost vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român și a predat în calitate de conferențiar universitar la Universitatea Ecologică, începând cu anul 1997. A fost președintele de onoare al Federației Române de Gimnastică din 2006 și vicepreședinte de onoare al Federației Internaționale de Gimnastică din anul 2008.
Nicolae Vieru a fost distins cu Medalia Națională „Serviciul Credincios”, clasa I, în anul 2000. De asemenea, a semnat cărți și articole de specialitate, contribuind la educația și formarea în domeniul gimnasticii. A murit pe data de 2 septembrie 2016.
Din 2018, sala de gimnastică din cadrul Complexului „Lia Manoliu” îi poartă numele.
1959: S-a născut Robert Smith, solistul formaţiei The Cure
Robert James Smith s-a născut în Blackpool, Anglia. De la vârsta de 12 ani, el a fost puternic influențat de muzicieni precum The Beatles, Jimi Hendrix și David Bowie, începând să cânte la chitară.
Robert este cel de-al treilea dintre cei patru copii ai lui Alex și Rita Smith, avându-i ca frați pe Richard, Margaret și Janet, care este căsătorită cu Porl Thompson, chitaristul formației The Cure.
Crescând într-o atmosferă catolică, Smith a urmat școala St. Mary's din Anglia. Cu toate acestea, el nu este religios, deși uneori simte că ar dori să fie. Această dorință pentru credință se reflectă și în melodia sugestiv intitulată „Faith”.
În cariera sa muzicală de peste 35 de ani, Smith a scris sau a fost co-autor al majorității pieselor și versurilor formației The Cure. A fost implicat și în alte proiecte muzicale, inclusiv o perioadă cu Siouxsie & the Banshees și proiectul său secundar, cu Steven Severin, numit The Glove.
Robert Smith este recunoscut instantaneu pentru imaginea sa distinctivă, care include ruj roșu întins deliberat și păr negru în dezordine. Cu toate acestea, el respinge eticheta de formație goth, deși stilul său muzical și imaginea sa au contribuit la această clasificare.
În 1988, Smith s-a căsătorit cu Mary Poole, o colegă din școală pe care a întâlnit-o la vârsta de 14 ani. Ei sunt împreună de atunci și au fost cununați în 1988. În 2004, Smith a colaborat cu Blink-182 pentru piesa „All of This” și a furnizat vocea pentru remixul lui Junior Jack „Da Hype”. În plus, el a lucrat și cu Billy Corgan pentru o reinterpretare a melodiei „To Love Somebody” a trupei Bee Gees.
Deși a fost mereu la un pas de a lansa un album solo, majoritatea compozițiilor sale personale au fost integrate în creațiile The Cure. În 2001, Smith intenționa să încheie activitatea alături de trupă și să se concentreze pe un album solo, însă a fost convins să continue de producătorul Ross Robinson.
1971: A murit Nicolae Bagdasar, filosof
S-a născut în localitatea Roșiești din județul Vaslui, România. A urmat școala primară în satul natal și apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, între anii 1909 și 1916.
În perioada octombrie 1916 – martie 1917, Nicolae Bagdasar a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani și apoi a fost repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, participând la Primul Război Mondial.
După demobilizare, și-a continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, obținând licența în iunie 1922. A urmat apoi un stagiu de specializare în Germania, unde și-a susținut teza de doctorat în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.
Nicolae Bagdasar a fost profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic (1926 – 1927) și apoi la Școala Comercială „Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930). În această perioadă, a fost și secretar al Societății Române de Filosofie (1928 – 1940), contribuind la înființarea Editurii Filosofice (1930 – 1944) și activând ca secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928 – 1943).
Începând cu 1942, a devenit profesor titular la catedra de Filosofie Generală la Universitatea din Iași, predând discipline precum Epistemologie și Metafizică, Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane.
Nicolae Bagdasar a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice în 1940, iar în 1943 a devenit membru corespondent al Academiei Române. Deși a fost destituit din învățământul superior în 1949, a continuat să își desfășoare activitatea ca director de secție la Institutul de Istorie din București (1949 – 1950) și apoi în calitate de consilier științific la Institutul de Istorie al Academiei R. P. R. și referent științific la Institutul de Istorie și Filologie al Academiei, filiala Iași (1953 – 1956).
După pensionare, în 1959, Nicolae Bagdasar a continuat să lucreze la revizuirea operei sale până la moartea sa din 21 aprilie 1971.
1973: S-a născut Alin Gheorghiu, maestru de balet la Opera Naţională Bucureşti
Alin Gheorghiu este un balerin român de renume internațional, deținând titlul de prim solist al Operei Naționale București din anul 1993. El este căsătorit și are un copil.
După absolvirea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București în 1992, Alin Gheorghiu a devenit prim solist balerin la Opera Națională București în 1994 și a activat în această calitate până în 2002.
În 2001, a obținut diploma de licență în Coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, specializându-se în pedagogie.
Ca unul dintre cei mai cunoscuți balerini români, Alin Gheorghiu a colaborat cu instituții de profil din țară și din străinătate și a dansat alături de personalități precum Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor, Michelle Wiles, și alții.
Premii și distincții notabile în cariera sa includ Premiul I la Concursul Național de Balet în anii 1989 și 1991, Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian din Coreea de Nord în 1998, precum și distincția „Meritul Cultural” în grad de Cavaler acordată de Președinția României în 2004.
Alin Gheorghiu a avut o activitate internațională extinsă, fiind invitat la festivaluri de balet și turnee în diverse țări precum Franța, Italia, Germania, Elveția, Austria, Belgia, Coreea de Nord, și nu numai.
Revenind la Opera Națională București în 2007, el a ocupat diferite poziții în cadrul instituției, printre care cea de șef de compartiment balet și maestru de balet, contribuind la dezvoltarea și promovarea artei dansului în România.
Alin Gheorghiu este, de asemenea, membru în asociații culturale și de prietenie, cum ar fi Asociația Culturală și de Prietenie România-Israel, și a fost membru al Rotary Club București până în 2013.
2019: A murit Steve Golin, producător de film american
Steven Aaron Golin a fost un producător american de film și televiziune, fondator și CEO al companiei de dezvoltare multimedia, producție și management de talente Anonymous Content LLP, precum și co-fondator și CEO al Propaganda Films.
Golin s-a născut la New York. A absolvit Școala de Arte Tisch de la Universitatea din New York în 1976 și a urmat Conservatorul AFI.
Cariera lui Golin în industria cinematografică a fost remarcabilă, el fiind co-fondatorul Propaganda Films în 1986, care a devenit cea mai mare companie de producție de videoclipuri muzicale și reclame din lume. Compania a lansat regizori precum David Fincher și Spike Jonze.
Ulterior, în 2000, Golin a fondat Anonymous Content, o companie care a devenit una dintre cele mai importante entități de producție comercială din industrie, realizând campanii pentru branduri precum Audi, Coca-Cola și Nike, precum și videoclipuri muzicale pentru artiști celebri.
Printre producțiile sale notabile se numără filme precum „Babel” (2006), „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” (2004) și „Spotlight” (2015), pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film ,în 2016.
Golin a fost, de asemenea, un supraviețuitor al cancerului și a avut doi copii, Ari și Anna. Într-un final, el a murit la vârsta de 64 de ani, suferind de sarcomului lui Ewing.
2019: A murit Ken Kercheval, actor american, cunoscut din serialul „Dallas”
Ken Kercheval s-a născut pe 15 iulie 1935, în Wolcottville, Indiana, SUA. A studiat muzica și teatrul la Universitatea Indiana și a urmat cursurile Neighborhood Playhouse din New York, sub îndrumarea profesorului de actorie Sanford Meisner.
Cariera sa în actorie a fost una prolifică, debutând pe Broadway în spectacole precum „The Apple Tree” montat de Mike Nichols și „Cabaret” regizat de Harold Prince, în anii 1960. Ulterior, a avut apariții în numeroase filme și seriale de televiziune, printre care „Pretty Poison”, „Rabbit Run” și „Network”.
Ken Kercheval a devenit cunoscut la nivel mondial pentru rolul său iconic ca Cliff Barnes în serialul „Dallas”, difuzat între anii 1978 și 1991. El a fost unul dintre cei doi actori care au apărut în toate cele 14 sezoane ale serialului, alături de Larry Hagman. Kercheval a revenit în rolul Cliff Barnes în diverse producții speciale și reluări ale serialului.
Pe lângă actorie, Ken Kercheval a regizat și două episoade din „Dallas”. De-a lungul carierei sale, a apărut în numeroase seriale de televiziune, printre care „CHiPs”, „The Love Boat”, „Murder, She Wrote” și „ER”.
Kercheval a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a suferit o intervenție chirurgicală în 1994, în urma căreia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân. A murit pe 21 aprilie 2019, la vârsta de 83 de ani, în Clinton, Indiana, SUA.
Se încarcă comentariile...
