15 aprilie: A murit Nina Cassian, considerată „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română”. Povestea sa de viață, transpusă într-un documentar VIDEO
0Pe data de 15 aprilie s-a stins din viață celebra poetă și ziaristă Nina Cassian, rămasă în istorie drept „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română”. Este, de asemenea, ziua în care s-a născut actrița britanică Emma Thompson și în care a început să emită unul dintre cele mai cunoscute posturi de radio de la noi din țară.
Ziua mondială a artei
1879: S-a născut Theodor Capidan, lingvist membru titular al Academiei Române
S-a născut la Prilep, în Macedonia. După studii liceale efectuate la Bucureşti, a urmat studiile universitare la Leipzig, susţinându-şi doctoratul în fi lologia romanică cu teza „Sufixele nominale în dialectul aromân” (1907), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
A fost asistent la Institutul de Limba Română de pe lângă Universitatea din Leipzig (1907-1909), profesor şi director al Şcolii Superioare de Comerţ din Salonic, cu limba de predare româna (1907-1919), conferenţiar (1919-1924), profesor de dialectologie balcanică românească şi de lingvistică generală la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj (1924-1937), profesor la Catedra de f i lologie comparată a limbilor clasice a Universităţii din Bucureşti (1937-1942).
S-a impus, în special, prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene: „Meglenoromânii. I. Istoria şi graiul lor, II. Literatura populară la meglenoromâni, III. Dicţionar meglenoromân” (1925-1935), „Macedo-românii. Vechimea şi însemnătatea lor istorică în Peninsula Balcanică” (1927), „Aromânii. Dialectul aromân. Studiu lingvistic” (1932, lucrare distinsă cu Premiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române).
S-a ocupat de studierea fenomenului transhumanţei („Românii din Peninsula Balcanică. Câteva consideraţiuni asupra trecutului lor”, 1924; „Românii nomazi. Studiu din viaţa românilor din sudul Peninsulei Balcanice”, 1926), de infl uenţa limbii române asupra celei bulgare („Raporturile lingvistice slavo-române. Influenţa românei asupra limbii bulgare”, 1923). A avut preocupări şi în domeniul toponimiei, prin lucrări precum „Numele geografice din România. Dicţionar toponimic aromân (1946)”.
În 1941 i-a apărut „Atlasul lingvistic român”. A fost, alături de C. Lacea, cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la „Dicţionarul limbii române”. Membru corespondent (1 iun. 1928), apoi membru titular (23 mai 1935) al Academiei Române; repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române (3 iul. 1990). A murit la Bucureşti.
1924: A murit Eduard Caudella, compozitor
S-a născut la Iaşi, tatăl său fiind Francisc Caudella, compozitor şi profesor. A studiat mai întâi la Scheia şi Iaşi, între 1850-1853, vioară şi teorie-solfegii.
Şi-a continuat studiile de vioară, armonie şi pian, la Berlin (1853-1857), Paris (1857-1858) şi Frankfurt-pe-Main (1860-1861), potrivit dicţionarului „Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi” de Viorel Cosma (Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970). A fost violonist al Curţii lui Alexandru Ioan Cuza (1861-1864), profesor de vioară (1861-1901), de orchestră şi director (1893-1901) la Conservatorul din Iaşi.
A fost dirijor al Teatrului Naţional din Iaşi (1861-1875), al Trupei germane de teatru din Iaşi (1868-1870) şi al Operei italiene din Iaşi (1870-1874), precum şi profesor de estetică muzicală la Universitatea din Iaşi (1875-1877). Violonist concertist, Eduard Caudella a susţinut o deosebită activitate artistică în ţară şi peste hotare, în ţări precum Franţa, Germania, Rusia. A scris studii, articole, recenzii, amintiri, pamfl ete, în: „Muzica”, „Revista muzicală şi teatrală”, „Curierul artelor”, „Izvoraşul”, „Arta română” etc.
A cules, a prelucrat şi a publicat cântece populare. A predat lecţii particulare de vioară, pian şi compoziţie, printre cei cărora le-a fost profesor numărându-se şi George Enescu. Astfel, în copilărie, George Enescu a început să studieze sub îndrumarea lui Eduard Caudella, profesor la Conservatorul din Iaşi, şi tot la sfatul acestuia George Enescu s-a înscris şi a studiat la Conservatorul de Muzică din Viena (1888-1894). Eduard Caudella a condus formaţii de muzică de cameră din Iaşi, a revigorat activitatea orchestrei Conservatorului, prezentând concerte de popularizare a creaţiei clasice universale.
Unul dintre cei mai remarcabili compozitori români de la sfârşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului XX, Eduard Caudella a abordat numeroase forme şi genuri muzicale, remarcându-se în special în domeniul teatrului muzical. A compus, astfel, vodeviluri, operete, opere comice, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, concerte pentru vioară şi orchestră, lieduri etc. Amintim dintre compoziţiile sale: „Petru Rareş”, „Harţă răzeşul”, „Olteanca”, „Hatmanul Baltag”, „Fata răzeşului”, „Traian şi Dochia”, „Amintiri din Carpaţi” etc.
A murit la Iaşi.
1939: S-a născut Nicolae N. Săulescu, inginer agronom, membru titular al Academiei Române
S-a născut la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Agronomie şi Zootehnie, Secţia Agricultură, la Bucureşti. În 1972 şi-a susţinut, la Institutul Agronomic Bucureşti, teza de doctorat „Contribuţii la ameliorarea grâului pentru productivitate”, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
Din 1982 a devenit şef al Laboratorului de Ameliorare a Plantelor Autogame. În acelaşi an, i s-a încredinţat responsabilitatea pe ţară a Programului de cercetări pentru grâu, secară şi triticale. În 1996 a fost invitat în calitate de „courtesy professor” la Universitatea statului Oregon (SUA), potrivit www.acad.ro.
A fost profesor universitar asociat la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, îndrumător de doctorate şi şeful secţiei de Ameliorarea Plantelor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea. Activitatea lui ştiinţifi că s-a axat, în principal, pe două direcţii: activitatea practică de creare de noi soiuri de grâu (a introdus 19 soiuri de grâu omologate), cultivate anual pe mai mult de un milion de hectare în România, Canada, Turcia, precum şi cea de fundamentare teoretică şi îmbunătăţirea metodelor folosite pentru crearea de noi soiuri de grâu.
Se numără printre autorii, în colaborare, ai tratatelor: „Câmpul de experienţă” (1967), „Principii de genetică” (1969), „Soiuri de hibrizi de plante agricole cultivate în România”, „Grâul” (1984), „Applications of Physiology in Wheat Breedint” (2002) ş.a. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1990, iar din anul 2009 este membru titular.
1944: S-a născut Mircea Laurenţiu Popescu, medic, membru titular al Academiei Române
S-a născut la Câmpulung, jud. Argeş. Şi-a efectuat studiile liceale la Bucureşti (1957-1961), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti (1961-1967), unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, în 1972.
Şi-a continuat specializarea în Olanda (1977) şi SUA (1981). A parcurs toate treptele ierarhiei universitare: extern (1964-1966), intern (1966-1968), asistent (1971-1979), şef de lucrări (1979-1990), conferenţiar (1990-1992), apoi profesor, începând din 1992, la Catedra de Biologie Celulară şi Histologie din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Tot aici a ocupat funcţia de rector (1992-2004), iar din 1993 a fost numit director al Institutului de Patologie „Victor Babeş”, conform sursei citate.
De-a lungul anilor, a susţinut o intensă activitate de cercetare ale cărei rezultate sunt recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Astfel, folosind metode citochimice, ultra-structurale şi de microanaliză cu raze X, a demonstrat în premieră mondială rolul fundamental al reticulului sarcoplastic în reglarea dependentă de calciu a contracţiei musculaturii netede, se precizează pe site-ul Academiei Române.
Dintre contribuţiile sale mai pot fi amintite cele privind contracţia muşchiului cardiac şi mecanismele de apărare imună. Investigaţiile histologice asupra leziunilor miocardice din ischemia cardiacă l-au condus la indicarea deschizătorilor de canale de potasiu ca o posibilă profi laxie a leziunilor produse de procesele ischemice - reperfuzie miocardică, arată aceeaşi sursă. În ultimii ani, a coordonat echipa de specialişti de la Institutul „Victor Babeş” care au studiat cu rezultate apreciate ca revoluţionare rolul telocitelor în regenerarea inimii.
Rezultatele cercetărilor sale sunt concretizate în aproximativ 200 de lucrări, studii, articole, rapoarte, manuale, scrise singur sau în colaborare cu alţi specialişti, multe dintre acestea apărute peste hotare. Menţionăm dintre lucrările sale: „Influenţa sistemului nervos central în fi brinoliză”, „Biologia celulară”, „Ultrastructural Distribution of Calcium in Striated Muscle”, „Histologie medicală”, „Tratat de medicină internă. Bolile cardiovasculare”, „Ghid pentru lucrările practice în microscopie” etc. „Trecând barierele strict didactice spre cercetarea fundamentală, acad. Laurenţiu Popescu a identifi cat, împreună cu echipa sa de la Institutul ‘Victor Babeş’ şi UMF ‘Carol Davila’, un nou grup de celule cu un promiţător potenţial regenerativ, o descoperire ce deschide noi drumuri şi prefi gurează o schimbare radicală a terapiilor de reparare a ţesuturilor bolnave”, se menţiona într-un comunicat de presă al UMF „Carol Davila” din 3 august 2015.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române (20 iun. 1995), devenind apoi, la 21 decembrie 2001, membru titular. A fost vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al Academiei Polone de Ştiinţe Medicale, al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Avansate şi al Academiei de Ştiinţe din New-York. În 1991 a fost distins cu premiul „Victor Babeş” al Academiei Române, iar în 1993, cu Medalia de Argint a Academiei din din Paris - Universitatea „René Descartes”. A murit la 3 august 2015.
1946: S-a născut Zamfir Dumitrescu, pictor
S-a născut la București. A rămas cunoscut atât ca un talentat pictor, cât și ca un influent politician român.
În cariera sa politică, Zamfir Dumitrescu a deținut funcția de membru al Parlamentului României în legislatura 2004-2008. Inițial a fost ales pe listele Partidului Social Democrat (PSD), însă ulterior a devenit deputat neafiliat începând cu martie 2006. În cadrul activității sale parlamentare, a fost implicat în grupurile parlamentare de prietenie cu Australia, Republica Peru și Republica Finlanda.
Pe lângă activitatea sa în domeniul politic, Zamfir Dumitrescu a fost o figură importantă în lumea artistică și academică. A fost profesor universitar la Universitatea de Arte din București și a ocupat funcția de președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Pentru contribuția sa remarcabilă la cultura și arta românească, Zamfir Dumitrescu a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler, în anul 2002, recunoașterea supremă din partea președintelui României pentru întreaga sa activitate. A murit la vârsta de 74 de ani, la data de 6 februarie 2021, tot în București.
1959: S-a născut actriţa Emma Thompson, actriță britanică
S-a născut la Londra, Regatul Unit. Cunoscută pentru versatilitatea sa în actorie, Emma Thompson a cucerit inimile publicului și ale criticilor deopotrivă, devenind o prezență iconică pe marele ecran.
Cariera sa a fost marcată de performanțe memorabile, într-o varietate de genuri cinematografice. Unul dintre rolurile sale definitorii a fost în comedia romantică „The Tall Guy” din 1989, care a reprezentat un moment important în ascensiunea sa în lumea filmului.
A câștigat numeroase premii BAFTA pentru cea mai bună actriță și a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru rolurile sale în filme precum „The Remains of the Day” și „In the Name of the Father”.
În anul 1995, Thompson și-a demonstrat și calitățile sale de scenarist și a jucat în filmul „Sense and Sensibility”, o adaptare captivantă a romanului cu același nume scris de Jane Austen. Acest film a fost lăudat de critici și a adus un nou nivel de recunoaștere și apreciere pentru talentul ei polivalent.
Pe lângă „Sense and Sensibility”, Emma Thompson a impresionat într-o serie de alte producții remarcabile. A jucat în filme celebre precum seria „Harry Potter”, „Wit” (2001), „Pur și simplu dragoste” (2003), „Angels in America” (2003), „Nanny McPhee” (2005), „Stranger than Fiction” (2006), „Last Chance Harvey” (2008), „An Education” (2009), și „Nanny McPhee and the Big Bang” (2010).
Cu două premii Oscar la activ și numeroase alte distincții, Emma Thompson rămâne una dintre cele mai influente și respectate figuri din industria cinematografică. Talentul său excepțional și capacitatea de a aduce viață personajelor sale pe ecran continuă să inspire și să captiveze publicul din întreaga lume.
1964: Cel mai lung pod din lume
S-a deschis cel mai lung pod din lume, care traversează golful Chesapeake, „Chesapeake Bay Bridge-Tunnel” (28,4 km). După deschidere a fost desemnat una dintre „cele şapte minuni ale ingineriei lumii moderne” la nivel mondial.
1989: Se produce dezastrul de pe Hillsborough, soldat cu moartea a 96 de persoane
Tragedia de pe Hillsborough s-a petrecut pe stadionul omonim din Sheffi eld, Anglia, la un meci din semifi nalele FA Cup dintre FC Liverpool şi Nottingham Forest FC, disputat pe teren neutru. Suporterilor echipei din Liverpool li s-a alocat tribuna Leppings Lane.
Accesul spre aceasta era condiţionat de trecerea prin câteva turnichete, situate în afara stadionului. Din cauză că unele se defectaseră, mulţimea s-a aglomerat la cele care funcţionau. Pentru a rezolva situaţia, şeful de poliţie Ducknfield a cerut deschiderea unei porţi destinate ieşirii din stadion. Aceasta ducea către un tunel spre peluză, care şi aşa era deja plină. Astfel, oamenii care erau în peluză au rămas prinşi din trei părţi de gardurile de protecţie, iar din spatele lor, lumea nou-venită continua să intre în peluză, fără să cunoască situaţia deja existentă acolo.
Cei ce stăteau în primele rânduri ale peluzei au început să se sufoce şi încercau să urce gardurile de protecţie şi să ajungă pe suprafaţa de joc. Însă din cauza proastei coordonări a poliţiei şi stewarzilor, care credeau că astea sunt acte de huliganism sportiv şi că suporterii vor să intre pe teren pentru a întrerupe meciul, poliţiştii i-au opit.
Ca urmare, inevitabilul s-a produs, iar în minutul şase al meciului, o barieră a peluzei s-a rupt şi oamenii din margine au început să cadă din peluză, unul peste altul. La locul tragediei au murit 93 de persoane. Alţi doi oameni au decedat, mai târziu, ca urmare a traumelor. La patru ani de la tragedie, a murit şi ultima victimă, care în tot acest răstimp a fost în comă. Peste 700 de oameni s-au ales cu leziuni corporale. Incidentul a rămas cunoscut ca cea mai mare tragedie din fotbalul european şi una din cele mai mari din fotbalul mondial.
1993: A început să emită, la Bucureşti, Radio „Pro FM”
PRO FM, unul dintre cele mai populare posturi de radio din România, a fost lansat pe 15 aprilie 1993. Deținut de trustul RCS & RDS, PRO FM a devenit un nume de referință în peisajul media românesc.
În anul 2008, PRO FM și-a extins prezența online, lansând o divizie exclusivă de radiouri pe internet, care în prezent, are în portofoliu 19 posturi de radio online.
Din 2009, PRO FM a început să emită și pe frecvențe FM în diverse orașe din România și în Republica Moldova. Pe 12 septembrie 2010, postul de radio InfoPro și-a încetat emisia, iar PRO FM a preluat frecvențele acestuia.
În decembrie 2014, PRO FM a fost integrat în portofoliul media al RCS & RDS, alături de alte posturi de radio precum Music FM (acum Digi 24 FM) și Dance FM, în urma unei tranzacții cu grupul CME.
În februarie 2015, în cadrul unei ședințe CNA, reprezentanții RCS & RDS au prezentat formatul postului de radio Digi FM, care folosea frecvențele rețelei InfoPro. Cu toate acestea, PRO FM a continuat să emită pe frecvențele sale originale, înainte de închiderea InfoPro, menținându-și astfel statutul de una dintre cele mai importante și ascultate posturi de radio din țară.
2014: A murit Nina Cassian, poetă, prozatoare şi traducătoare
Poeta Nina Cassian (Renée Annie Cassian) s-a născut la Galaţi. A făcut şcoala primară şi Liceul „Principesa Ileana” la Braşov (până în 1935). A studiat, apoi, la Institutul Pompilian din Bucureşti, luându-şi bacalaureatul în 1942.
Începând din 1940, a activat ilegal în mişcarea comunistă. În 1943 s-a căsătorit cu Jean Colin, devenit mai târziu scriitorul Vladimir Colin, de care divorţează în 1948. În 1944, a debutat în presă, în ziarul „Ecoul”, condus de Miron China Radu Paraschivescu, sub pseudonimul Maria Veniamin, traducând „Viaţa odăilor” de Rodenbach şi „Broasca ţestoasă” de Christian Morgenstern.
A debutat cu poezie în 1945, în ziarul „România liberă”, cu poemul „Am fost un poet decadent”, notează volumul „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995). În acelaşi timp, a studiat compoziţia şi pianul cu Măriuca Cernovodeanu, Theodor Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora, Alfred Mendelsohn şi Leon Keppler.
În primii ani de după 1944, a compus lieduri, oratorii, cantate, executate în public cu oarecare succes, arată „Dicţionarul general al literaturii române”. A debutat cu o culegere de versuri, în 1947, „La scara 1/1”. A fost redactor la „Rampa” (1947-1948), unde a semnat cronică dramatică, coregrafi că, umoristică, folosind pseudonime diverse. În 1948 s-a căsătorit cu scriitorul Al.I. Ştefănescu (1915-1984). În 1948, a lucrat pentru scurtă vreme la radio şi ca redactor-şef adjunct la „Urzica”.
În următorii ani, poeta a cedat presiunilor ideologice ale epocii, devenind una dintre cele mai obediente reprezentante ale proletcultismului. Reprezentative pentru acea perioadă sunt: „Sufl etul Nostru” şi „An viu - nouă sute şi şaptesprezece” (1949), „Tinereţe” (1953), „Florile patriei” (1954), „Versuri alese” (1955), conform „Dicţionarului scriitorilor români”. După 1957, a revenit la un lirism autentic cu volumele „Vârstele anului” (1957) şi „Dialogul vântului cu marea” (1957), urmat apoi de o reconvertire estetică progresivă în: „Sărbătorile zilnice” (1961), „Să ne facem daruri” (1963), „Disciplina harfei” (1965), „Destinele paralele” (1967), „Ambitus” (1969), „Suave” (1977), „De îndurare” (1981), „Numărătoarea inversă” (1983) ş.a.
A scris numeroase cărţi pentru copii, între care: „Nică fără frică” (1950), „Bot gros, căţel fricos” (1957), „Chipuri hazlii pentru copii” (1958), „Între noi copiii” (1974), „Jocuri de vacanţă” (1983) ş.a. A tradus din V. Maiakovski, Moliere, H. Heine, Paul Celan. A scris piese pentru teatru de păpuşi, după idei de Rudyard Kipling („Elefănţelul curios”, 1967; „Pisica de una singură”, 1974). În 1969 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Povestea a doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru”. În anul 1985 s-a stabilit în SUA.
A publicat, la început, traduceri din poezia scrisă în limba română („Life Sentence”), apoi poeme concepute direct în engleză („Take My Word for It!”, „Blue Apple” şi „Lady of Miracles”), pentru care a obţinut, în 1994, Premiul „Leul de Aur” acordat de New York Library.
După 1990, poeta a revenit periodic în România, unde a lansat, în 2003 şi în 2004, primele două volume din jurnalul său autobiografic, „Memoria ca zestre. Cartea I” (1948-1953) şi „Memoria ca zestre. Cartea a II-a” (1954-1985), apoi, în 2005, cel de-a treilea volum memorialistic, „Memoria ca zestre. Cartea a III-a”. În 2008, şi-a lansat la Bucureşti antologia de poezie „Spectacol în aer liber” şi colecţia de nuvele de dragoste „Confidenţe fictive”, urmate, în 2010, de un nou volum de poezii, „Continuum: Poems”.
A murit la 15 aprilie 2014, la New York.
În martie 2019, a fost lansat în cinematografele din ţară documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, având-o în centru pe scriitoarea Nina Cassian.
Se încarcă comentariile...
