28 februarie: Ziua în care s-a născut boxer-ul Lucian Bute, fost campion mondial IBF
0La 28 februarie 1754 se năștea istoricul, filologul, traducătorul și poetul Gheorghe Șincai, iar în anul 1785 Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii Răscoalei de la 1785 din Transilvania, au fost executați prin frângerea pe roată. De asemenea, în anul 1922 s-a născut omul politic Radu Câmpeanu.

1754: S-a născut reprezentantul de frunte al Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai
Născut în localitatea Râciu de Câmpie, istoricul și filologul Gheorghe Șincai a învățat la Colegiul Reformat din Târgu-Mureș, ulterior la Cluj, Bistrița, Blaj, Viena și Roma.
Gheorghe Șincai a fost pasionat de istoria românilor, interesat fiind de originea latină a poporului și a limbii române. La Viena și Roma a studiat alături de filologul Samuil Micu, împreună cu care avea să redacteze prima gramatică tipărită a limbii române, „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”. Cea mai importantă lucrarea istorică a sa este „Hronica românilor și a mai multor neamuri”.
Istoricul și filologul Gheorghe Șincai a murit la 2 noiembrie 1816, la Sinea, lângă Kosice, în Slovacia din prezent.
1785: Horea și Cloșca au fost executați prin frângerea pe roată la Alba Iulia
În urmă cu 238 de ani, la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, erau executați prin frângerea pe roată Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii Răscoalei de la 1784 din Transilvania. Crişan se spânzurase în închisoare.
Pentru a-l putea prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul său o recompensă de 300 de galbeni. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, de către pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului, iar la 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, care a fost vândut de nouă țărani din Cărpeniș.
Execuția prin frângerea pe roată a avut loc după un ritual prestabilit. Cel care a fost executat primul a fost Cloșca care a primit 20 de lovituri, în vreme ce Horea era de față. Ulterior, a urmat Horea, căruia i-au dat patru lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte opt-nouă lovituri a murit.
1907 -Ţăranii din România pornesc deschis la luptă împotriva moşierilor în cadrul Răscoalei țărănești din 1907
La 28 februarie 1907 ţăranii din România pornesc deschis la luptă împotriva moşierilor în cadrul Răscoalei țărănești din 1907. Cete de ţărani ocupă podul Iloaiei şi Tîrgu Frumos din judeţul Iaşi. Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.
Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor. A fost o adevărată tragedie fiind omorîți circa 11 000 – 12 000 oameni, cifră neconfirmată deoarece nu s-a făcut nicodată un raport integru al victimelor.
1922: S-a născut omul politic Radu Câmpeanu
Născut la București, omul politic și întemeietorul Partidului Național Liberal (PNL) Radu Anton Câmpeanu a fost șef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta a absolvit Facultatea de Drept și Științe Economice din București.
După război, Câmpeanu a luat parte la manifestațiile anti-comuniste din 24-28 februarie 1945. În perioada 1947-1956 a fost deținut politic.
După eliberarea sa din detenție, a emigrat în Franța împreună cu soţia sa Monica Papadopol şi cu fiul lor Barbu. În anul 1990, a revenit în țară și a participat la reînființarea PNL al cărui președinte a fost între 1990 şi 1993, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul Bucureşti.
În perioada februarie- mai 1990 a fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN). În perioada noiembrie 2004- decembrie 2008 a fost senator de București, din partea Alianței PNL-PD.
Bute arată vinovatul care a ruinat-o pe Halep: Verdict tranșat din Canada în cazul de dopajRadu Anton Câmpeanu a murit la 19 octombrie 2016.
1954: S-a născut actorul Doru Ana
Celebrul actor de teatru și film Doru Ana s-a născut la 28 februarie 1954, în București, și a murit la 10/11 octombrie 2022. Acesta a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, promoția 1980.
A interpretat roluri în seriale și filme românești de succes, precum: „Adela” (2021), „Fructul oprit” (2018), „La drum cu tata” (2016), „Ultima zi” (2016), „Umbre” (2014), „Carmen” (2013), „Câinele Japonez” (2013), „După dealuri” (2012), „Pariu cu viața” (2011), „Visul lui Adalbert” (2011), „Cealaltă Irina” (2009), „Medalia de onoare” (2009), „Nunta mută” (2008), „Schimb valutar” (2008), „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), „Hacker” (2004), „Occident” (2002), „Marfa și banii” (2001), „Terminus paradis” (1998), „Undeva in Est” (1991) și „Primăvara bobocilor” (1985).
Activitatea sa teatrală s-a desfășurat pe scenele teatrelor Bulandra, Comedie, Național, Creangă, sau în numeroase teatre din țară, la Brașov, Sibiu sau Ploiești.
1980: S-a născut boxerul român Lucian Bute
Născut în comuna Pechea, judeţul Galaţi, Lucian Bute a fost campion mondial IBF la supermijlocie, timp de aproape 5 ani, între 2007 şi 2012. În această perioadă, pugilistul şi-a apărat centura de nouă ori.
Ca amator, în anul 1999, pugilistul a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din Houston și medalia de aur în 2001 la Jocurile Francofoniei.
În anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox. În anul 2007, Bute a câștigat meciul cu Sakio Bika,calificându-se în finala pentru titlul IBF, oferit de Federația Internațională de Box. În același an, Bute l-a învins pe Alejandro Berrio, devenind al treilea boxer român profesionist care a câștigat titlul de campion mondial.
În anul 2012, Lucian Bute a obținut cetățenia canadiană. Pugilistul şi-a încheiat cariera cu 37 de lupte dintre care 32 câştigate (25 prin KO) şi cinci pierdute.
1997 – Regele Mihai a revenit din exil în România, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului este acceptată de toate formaţiunile politice. A reprimit paşaport românesc
Regele Mihai I al României a fost ultimul suveran al României, domnind în două rânduri: între 1927–1930 și 1940–1947. La 23 august 1944, a avut un rol decisiv în întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, un act care a scurtat războiul pe Frontul de Est și a apropiat România de Aliați. După instaurarea treptată a regimului comunist, influența sa politică a fost tot mai mult limitată, în contextul presiunilor exercitate de Uniunea Sovietică și de guvernul dominat de comuniști.
Cu ce se ocupă Lucian Bute la 6 ani de la retragere. Campionul mondial la box stă departe de sportLa 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forțat să abdice, sub amenințarea armelor, iar România a fost proclamată republică populară. La scurt timp, a fost obligat să părăsească țara, începând un lung exil care a durat peste patru decenii. A trăit în principal în Elveția și Marea Britanie, fiind împiedicat mult timp să revină în România. Abia după căderea regimului comunist, în 1989, i s-a permis să revină treptat în țară, redevenind o figură respectată a istoriei recente a României.
2022: Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care condamnă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei
La 28 februarie, Parlamentul de la Bucureşti a adoptat o declaraţie prin care condamnă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, solicită retragerea tuturor trupelor ruseşti şi evidenţiază susţinerea „puternică pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru aspiraţiile sale legitime de integrare în NATO şi UE”.
Au fost înregistrate 339 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două abțineri.























































