Cu ce se ocupă Lucian Bute la 6 ani de la retragere. Campionul mondial la box stă departe de sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de Leonard Doroftei, Lucian Bute este unul dintre boxerii care au luptat pentru România la cel mai înalt nivel. Fostul mare campion a agățat mănușile în cui în urmă cu 6 ani, iar de atunci se ocupă de familie, stând departe de sport.

image

Ajuns la 45 de ani, Lucian Bute s-a dedicat în totalitate soției și celor doi copii pe care îi au împreună. „După 25 de ani în ring şi deja câțiva ani de la retragere, mă bucur acum de adevăratele comori ale vieții. Am lăsat mănușile pentru clipele prețioase alături de familie şi micii noştri campioni. Familia e pe primul loc. Tată fericit. Momente de neuitat”, a scris recent Lucian Bute pe Facebook.

25 de KO în carieră

De-a lungul carierei, Lucian Bute a disputat 37 de lupte la profesioniști, din care a câștigat 32, din care 25 prin KO. Încă de la retragere, el a anunțat că nu vrea să urmeze o carieră de antrenor, ci mai degrabă de promoter. Încă nu a trecut la acest nivel, până acum el dedicându-se soției Elena și copiilor lor, Eric Ștefan și Ema-Anabella.

„Sincer, nu mă văd antrenând sau să fiu antrenor. Pentru că viaţa de antrenor e ca şi viaţa de sportiv trebuie să stai cu sportivul plecat, să fii plecat de acasă şi mi-aş dori să fiu aproape de familie. Mai repede mă văd un organizator de evenimente, promoter”, a spus Bute în momentul retragerii.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite