27 ianuarie: Ziua în care s-a născut marele actor Florin Piersic VIDEO

0
Publicat:

La 27 ianuarie 1936 s-a născut actorul Florin Piersic, iar în anul 1978 s-a născut prezentatorul de la PRO TV Cătălin Măruță. Tot la 27 ianuarie, în anul 1941, s-a format un guvern exclusiv din militari și tehnicieni, sub președinția generalului Ion Antonescu.

Florin Piersic
Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936. Foto: Arhivă

1935: S-a născut artistul plastic Vasile Grigore 

Vasile Grigore s-a născut la 27 ianuarie 1935, la București, și a murit la 20 februarie 2012, la București. A fost pictor și profesor universitar român. 

Vasile Grigore a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din București, iar în anul 1959 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.  

Artistul plastic Vasile Grigore a debutat în anul 1957, la București. În anul 2004 a fost inaugurat Muzeul de Artă „Vasile Grigore- pictor și colecționar”. 

1936: S-a născut actorul Florin Piersic 

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.  A debutat la doi ani după absolvire pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. În anul 1957, a debutat în cinematografie cu „Ciulinii Bărăganului”. 

Actorul a primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe precum: București, Iași, Cluj-Napoca, Caracal, Suceava, Baia Mare, Oradea, Galați, Bacău și Sighet. 

Pe 10 decembrie 2012, actorului i s-a oferit cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui de la acea vreme, Nicolae Timofti. 

Amintim câteva dintre filmele în care Florin Piersic a jucat: „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Fraţii Jderi”, „Pintea”, „Fix alert”, „Lacrimi de iubire”, „Numai iubirea”, „Masca de argint” și „Totul se plătește”. 

1936: S-a născut sculptorul Nicăpetre (Petrică Bălănică) 

Nicăpetre s-a născut la 27 ianuarie 1936 și a murit la 21 aprilie 2008. În anul 1964, Nicăpetre, pe numele său real Petrică Bălăncică, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. 

În anul 1969 a fost realizată prima expoziție personală de sculptură și desen, iar în anul 1991 i-a fost acordat Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone. 

1941: Formarea unui guvern alcătuit exclusiv din militari și tehnicieni, sub președinția lui Ion Antonescu

Guvernul s-a format în urma rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941). Acesta a rămas în funcție până la 23 august 1944, când a fost destituit de către regele Mihai. Militarii și tehnicienii asigurau ordinea publică și administrarea eficientă.  

După reprimarea rebeliunii legionare, generalul Ion Antonescu a impus dictatura militară. 

1978: S-a născut Cătălin Măruță 

Cătălin Măruță
Cătălin Măruță s-a născut la 27 ianuarie 1978. Foto: Arhivă

Cătălin Măruță s-a născut la 27 ianuarie 1978, la Târgu Jiu. A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu”.  

A fost prezentatorul emisiunilor „Trezește-te la Realitate cu Măruță” și „Tonomatul DP2”. În prezent, este prezentatorul emisiunii de divertisment „La Măruță”. 

Din anul 2008 este căsătorit cu cântăreața Andra. 

1990: Procesul intentat pentru genocid lui Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă şi Manea Mănescu 

La 27 ianuarie 1990 s-a desfășurat la Tribunalul Militar Teritorial București procesul intentat pentru genocid lui Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă şi Manea Mănescu. Acuzații au fost condamnați la închisoare pe viață și la confiscarea totală a averii personale. 

După 1-3 ani, toți cei condamnați au fost eliberați. 

2023: Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului 

La 27 ianuarie este marcată ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. 

 În anul 2005, Rezoluția cu privire la comemorarea  Holocaustului (60/7) a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a desemnat data de 27 ianuarie ca zi internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului.  

La 27 ianuarie 1945, Armata Roșie a eliberat lagărul de concentrare și de exterminare Auschwitz-Birkenau. 

În aceeași ordine de idei, Rezoluția îndeamnă națiunile membre ale ONU să încurajeze dezvoltarea unor programe educaționale cu privire la istoria Holocaustului pentru a preîntâmpina viitoare acte de genocid. 

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite