18 ianuarie: Șase ani de la debutul protestelor faţă de Legea grațierii și amnistiei

0
Publicat:

Pe 18 ianuarie s-au născut mai multe personalități precum scriitorul Ioan Slavici, în 1848 și actrița Carmen Tănase în 1961. Tot în această zi au avut loc mai multe evenimente istorice precum începerea Revoluției de la 1821, condusă de de Tudor Vladimirescu, și în 2017 a protestelor față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.

Peste 600.000 de români au protestat în toată țara, pe 5 februarie 2017 FOTO Arhivă
Peste 600.000 de români au protestat în toată țara, pe 5 februarie 2017 FOTO Arhivă

1821: Începutul Revoluției de la 1821

Data de 18 ianuarie 1821 este considerată de mulţi istorici drept începutul Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, pentru că în această zi conducătorul pandurilor s-a înţeles cu boierii din ”partida naţională”, cum se numea gruparea celor care se opuneau fanarioţilor, să ridice ţara. 

Principatul românesc se confrunta cu un vid de putere, după ce domnitorul fanariot Alexandru Suţu murise în 15 ianuarie.

Tudor Vladimirescu a cerut reforme favorabile poporului român, înlăturarea regimului fanariot şi creşterea autonomiei Valahiei. De asemenea, revoluţionarul a cerut formarea unei armate naţionale al cărei nucleu urma să fie reprezentat de panduri.

Iar proclamaţia de la Padeş din 23 ianuarie 1821 reprezintă începutul acestei revolte împotriva stăpânirii, care a avut un rol determinant în crearea statului român modern şi unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României.

Proclamaţia de la Padeş citită de Tudor Vladimirescu a reprezentat năzuinţele Revoluţiei de la 1821
Proclamaţia de la Padeş citită de Tudor Vladimirescu a reprezentat năzuinţele Revoluţiei de la 1821

1848: S-a născut scriitorul Ioan Slavici

 Ioan Slavici, scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent al Academiei Române, s-a născut pe 18 ianuarie 1848, în localitatea Șiria, județul Arad. El a fost contemporan și prieten cu alţi mari titani ai literaturii române, precum Creangă, Caragiale, și Eminescu.

Opera sa de debut a fost cu comedia “Fata de birău” publicată în martie 1871  în Convorbiri Literare. Și ca orice scriitor al acelor vremuri, viaţa politică nu i-a fost indiferentă lui Ioan Slavici, fiind un apărător al drepturilor românilor din Transilvania a avut mult de pătimit din pricina ideilor sale politice, fiind închis în puşcărie în mai multe situaţii. Ioan Slavici a murit pe 17 august 1925, la vârsta de 77 de ani, în oraşul Panciu, și a fost îngropat lângă biserica din curtea „Mănăstirii Brazi”, la funeralii fiind prezenţi din partea Societăţii Scriitorilor, Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi Mihail Sorbul.

Scriitorul, deşi nu a fost un om de o vastă cultură, a fost considerat de criticul George Călinescu, un instrument de observaţie excelent al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale şi în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcţie de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ţinutei, îmbrăcăminţii, vorbirii şi gesturilor.

Ioan Slavici (1848 -1925) Foto: Arhivă
Ioan Slavici (1848 -1925) Foto: Arhivă

1873: A murit episcopul, cărturarul şi traducătorul Dionisie Romano

Dionisie Romano (din botez Dimitrie) s-a născut în Săliştea Sibiului. A fost călugărit la Neamţ, sub numele de Dionisie (1823), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A absolvit, la Bucureşti, primul „curs normal” pentru pregătirea tinerilor învăţători (1831- 1832). A activat ca „profesor naţional” la Buzău (1832-1843), a editat împreună cu Gavriil Munteanu foaia „Vestitorul Bisericesc” (1839-1840). Director şi profesor la Seminarul din Bucureşti (1843), arhimandrit, a fost înlăturat din învăţământ din cauza participării la Revoluţia din 1848, după care s-a stabilit în mănăstirea Băbeni (1849-1851). A fost egumen la mănăstirea Sadova (1851-1854), timp în care a editat ziarul „Eho echistiastic” (1850- 1853) la Bucureşti, având şi o colecţie de broşuri sub titlul „Biblioteca religios morală”.

Locţiitor de episcop la Buzău (iun. 1859, hirotonit arhiereu în febr. 1862), apoi la Huşi (nov. 1864 - mai 1865). La 26 mai 1865, a fost numit episcop eparhiot la Buzău, funcţie deţinută până la moarte. După moartea acestuia, la 18 ianuarie 1873, la Buzău, biblioteca sa (compusă din manuscrise româneşti, slavone, greceşti, turceşti, arabe şi peste 7.000 de cărţi în diferite limbi - unele, rarităţi bibliografi ce) a intrat în patrimoniul Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost ales la 15 septembrie 1868. 

1878: Spiru Haret şi-a luat doctoratul în matematici, la Sorbona, cu o teză devenită celebră

Spiru C. Haret (născut pe 15 februarie 1851, în Iași, într-o veche familie armenească - decedat pe 17 decembrie 1912, la București) a fost politician, pedagog sau reformator al învăţământului modern românesc ocupând de trei ori funcția de ministru al educației. A fost membru titular al Academiei Române. În 1874, Haret a absolvit cursurile Universităţii din Bucureşti, cu o dublă licenţă, în fizică şi matematică. Iar la câteva luni distanţă a câştigat o bursă de studii la Paris, unde urma să frecventeze cursurile de matematică ale celebrei universităţi Sorbona. În 1875, obţinea deja licenţa în matematică, urmată, un an mai târziu, şi de cea în fizică. 

Pe 18 ianuarie 1878, Spiru Haret îşi susţinea cu succes lucrarea de doctorat cu teza „Sur l’invariabilité des grandes axes des orbites planétaires“ (n.r. – „Despre invariabilitatea axelor majore ale orbitelor planetare“). Comisia examinatorilor era condusă de Victor Puiseux, matematician celebru şi deţinător al catedrei de „Mecanică cerească“ de la Sorbona. Lucrarea avea să inaugureze o mică revoluţie în domeniu, cu efecte durabile peste secole.

La momentul susţinerii doctoratului, se ştia că planetele îşi perturbă orbitele, deviind astfel de la traiectoriile eliptice descrise în Prima Lege a lui Johannes Kepler. Problema fusese reluată în 1773 şi 1776, de către Pierre Laplace şi Joseph Louis Lagrange, ambii arătând, prin folosirea unor termeni seculari de gradul I, că axele majore ale orbitelor sunt stabile. În 1808, Siméon Denis Poisson ajungea la aceleaşi concluzii ştiinţifice, folosind termeni seculari de gradul II. În lucrarea sa, Haret demonstra, folosind termenii seculari de gradul III, că axele nu sunt stabile, cum se credea, ci că au parte de o variabilitate temporală, denumită „perturbaţii seculare“. Cu alte cuvinte, Haret demonstra că mişcarea planetară nu era una stabilă.

Spiru Haret Foto: Arhivă
Spiru Haret Foto: Arhivă

1919: A fost fondată compania Bentley Motors

Bentley Motors a fost fondată pe 18 ianuarie 1919, de către inginerul Walter Owen Bentley. Obiectivul constructorului faimoaselor maşini de lux cu acelaşi nume era unul simplu: să construiască ”o maşină rapidă, o maşină bună, cea mai bună din clasa sa”, un principiu de care a dus brandul pe culmile succesului şi l-a transformat în liderul global pe acest segment auto.

În același Bentley, W.O. Bentley, împreună cu Harry Varley şi cu F.T. Burgess, au reuşit să conceapă primul automobil Bentley sub formă de prototip, acesta fiind prezentat la Salonul Auto de la Londra din octombrie 1919. În decembrie 1919, modelul pentru producţia de serie a fost finalizat şi a fost denumit Bentley 3Litre. Încă de la debut au fost propuse trei versiuni: Standard, Speed Model si Super Sports. Acesta avea echipat un motor conceput de W.O. Bentley şi era foarte avansat din punct de vedere tehnic pentru acea perioadă, viteza maximă era cuprinsă între 129 şi 161 km/h în functie de versiune. Între anii 1921 şi 1929 au fost construite 1.622 de exemplare din modelul Bentley 3Litre.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

1961: S-a născut actriţa Carmen Tănase

Carmen Tănase, una dintre cele mai iubite actriţe din România s-a născut pe 18 ianuarie 1961, la Ploiești. Între 1980 şi 1984 a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (în prezent Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale"), secţia actorie. A debutat în rolul Foca din piesa "Fluturi, fluturi" de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, care a avut premiera în 1982 şi care a fost preluată ulterior de Teatrul Naţional din Iaşi. Între 1984 şi 1990 a fost actriţă la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, iar din 1990, Carmen Tănase este actriţă la Teatrul Odeon din Bucureşti, conform Agerpres.

Carmen Tănase a jucat şi într-o serie de filme, precum ''Misterele Bucureştilor'', regia Doru Năstase (1983), ''Vinovatul'', regia Alexa Visarion (1991) și ''Drumul câinilor'', regia Laurenţiu Damian (1991), dar și în mai multe seriale şi filme pentru micul ecran: ''Pariu cu viaţa'', ''Moştenirea'', ''State de România'', ''Regina'', ''Inimă de ţigan'', ''Iubire ca în filme'', ''Lacrimi de iubire'', ''Bani de dus, bani de-ntors''.

Actriţa Carmen Tănase a primit Premiul pentru rol secundar la Festivalul Dramaturgiei Româneşti 2004, Timişoara, pentru rolul ''Colette Duduleanu'' din spectacolul ''Gaiţele'' de Al. Kiriţescu.   

2009: A murit poetul Grigore Vieru, membru corespondent al Academiei Române 

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta de pe malul stâng al Prutului, fostul judeţ Hotin. A debutat în 1957 şi devine ulterior unul din cei cunoscuţi şi apreciaţi poeţi din Republica Moldova. În anii '90 ai secolului trecut este unul din liderii Mişcării pentru Eliberare Naţională din Republica Moldova.

Grigore Vieru a primit, în 1988, cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen (1989). La 13 noiembrie 1990, a devenit membru de onoare din străinătate al Academiei Române, care l-a propus, în 1992, pentru Premiul Nobel pentru Pace. A fost membru corespondent al Academiei Române, din 23 martie 1993, a fost decorat cu Medalia guvernamentală a României 'Eminescu - 150 de ani de la naştere' (2000) şi cu Ordinul Republicii, laureat al multor publicaţii din România.  

Marele poet Grigore Vieru a murit pe 18 ianuarie 2009, în urma unui tragic accident rutier, produs în noaptea de 15 spre 16 ianuarie în zona localităţii Dânceni, raionul Ialoveni, în apropiere de Chişinău, în timp ce se întorcea de la o manifestare consacrată zilei de naştere a lui Eminescu, desfăşurată la Cahul.

2011: A murit „trubadurul mineriadelor”, solistul Cristian Paţurcă

Cantautorul și compozitorul Cristian Pațurcă s-a născut pe 10 septembrie 1964, la București, și a murit pe 18 ianuarie 2011. Cristi Paţurcă a devenit cunoscut în aprilie 1990, cînd a compus celebrul "Imn al Golanilor". Cristi Paţurcă, idolul „kilometrului 0 al zonei libere de neocomunism", a scris, în versurile unui cântec simplu, cea mai scurtă descriere a fenomenului „Piaţa Universităţii". „Mai bine haimana decât trădător / Mai bine huligan decât dictator, / Mai bine golan decât activist, / Mai bine mort decât comunist", le cânta Cristi Paţurcă, de la balconul Facultăţii de Geografie, tuturor celor care îşi dădeau seama că nu vor scăpa, prea curând, de bătăile din palme pe imnuri socialiste. De asemenea a compus și alte piese cântate la Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie - iunie 1990.

În 27 aprilie 2010, Cristian Paţurcă a primit Crucea Naţională "Serviciul Credincios - clasa a III-a", distincţie acordată acestuia de preşedintele Traian Băsescu la 20 de ani de la manifestaţia din Piaţa Universităţii. În decembrie 2010 a fost lansat ultimul CD al lui Cristian Paţurcă, pe care a înregistrat colinde în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.

2017: Încep protestele împotriva grațierii și amnistiei

Câteva mii de persoane au ieşit în seara zilei de 18 ianuarie 2017 să protesteze în mai multe oraşe din ţară, motivul fiind decizia Guvernului PSD–ALDE condus de Sorin Grindeanu de a pregăti o lege a graţierii. În Capitală au ieşit circa 4.000 de persoane care, după ce s-au strâns în Piaţa Universităţii, au decis să meargă să protesteze paşnic în faţa Guvernului faţă de elaborarea acestui act normativ. Protestele de la Bucureşti care au continuat și în următoarele zile au ajuns în atenţia agenţiilor internaţionale de presă, care notau că mii de oameni au cerut în stradă Guvernului să renunţe la proiectul de graţiere.

Peste 300.000 de oameni au ieşit în stradă, în seara zilei de 1 februarie, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, ca urmare a adoptării de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. În Capitală, au avut loc incidente provocate de grupuri izolate în urma cărora jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Dar apogeul manifestațiilor a fost atins în seara de duminică, 5 februarie, când peste 600.000 de români au protestat în toată țara, în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13. Florin Iordache şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Justiţiei pe 9 februarie. Interimatul a fost preluat de Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Istoria zilei


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri