26 octombrie: Ziua în care s-au născut marii artiști Corina Chiriac și Nicolae Furdui Iancu. Când au debutat pe plan național și internațional
0Un eveniment ce a marcat istoria zilei de 26 octombrie a fost victoria lui Ștefan cel Mare în bătălia de la Codrii Cosminului. Secole mai târziu, în această zi s-au născut personalități de seamă ale țării noastre, printre care interpreta de muzică ușoară, Corina Chiriac, cântărețul de muzică populară, Nicolae Furdui Iancu și fostul fotbalist, Cristi Chivu.
1497: Bătălia de la Codrii Cosminului
Victoria armatelor conduse de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457-1504), asupra armatelor poloneze invadatoare, conduse de regele Ioan Albert.
În timpul bătăliei, Ștefan cel Mare a folosit terenul accidentat și pădurile din Codrii Cosminului pentru a-și avantaja trupele sale. Acest teren a îngreunat manevrele cavaleriei poloneze și a permis forțelor moldovene să atace cu succes. În cele din urmă, Moldova a obținut o victorie semnificativă, iar regele Ioan I Albert al Poloniei și-a pierdut viața în luptă.
Această bătălie a consolidat reputația lui Ștefan cel Mare ca lider militar priceput și a consolidat suveranitatea Moldovei asupra teritoriilor sale.
1673: S-a născut Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1710-1711)
Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost un important personaj al istoriei românești, devenind domnul Moldovei de două ori, în martie-aprilie 1693 și ulterior între 1710 și 1711.
Domnia sa este doar unul dintre aspectele fascinante ale vieții sale, deoarece a fost un om cu multiple talente și interese, un adevărat erudit al umanismului românesc.
Dimitrie Cantemir a fost fiul domnului Moldovei, Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn, urmând modelul domnului Constantin Brâncoveanu. Cu toate acestea, Poarta Otomană nu l-a confirmat în domnie, alegându-l în locul său pe Constantin Duca.
A urmat o perioadă de exil la Constantinopol, unde a îndeplinit funcția de capuchehaie, fiind trimis la Poartă ca garant al fidelității. A fost și martorul înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea în fața austriecilor, în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde a avut ocazia să constate decadența Imperiului Otoman.
În 1710, Cantemir a fost adus încă o dată la domnia Moldovei, iar misiunea sa era de a supraveghea conducerea domnului Brâncoveanu, suspectat de neloialitate față de Poarta Otomană. În schimb, a fost cel care a încheiat un tratat cu Imperiul Rus, condus de Petru cel Mare. Cu toate acestea, armata rusă, sprijinită de moldoveni, a suferit o înfrângere înfricoșătoare în Bătălia de la Stănilești, în fața armatei otomane.
Ca urmare, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. Acolo, el a continuat să-și dezvolte cariera sa de om de cultură, devenind membru al Academiei de Științe din Berlin. Este recunoscut pentru contribuțiile sale în domenii precum enciclopedie, etnografie, geografie, filozofie, istorie, lingvistică, muzicologie și compoziție.
1807: S-a născut Barbu Catargiu, om politic şi publicist, prim-ministru al României
Barbu Catargiu s-a născut la București (Țara Românească), în data de 26 octombrie 1807 într-o familie boierească cu rădăcini adânci în istoria românească.
A fost fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Țiței (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu. Este de menționat și faptul că Barbu Catargiu era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
După ce a petrecut o perioadă în străinătate (între 1825 și 1834), în special în Franța, unde a urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris, Catargiu s-a întors în țară în 1834. Acolo, a frecventat cercurile culturale și politice ale vremii, cum ar fi „Societatea Filarmonică”, unde a interacționat cu alte figuri notabile precum Ion Câmpineanu și Ion Heliade Rădulescu. A început să-și contureze cariera politică ca adversar al domnitorilor Alexandru Ghica și Gheorghe Bibescu, chiar dacă era înrudit cu ultimul dintre aceștia.
În 1837, s-a alăturat Adunării Obștești a Țării Românești, iar cinci ani mai târziu a fost numit director al Departamentului Dreptății, apoi a fost ridicat la rangul de culcer.
Barbu Catargiu s-a căsătorit cu Caterina Parravicini, care avea origini ruse. Cuplul a avut un singur copil, o fiică numită Marița, care s-a căsătorit ulterior cu consulul Franței la București.
El a fost un adversar al măsurilor violente și nu s-a implicat în evenimentele revoluționare din 1848. În schimb, a ales să călătorească în străinătate pentru a studia viețile civile și sistemele de stat din țări precum Austria, Franța și Marea Britanie.
În timpul domniei lui Barbu Știrbei, el a ocupat funcții importante și a devenit un aprig apărător al intereselor boierimii. Cu abilitățile sale oratorice, cultura și energie, a devenit o personalitate marcantă a partidului conservator.
A revenit pe scena politică în timpul căimăcămiei reacționare și a devenit ministru de Finanțe. În 1859, a susținut alegerea lui Gheorghe Bibescu ca Domn al Țării Românești. La 22 ianuarie 1862, după recunoașterea Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit pe Catargiu pentru a forma primul guvern unitar al țării.
Ca prim-ministru, el a introdus un proiect de lege agrară conservator, care a provocat o dezbatere intensă. Opoziția liberală și progresistă a fost în dezacord cu acest proiect, care nu prevedea împroprietărirea țăranilor cu loturile pe care le lucrau, ci în schimb propunea constituirea unui pământ comun pentru fiecare familie țărănească, cuprinzând câte 3 pogoane. Cu toate acestea, majoritatea Adunării era formată din mari proprietari care au susținut proiectul. Opoziția a organizat proteste publice și campanii de presă, iar tensiunile au crescut rapid.
Pe 11 iunie 1862, într-o zi în care se aniversau 14 ani de la Revoluția de la 1848, opoziția a organizat o mare demonstrație pe „Câmpia Libertății” de pe Dealul Filaretului. Adunarea legislativă a votat legea rurală, dar domnitorul Cuza a refuzat să o promulge.
În ziua de 8 iunie 1862, Barbu Catargiu a fost asasinat, iar presupusul asasin a fost Gheorghe Bogati.
1850: S-a născut Grigore Tocilescu, istoric, arheolog, vicepreşedinte al Academiei Române
S-a născut la Fefelei, Prahova. Și-a început studiile la școala primară și gimnaziul din Ploiești, continuând apoi la liceul Sf. Sava din București. La Universitatea din București urmează literele, filosofia și dreptul. După absolvire, a călătorit în străinătate pentru a-și perfecționa educația.
În Praga, a obținut un doctorat în filosofie la secția istorică, apoi și-a continuat studiile la Viena, specializându-se în arheologie și epigrafie. Studiile sale variate l-au pregătit ca jurist, filolog clasic și istoric slavist.
Una dintre primele sale contribuții notabile a fost călătoria la Muzeul Rumianțov din Moscova, în anul 1877, unde a copiat cartea „De-nceputul lumiei de-ntâiu” de Mihail Moxa. Copia acestui manuscris a fost trimisă lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, care a publicat-o în lucrarea „Cuvente den batrâni” (vol. I, 1878). Această carte reprezintă o istorie universală care acoperă o gamă largă de subiecte, de la creația lumii până la evenimentele semnificative ale istoriei românești și europene.
Grigore Tocilescu și-a continuat studiile în Franța, unde a urmat cursuri la Collège de France și École Pratique de Hautes-Etudes (Sorbona), concentrându-se pe opera lui Dimitrie Cantemir.
Întors în țară, Tocilescu a devenit directorul Muzeului Național de Antichități și profesor de istorie antică și epigrafie la Universitatea București în anul 1881. El a fost un promotor al cercetărilor arheologice românești din zona Dobrogei.
Una dintre realizările sale notabile este coautoratul la lucrarea „Marele Dicționar Geografic al României”, publicată în 5 volume la București, în perioada 1898-1902. De asemenea, Grigore Tocilescu a servit ca secretar general la Ministerul Învățământului și a fost ales de mai multe ori ca senator conservator.
A fost unul dintre primii istorici care s-au preocupat de studiul civilizațiilor antice de pe teritoriul Daciei. El a lăsat în urma sa trei lucrări impresionante: „Dacia înainte de romani”, „Monumentul de la Adamclisi” în colaborare cu O. Benndorf și G. Niemann și „Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie”. Pe lângă activitatea sa istorică și arheologică, Grigore Tocilescu s-a dedicat și colectării de folclor, lăsând o moștenire semnificativă în acest domeniu.
1913: S-a născut Charlie Barnet, compozitor şi cântăreţul american de jazz
Barnet s-a născut în New York City, fiind fiul lui Charline (Daly) și Willard Barnet. Părinții săi s-au despărțit când el avea doar doi ani, fiind crescut de mama sa și bunicii acesteia. Bunicul său, Charles Frederick Daly, a fost vicepreședinte al companiei feroviare New York Central Railroad, bancher și om de afaceri.
În timpul adolescenței, Barnet a învățat să cânte la pian și saxofon, deși familia sa își dorea ca el să devină avocat. Cu toate acestea, pasiunea lui a fost întotdeauna muzica și a început să cânte în turnee alături de diverse trupe.
La vârsta de 16 ani, Barnet a cântat în trupa lui Jean Goldkette și a ajuns în New York, unde s-a alăturat formației lui Frank Winegar. În anii '30, a încercat să promoveze muzica de swing la Hollywood, dar aceasta era în declin, din cauza Marii Crize Economice.
Cel mai mare succes al lui Barnet a venit între 1939 și 1941, când a devenit cunoscut pentru înregistrarea sa a piesei „Cherokee”, compusă de Ray Noble și Billy May.
În 1944, Barnet a dat din nou lovitura cu piesa „Skyliner”. Mai târziu, a trecut de la muzica de swing la stilul bebop.
Un aspect notabil al carierei lui Barnet a fost angajamentul său în promovarea diversității în cadrul orchestrei sale. El a angajat un număr semnificativ de muzicieni afro-americani, ceea ce era neobișnuit la vremea respectivă. Printre aceștia s-au numărat trâmbițașii Roy Eldridge și Frankie Newton, precum și basistul John Kirby.
În cariera sa, a fost cunoscut pentru personalitatea sa extrovertită și pentru petrecerile sale sălbatice.
După retragerea sa, în 1949, pe fondul pierderii interesului pentru muzică, a continuat să aibă apariții ocazionale. În 1956, a lansat albumul „Dance Bash”, care conținea înregistrări realizate între 1947 și 1952.
Charles Daly Barnet a adus contribuții semnificative în lumea muzicii de jazz. El a părăsit această lume în 1991, la vârsta de 77 de ani, din cauza complicațiilor legate de boala Alzheimer și pneumonie.
1938: S-a născut Bernadette Lafont, actriţă franceză de teatru şi film
S-a născut în Nîmes, Franța, unde și-a început cariera ca dansatoare, dar a devenit cunoscută ulterior ca actriță, jucând în peste 170 de filme și seriale TV.
Cariera sa a debutat în lumea filmului în anii 1950, când a fost descoperită ca actriță. Ea a apărut în mai multe filme notabile, majoritate fiind regizate de personalități de renume, precum François Truffaut și Claude Chabrol. Unul dintre primele sale filme a fost „Les Mistons”, lansat în 1958, în care a jucat alături de soțul său, Gerard Blain.
De-a lungul vieții, Bernadette Lafont s-a căsătorit de două ori. După o căsnicie scurtă, ea s-a căsătorit cu sculptorul maghiar Diourka Medveczky, cu care a avut o fiică și un fiu. Din nefericire, fiica sa, Pauline, a pierit într-un accident montan în 1988.
Bernadette Lafont a continuat să impresioneze publicul și criticii cu talentul ei actoricesc, devenind una dintre cele mai respectate actrițe din Franța. A murit la data de 25 iulie 2013, într-un spital din orașul ei natal, Nîmes.
1943: S-a născut Victor Spinei, istoric şi arheolog
S-a născut la Lozova-Lăpuşna (astăzi în Republica Moldova). A urmat cursurile Liceului „C. Negruzzi” din Iaşi, între 1957-1961, apoi cursurile Facultăţii de Istorie#Filosofi e din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (1961-1966).
În 1977, a obţinut doctoratul în ştiinţe istorice la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Moldova în secolele XI-XIV”. A făcut stagii de documentare şi specializare în Austria, China, Franţa, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, URSS.
Victor Spinei a fost cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi (1966-1990). Cercetător (din 1990) şi director (2003-2011) la Institutul de Arheologie din Iaşi, în prezent face parte din Consiliul ştiinţific al acestui institut, potrivit https://www.arheo.ro/.
Este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, începând cu 1990 (în prezent, profesor asociat). A coordonat săpături arheologice îndeosebi în Moldova (Băiceni, Piatra Neamţ, Izvoare, Iaşi, Bârlad ş.a.), cercetând cu precădere perioada de început a epocii medievale în spaţiul românesc şi cel sud-est european. Amintim, dintre lucrările sale: „Moldova în secolele XI-XIV” (1982, reeditată în 1994), care a fost distinsă cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române; „Realităţi etnice şi politice în Moldova Meridională în secolele X-XIII. Români şi turanici” (1985); „Marile migraţii din spaţiul nord-pontic în secolele IX-XIII” (1995); „Ultimele valuri migratoare de la nordul Mării Negre şi al Dunării de Jos” (1996); „Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei în secolele IX-XIII” (1999) ş.a. S-a ocupat de editarea unor lucrări importante ale istoriografi ei române aparţinând lui Nicolae Iorga, Gheorghe I. Brătianu, Leonid Boicu.
Face parte din colegiul de redacţie al unor publicaţii de profil.
Este iniţiator şi coordonator al colecţiei „Civilizaţia românească”, o serie de sinteze apărute sub egida Academiei Române. A fost, de asemenea, coordonator al „Programului Centenar”al Academiei Române (2018). La 6 iunie 2001, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2015 este membru titular al acestui înalt for ştiinţifi c şi cultural, potrivit www.acad.ro.
Vicepreşedinte al Academiei Române (apr. 2018 - mai 2022). Este preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române. La 4 mai 2012, i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova. La 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
1949: S-a născut Corina Chiriac, interpretă de muzică ușoară
S-a născut la București, într-o familie legată de artiști. Este fiica compozitorului Mircea Chiriac, născut în 1919 și decedat în 1994 și a profesoarei de pian Elisabeta Chiriac, care a trecut la cele veșnice în 2002.
Ambii părinți ai Corinei au fost profesori la prestigiosul Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, unde au contribuit la formarea multor viitori muzicieni talentați.
Încă din copilărie, Corina Chiriac a început să studieze muzica. A urmat 11 ani la „Școala de Muzică Nr. 1” din București. Deși a luat lecții de pian și vioară, vocea a fost cea care a consacrat-o.
În 1965, la doar 16 ani, Corina Chiriac și-a făcut debutul ca solistă vocală la Casa de cultură a studenților „Grigore Preoteasa” din București, în cadrul concursului „Debuturi”. Câștigă premiul de popularitate al celui mai tânăr concurent cu două compoziții proprii și melodia „Pe valea Prahovei” de George Grigoriu.
Dorința sa de a se exprima și mai mult în domeniul artistic a condus-o către actorie. Astfel, în 1967, a fost admisă la secția de Actorie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (IATC), unde a studiat sub îndrumarea profesorilor Constantin Moruzan și Moni Ghelerter.
În 1971, a absolvit IATC, marcând începutul carierei sale actoricești. Debutul său pe scena de teatru a avut loc la Teatrul de Comedie din București, într-o producție regizată de celebra Sanda Manu.
În paralel cu studiile, Corina Chiriac a făcut parte din echipa de studenți actori care au figurat în diverse producții teatrale, Studiourile Buftea și la Televiziunea Română. De asemenea, a jucat în serialul „Mușatinii” regizat de Sorana Coroamă Stanca.
În 1970, Corina Chiriac și-a făcut debutul la TV, în cadrul concursului „Steaua fără Nume”, regizat de Sorin Georgescu și Simona Patraulea, unde parcurge toate etapele și obține din partea juriului condus de maestrul Octav Enigărescu nota maximă, 10 și consacrarea în fața publicului român, după o serie de dezbateri furtunoase cu prezentatorul emisiunii, Dan Deșliu.
A participat, de asemenea, la „Zilele Culturii Române” din Polonia și, în 1971, la prestigiosul festival „Cerbul de Aur” din Brașov.
Pe parcursul carierei sale, a susținut numeroase concerte și apariții televizate în țară și în străinătate, cucerind audiențe atât în România, cât și în afara granițelor, devenind cântăreață de renume internațional.
Corina Chiriac, o prezență influentă în muzica ușoară românească, a excelat și în calitate de compozitoare și textieră. De-a lungul carierei sale, ea a produs o serie de opere muzicale notabile, devenind o figură remarcabilă în peisajul artistic al anilor '70 și '80 din România.
1955: S-a născut Nicolae Furdui Iancu, cântăreţ de muzică populară
S-a născut în satul Poiana, comuna Sohodol, județul Alba. Copilăria sa a fost marcată de rădăcinile în mediul rural, unde a învățat și a crescut. La vârsta de cinci ani, familia lui s-a mutat în localitatea Abrud, unde el a urmat școala primară și Liceul Pedagogic de Învățători.
Încă din tinerețe, Nicolae Furdui Iancu a dezvoltat o pasiune pentru muzică și, ulterior, pentru arta interpretării vocale.După absolvirea Liceului Pedagogic, a urmat studii superioare la Institutul pedagogic, secția română-franceză din Oradea. Mai târziu, și-a îmbogățit cunoștințele academice cu o diplomă de licență obținută la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială a Universității de Vest din Timișoara.
Nicolae Furdui Iancu a lucrat în domeniul educației până în anul 1989, contribuind la formarea multor tineri. Totuși, a fost în muzică că și-a găsit vocația adevărată. Debutul său în muzica populară a avut loc la sfârșitul anilor '70, când a impresionat publicul și juriul Festivalului de Folclor din Drobeta Turnu-Severin, câștigând premiu I. A fost începutul unei cariere muzicale de excepție.
În 1985, Nicolae Furdui Iancu a avut prima apariție televizată în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric de la TVR, iar succesul său a continuat să crească. A câștigat Festivalul de Folclor „Steaua Dunării” din Galați și a obținut Marele Premiu la concursul „Floarea din Grădină.”
Un moment semnificativ în cariera sa muzicală a fost înființarea, în 1987, a grupului folcloric „Crai Nou” din Alba-Iulia. Această colaborare a adus la o viață interpretări autentice ale folclorului românesc, cucerind inimile publicului atât în țară, cât și peste hotare.
Nicolae Furdui Iancu s-a dedicat cu pasiune muzicii românești, îmbinând tradiția cu inovația și promovând cântecul popular în întreaga lume. Cunoscut pentru repertoriul său diversificat, el a lansat o serie de piese îndrăgite și a contribuit la păstrarea și transmiterea moștenirii muzicale românești.
De-a lungul carierei sale, Nicolae Furdui Iancu a primit numeroase premii și distincții, printre care se numără premiul I la faza republicană a „Festivalului Artei Studențești” pentru anii 1977-1978, Marele Premiu pentru creație și interpretare la Festivalul-Concurs de Folclor din Mehedinți (1984), precum și distincții de la Institutul Prefectului Județului Alba și Ministerul Apărării Naționale. În semn de apreciere pentru contribuția sa la arta muzicală românească, președinții României i-au conferit Ordinul „Meritul Cultural” și Crucea Națională Serviciul Credincios.
1980: S-a născut fostul fotbalist Cristi Chivu
Născut în Reșița, Caraș-Severin, România, Cristi Chivu, pe numele său complet Cristian Eugen Chivu, este cunoscut ca un fost fotbalist român și un antrenor în prezent.
Cristi Chivu și-a început cariera la clubul CSM Reșița, din orașul său natal. Ulterior, în 1998, s-a transferat la FC Universitatea Craiova, unde a continuat ascensiunea sa în lumea fotbalului. Un an mai târziu, a luat o decizie importantă de a părăsi România pentru a se alătura clubului neerlandez, Ajax.
Performanțele sale notabile în calitate de căpitan al echipei Ajax au atras atenția, ceea ce a condus la un transfer de 18 milioane de euro la AS Roma în 2003.
La Roma, a câștigat Coppa Italia în ultimele patru sezoane, dovedindu-se un jucător de bază pentru echipă. A continuat să impresioneze pe măsură ce a evoluat la nivel internațional. Apoi, a fost transferat la Internazionale Milano (Inter).
Alături de Inter Milano, Chivu a câștigat trei Campionate ale Italiei, două cupe interne, două supercupe și a obținut victoria în Liga Campionilor în 2010. Această realizare i-a adus recunoaștere internațională, devenind unul dintre cei doi români, alături de Florin Răducioiu, care au câștigat trofeul în formatul actual al competiției.
Cristi Chivu nu s-a remarcat doar pe terenul de fotbal, ci și în calitate de căpitan al echipei naționale de fotbal a României. A debutat pentru echipa națională pe 18 august 1999 într-un meci amical împotriva Ciprului, iar apoi a fost convocat, în mod surprinzător, pentru Euro 2000.
La acest turneu final, a jucat excelent și a reușit chiar să marcheze un gol împotriva echipei Angliei. A făcut parte și din loturile pentru Campionatele Europene din 2000 și 2008.
După o carieră lungă și de succes, Cristi Chivu s-a retras oficial de la echipa națională pe 21 mai 2011, anunțându-și retragerea printr-o scrisoare trimisă Federației Române de Fotbal.
Pe 6 ianuarie 2010, a avut loc un moment critic. În timpul unui meci pentru Internazionale Milano împotriva lui AC ChievoVerona din Seria A, în minutul 46, s-a ciocnit puternic cap în cap cu Sergio Pellissier, atacantul lui Chievo. Acest incident a fost unul deosebit de grav și a necesitat intervenție medicală imediată.
Cristi Chivu a fost transportat de urgență la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de două ore. După 40 de zile de la operație, el a revenit pe teren doar pentru antrenamente. După încă 37 de zile de recuperare, a jucat ca titular într-un meci contra echipei AS Livorno, purtând o cască de protecție similară celei purtate de Petr Čech.
Pe lângă cariera sa în fotbal, după retragere, Cristi Chivu a devenit expert în fotbal pentru posturile de televiziune italiene Sky Sport și Fox Sports. El a devenit, de asemenea, un observator tehnic pentru UEFA.
Se încarcă comentariile...
