Poveștile Corinei Chiriac. „Adresa tipografiei bunicului meu era Piața Speranței” | INTERVIU

0
Publicat:

În 1970 participa la „Steaua fără nume” şi, de atunci, steaua sa a devenit cunoscută. Cu o carieră de peste 50 de ani, Corina Chiriac este un artist complex: solistă, actriţă, compozitoare, realizatoare de emisiuni şi autoare a unor cărţi de succes. Volumul „Minuni trăite” a fost lansat în cadrul celei de-a paisprezecea ediţii a festivalului Serile Filmului Românesc.

Corina Chiriac, la Ateneul Național din Iași   Sursa foto: Eduard Anton/ Serile Filmului Românesc
Corina Chiriac, la Ateneul Național din Iași Sursa foto: Eduard Anton/ Serile Filmului Românesc

În perioada 9 - 13 august 2023, Corina Chiriac s-a reîntâlnit cu publicul din Iași. Într-un moment de celebrare a filmului românesc și a artei în general, artista Corina Chiriac a urcat pe scena din Piața Unirii, din Iași, marcând deschiderea oficială a celei de-a 14-a ediții a festivalului Serile Filmului Românesc. Momentul a adunat în inima orașului peste 1.000 de spectatori și a fost completat de un recital aparte, care s-a desfășurat la Ateneul Național din Iași, acolo unde artista a lansat și volumul „Minuni trăite”.

De asemenea, Corina Chiriac a primit Premiul de Excelență din partea echipei festivalului de la Iași, dedicat exclusiv filmului și artei autohtone.

Cum ați regăsit Iașul?

Exact așa cum îl știam. Cel puțin centrul acesta. Mi-a făcut plăcere să ajung cu o zi înainte, să am timp să-mi pregătesc toaletele, rochiile. Consider că fiecare cadou pe care Dumnezeu ni-l face de a activa în continuare este o minune.

Este o minune și ce s-a întâmplat în deschiderea festivalului, la concertul dumneavoastră? Pentru că nu ați optat să rămâneți pe scenă sau în fața scenei, ci ați mers prin public. La un moment dat erați la tramvai, în Piața Unirii.

Da, am să vă spun și de ce. Eu activez de mulți ani. Mare parte din publicul de aici, să zicem jumătate, era public apropiat de generația mea. Oameni care poate nu m-au văzut de multă vreme în realitate. Unii nu m-au văzut niciodată. Și atunci.. interesul meu nu e numai să le cânt un cântec și să mă audă cântând, ci să ne întâlnim față în față cât mai aproape. Experiența de scenă și de turnee m-a convins că lumea vrea să vadă cât mai aproape un artist pe care îl știe de ceva vreme. Și îmi face plăcere că foarte mulți spectatori îmi spun într-un cor general: am crescut cu cântecele dumneavoastră. Eu le spun: „Și eu”.

„Eu eram un căluț tânăr, voiam să alerg...”

Înainte de a lua hotărârea de a vă construi o carieră în muzică, v-ați dorit să fiți actriță? Puțină lume știe că ați terminat Actoria, la București. Ați avut chiar și un model: actrița Carmen Stănescu.

Eu am început oricum cu muzica, părinții mei fiind muzicieni amândoi. Am fost violonistă, de fapt. Pianul era instrument secundar. Îndrăgostindu-mă de arta actorului, mergând la teatre cu părinții pe la 14 - 15 ani, am spus: Vai, ce mi-ar plăcea să fiu actriță!. Am intrat la Teatru, am avut o pregătire bună, cu o profesoară extraordinară, doamna Adriana Piteșteanu, care a fost mentora multor generații de studenți. M-a pregătit o lună de zile intensiv pentru examen. Eu eram un căluț tânăr, voiam să alerg, dar nu știam ce înseamnă nici galopul, nici trapul. Am intrat cu bine la Teatru, dar în timp ce eram studentă am zis că ar fi bine să cânt. Am avut, cu siguranță, în destin această vocație de a urca pe scenă.

Până la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să fiu o interpretă, adică am combinat arta actorului cu solistul vocal din mine. Eu am făcut Școala de Muzică. Am fost violonistă și pianistă. Faptul că am început să cânt probabil că a venit de la sine la un moment dat. În momentul în care am intrat în televiziune și am văzut regia de emisie, mi s-a părut fascinant. Fără Televiziunea Română eu nu aș fi apărut niciodată.

Spuneați de părinții dumneavoastră, care au fost personalități importante mai ales în domeniul muzical. Ați simțit o responsabilitate sau o presiune din acest punct de vedere?

Amândoi cântau la pian. Tata cânta și la vioară. La noi în casă se asculta muzică simfonică. Tata preda, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, Armonie și Contrapunct, baza compoziției simfonice. De altfel, a fost toată viața lui compozitor de muzică simfonică. Multe dintre filmele pe care îndrăgitul canal Cinemaraton le difuzează se bucură de muzica lui tata, cum ar fi „Încă două lozuri”. Mama preda pian clasic. Se asculta o muzică frumoasă. Mare muzică a lumii, care s-a compus cam între 1600 și 1900. Muzică romantică. Ei ascultau din pasiune, din plăcere. Nu făcea parte dintr-o educație anume. Deci nu-i așa o prăpastie între muzica simfonică și cea ușoară. Ceea ce predomină și a predominat întotdeauna în creația muzicală era melodia. Tema unui concert. Tema unei simfonii.

Minuni pe scenă, în viață și-n carte

Ați vorbit mult zilele acestea despre „Minuni trăite”, așa cum se numește și una dintre cărțile dumneavoastră. De unde pornește?

Sunt convinsă că fiecare generație reușește să-și creeze un drum propriu și, mai curând sau mai târziu, se întoarce cumva la ceea ce iubeau părinții sau bunicii lor. Vă dau un exemplu concret. Cartea mea „Minuni trăite” începe cu bunicii și cu părinții. Apoi am povestit cum se lansa în anii '70 un tânăr în domeniul muzical. Și, încă ceva… adresa tipografiei bunicului meu, de la 1800... Piața Speranței 59. Probabil că era o piață în Brăila care se chema Strada Speranței. Eu am văzut asta după ce am lansat piesa Strada Speranței. Și mi s-a făcut pielea de găină. Zic: Nu se poate! Bunicul meu a debutat cu o tipografie pe Strada Speranței. Probabil la parter.

Corina Chiriac, la Ateneul Național din Iași   Sursa foto: Marina Morariu/ Serile Filmului Românesc
Corina Chiriac, la Ateneul Național din Iași Sursa foto: Marina Morariu/ Serile Filmului Românesc

Pentru că ați amintit de muzica anilor 1800 - 2000… Din punctul dumneavoastră de vedere, s-au schimbat multe? Poate și referitor la relația cu un compozitor.

Nu ascult ce se cântă astăzi. Nici nu am de gând să critic. Când s-a lansat formația Beatles, o parte dintre cei care aparțineau generației mature au spus că nu vor face nimic, că sunt doar două „chitări care zdrăngăne”. Astăzi, muzica Beatles este o icoană. Nu poți să știi niciodată. Nu vreau să intru în acest fenomen. Eu, acasă la mine, ascult muzică simfonică. Iar în materie de muzică ușoară eu ascult Dan Spătaru, Frank Sinatra. Și, uite, poate un sfat: noi, ăștia de 70 și ceva de ani, suntem tributari tinereții noastre, condiția de a rămâne tineri nu este să ne rupem complet de trecut, ci să ne hrănim din ce era frumos în prima noastră tinerețe.

Așa cum spuneați și dumneavoastră, apare și gândul retragerii. V-ați gândit până acum la asta?

Da, sigur că da. Eu prima dată m-am retras în 1988, când am rămas în America. Erau momente când noi nu mai credeam că se va termina perioada cenușie a comunismului târziu. Eu am plecat să cânt în California, că cântăm la două evenimente de binefacere. Eram pentru prima dată în partea aceea a lumii. Aveam atunci 38 de ani și m-am gândit că ar fi să încerc altceva. Și am încercat. Sunt foarte mândră și vanitoasă de faptul că am fost agent imobiliar. Am avut succes. Am scrisoare de recomandare de la foștii mei patroni. Și, într-un punct, am zis că e mai bine să mă întorc acasă. Am stat cinci ani în America. Cel mai mare bun pe care l-am câștigat acolo a fost faptul că mi-am confirmat ideea că nu trebuie să fiu Corina Chiriac ca să-mi câștig existența. Legat de retragere, cu siguranță asta vine cu timpul. Nu m-am gândit punctual. Depinde cât de mult ești cerut.

„Nu se purta ura care se poartă astăzi, ci dorința de a învinge împreună”

Și dumneavoastră ați făcut ca acest lucru să se întâmple. Sunteți în actualitate. Sunteți pe rețele de socializare.

Cinstit, acesta este motivul principal pentru care eu, împreună cu un asistent care mă ajută, continui să țin paginile mele de Facebook în viață. Inclusiv pentru presă.

Ați apărut și în câteva filme, dacă nu greșesc. A fost vreun moment în care v-ați dorit să opriți timpul?

Totdeauna. Da. Textul îi aparține regretatului Mihai Dumbravă, care era și solist vocal. Colabora mult cu Ion Cristinoiu. Noi am fost o generație binecuvântată de Dumnezeu. În primul rând, ne agream unii pe alții. Colaboram din plăcere, din respect. Nu-mi aduc aminte de invidii catastrofale. Nu se purta ura care se poartă astăzi. Se purta o dorință de a învinge împreună. Se purta ca societatea umană să fie formată din familii bazată pe iubire și respect sau din familii profesionale. Tot așa și în cazul colegilor de la teatru. Nu erau invidii. Ba chiar să fiu cu Angela Similea pe scenă, să am cu cine să concurez. După atâția ani de viață, când ajungi la o vârstă ceva mai coaptă, îți dai seama că îți pui toată viața sub protecția lui Dumnezeu și îți dai seama cât de mult te-a ajutat când putea să fie un dezastru, dar a fost extraordinar.

Corina Chiriac, la Ateneul Național din Iași   Sursa foto: Marina Morariu/ Serile Filmului Românesc
Corina Chiriac, la Ateneul Național din Iași Sursa foto: Marina Morariu/ Serile Filmului Românesc
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite