20 august: 55 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către forțele Tratatului de la Varșovia. România a protestat

0
Publicat:

Tot pe 20 august s-au născut liderul liberal Ionel I. C. Brătianu, academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga și marele handbalist Cristian Gațu.

Tancurile sovietice în Praga, în august 1968
Tancurile sovietice în Praga, în august 1968

20 august 1864: S-a născut Ionel I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Ionel I.C. Brătianu a fost de mai multe ori ministru şi prim-ministru, membru de onoare al Academiei Române.

Ion I.C. Brătianu, cunoscut și Ionel Brătianu, s-a născut la Florica, azi Ștefănești, județul Argeș. A fost omul politic român care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

20 august: S a născut Ionel I C Brătianu jpeg

Puterea politică a lui Ion I.C. Brătianu s-a datorat într-o mare parte și influenţei pe care acesta o avea asupra regelui Ferdinand I.

Chiar Regele Ferdinand I îl considera pe Ionel Brătianu „zodia bună a României”, fapt pentru care rivalii săi politici l-au numit „rege neîncoronat”. În mai multe rândurii, Ion I. C. Brătianu a fost acuzat că ar fi impus regelui ideile sale politice.

20 august 1866Președintele Andrew Johnson declară oficial Războiului Civil American încheiat

Andrew Johnson (n. 29 decembrie 1808 – d. 31 iulie 1875) a fost cel de-al șaisprezecelea vicepreședinte (1865) și cel de-al șaptesprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1865 – 1869), succedând la președinția Statelor Unite după asasinarea celui de-al șaiprezecelea președinte american, Abraham Lincoln.

Johnson a fost președinte în timpul Reconstrucției care a urmat Războiului Civil American. Din cauza numeroaselor sale acte de tratare extrem de îngăduitoare a rebelilor înfrânți, precum și a respingerii prin veto a proiectelor de lege privind schimbarea drepturile civile, a fost pus în situația de a avea o lungă dispută amară cu republicanii din Congresul SUA ducând, în final, la judecarea sa în Congres (în engleză, „impeachment”) în 1868, devenind astfel primul președinte judecat de Congres. A fost achitat de acuzațiile aduse cu doar un singur vot în cadrul Senatului.

20 august 1902: Primul meci de fotbal din România

Prima întâlnire inter-cluburi a avut loc la 20 august 1902, Temesvari FC - Reuniunea de Sport Lugoj, scor 2-3. FCT a mai jucat meciuri cu adversari din Banatul Istoric aflat atunci în Imperiul Austro-Ungar, disputând partide cu echipe din Arad, Becicherecu Mare, Vârşeţ, Kikinda şi Szeged.

20 august 1920S-a născut academicianul Zoe Dumitrescu Buşulenga

Personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român, membru al Academiei Romane.

image

A urmat studii de muzică, juridice, filologice şi de istoria artelor. Spirit renascentist, şi-a consacrat inteligenţa şi talentul pentru elaborarea unor lucrări de istorie literară, istoria culturii, analize stilistice - repere ale culturii româneşti contemporane.

După 1989 a ales viata monahală la Mănăstirea Văratec având numele de Maica Benedicta

20 august 1945: S-a născut Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari handbaliști români

Cristian Gațu a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, campioană mondială în 1970 și 1974, medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972. A fost președintele Federației Române de Handbal timp de 18 ani (1996-2014).

Cristian Gatu FOTO David Muntean

„Am iubit sportul și cred că avantajul generației mele este că în afară de sport nu aveam nicio altă activitate disponibilă să-mi consum timpul”, spune Cristian Gațu, sportiv considerat ca fiind unul dintre cei mai mari handbaliști români.

20 – 21 august 1968 - Invazia Cehoslovaciei de forțe militare ale Tratatului de la Varşovia 

În 20- 21 august se împlinesc 50 de ani de la invazia Cehoslovaciei de către trupele ţărilor Tratatului de la Varşovia. Paradoxal, evenimentele tragice de atunci coincid cu singurul moment glorios din istoria partidului comunist din România.

În noaptea de 20 spre 21 august s-a petrecut ceva de neînchipuit pentru cetăţenii „ţărilor frăţeşti“ din organizaţia militară Tratatul de la Varşovia.

Cehoslovacia a fost invadată de circa o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari. Până dimineaţa, trecuseră graniţele aeriene şi terestre ale Cehoslovaciei 29 de divizii, 7.500 de tancuri şi 1.000 de avioane.

Toate ţările au rămas mute în faţa deciziilor luate la Moscova. În afară de România. După ce a obţinut acordul conducerii partidului, la ora unu după-amiaza, Ceauşescu s-a adresat celor o sută de mii de români adunaţi în faţa Comitetului Central.

image

„Pătrunderea trupelor celor 5 ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală, o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! (...) S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi poate mâine să spună că adunarea noastră oglindea tendinţa contra-revoluţionară. Apoi, răspundem tuturor: că întregul popor român nu va admite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre!“, a spus Nicolae Ceaușescu, președintele României.

După aceste declaraţii curajoase, românii se aşteptau ca şi România să fie invadată. De altfel, conform informărilor adresate lui Ceauşescu la începutul lui august 1968 de către Securitate, rezulta ca laţul se strângea şi împrejurul ţării noastre.

La graniţele României cu sovieticii erau masate trupe cu un efectiv de 235.000 de militari. În dreptul gurilor Dunării şi litoralului românesc al Mării Negre staţionau nave ale flotei militare sovietice. Şi graniţele cu Ungaria şi Bulgaria erau învăluite de ameninţarea trupelor dispuse de cealaltă parte. Ţinând cont de aceste date, fără a-i înştiinţa şi pe ceilalţi componenţi ai nucleului de decizie, Ceauşescu făcuse nişte pregătiri.

S-au creat câteva divizii ale armatei în zona colinară, 8 batalioane noi de trupe de securitate, s-a cumpărat o maşină din RFG echipată pentru transmisiuni speciale, s-a schimbat cifrul de stat şi s-a făcut planul organizării gărzilor patriotice.

20 august 1968: Pe poarta uzinei de la Colibaşi a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100

Maşina cunoscută drept „prima Dacia produsă în România“ a fost oferită cadou lui Nicolae Ceauşescu la 20 august 1968. Berlina produsă sub licenţa Renault 8 a fost fabricată timp de patru ani.

Construcţia Uzinei de automobile începea în anul 1966, la Mioveni (cartierul Colibaşi), în judeţul Argeş, iar doi ani mai târziu, în urma semnării unui contract de licenţă intre Renault si statul roman, demara fabricarea primului model Dacia 1100.

image

Primul model produs la Mioveni, o berlină cu tractiune şi motor pe spate, a fost, de fapt, un Renault 8 pentru care francezii furnizau, în baza contractului de licenţă, părţile componente ale modelului, iar românii le asamblau.

 „20 august a reprezentat un eveniment extraordinar pentru cei care lucrau în uzină şi un eveniment naţional de mare importanţă. Era data la care, oficial, în România se producea primul autoturism în serie pentru persoane. Dacia 1100 era net superioară celorlalte autoturisme din parcul naţional de la acea vreme, foarte restrâns de altfel (românii conduceau, atunci, Trabant, Moskvich, Skoda etc). Producerea Daciei 1100 a reprezentat un salt tehnologic naţional imens şi o erupţie de speranţă pentru toţi românii care îşi doreau o maşină“, a declarat Constantin Stroe,  fostul director general al Dacia.

20 august 1987: S-a născut gimnasta româncă Cătălina Ponor, campioana olimpică la Atena 

În 2004, la Atena, câştigat 3 medalii de aur la Jocurile Olimpice (cu echipa, la bârnă şi la sol) performanţă care a mai fost reuşită doar de Daniela Silivaşîn 1988, iar în 2016, la JO de la Rio de Janeiro a fost port-drapelul delegaţiei României la ceremonia de deschidere. 

catalina ponor jpg

În palmaresul său se regăsesc 18 medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene. 

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite