19 august: Ziua în care Rusia, pe atunci URSS, a lansat Sputnik 5, cu animale şi plante la bord

0
Publicat:

La 19 august 1881 s-a născut unul dintre cei mai importanţi compozitori români, George Enescu. În 1889, tot într-o zi de 19 august, s-a născut şi Garbielle Bonheur Chanel, cunoscută sub numele de Coco Chanel şi considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea.

URSS a lansat primul satelit artificial al Pământului în anul 1957. Foto Instagram
URSS a lansat primul satelit artificial al Pământului în anul 1957. Foto Instagram

1881: S-a născut compozitorul român George Enescu

George Enescu s-a născut în nordul Moldovei, în judeţul Dorohoi, pe 19 august 1881, fiind al optulea copil al părinţilor săi, care pierduseră alţi şapte înaintea lui.

George Enescu. Foto arhivă
George Enescu. Foto arhivă

Aptitudinile sale artistice s-au manifestat încă din copilărie. Atent la chemarea tainică a naturii, George Enescu a ilustrat-o, peste ani, în chip autentic, în creaţii care se bucură astăzi de o popularitate deosebită în toate colţurile lumii.

În ceea ce privește muzica, însuși compozitorul afirma că face parte din primele sale amintiri. Avea numai cinci ani, când tatăl său l-a dus la Iaşi, unde l-a prezentat profesorului Eduard Caudella. În anul 1888, ajunsese să-l surprindă pe profesor, care le-a recomandat parinţilor să-l trimită să-şi continue studiile la Viena. La 13 ani, Enescu a plecat să-şi desăvârşească studiile la Conservatorul din Paris, unde i-a fost recomandat lui Jules Massenet, creatorul operelor „Manon”, „Cidul” şi „Thais”.

La doar 15 ani a conceput prima creaţie, „Poema română”, care l-a consacrat în calitate de compozitor.

De altfel, dragostea pentru ţară, care răzbate din această  creație, ca și atașamentul față de tradiţiile românești l-au însoțit pe George Enescu toată viața, în ciuda exilului.

Deși era foarte legat de România, Enescu a părăsit țara în toamna anului 1946, după  instaurarea regimului comunist, pentru că începuse să anticipeze dezastrul care urma grație discuțiilor cu prietenii din Occident, care l-au pus în gardă.

A ajuns la Paris, orașul său de exil, unde a dat lecţii de vioară şi compoziţie, a ținut conferinţe, și a concertat.

Opera care a acaparat timp de un sfert de veac întreaga forţă creatoare a maestrului George Enescu este „Oedip”. Din 1906 şi până în seara zilei de 10 martie 1936, când a avut loc premiera pe scena Operei Garnier din Paris, Enescu s-a simţit, după cum mărturisea în amintirile sale, „un biet om pradă chinurilor îndurate odinioară de martiri”.

George Enescu a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Pere Lachaise.

1883: S-a născut celebra creatoare de modă Coco Chanel

Garbielle Bonheur Chanel, considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, s-a născut în localitatea Saumur, Franța. La vârsta majoratului s-a angajat la cafeneaua „Moulins La Rotonde", iar câțiva ani mai târziu a fost numită Coco, datorită unei melodii pe care obişnuia s-o cânte la cafeneaua menționată.

Coco Chanel. Foto arhivă
Coco Chanel. Foto arhivă

Tot aici îl cunoaște pe baronul Etienne Balsan și devine amanta lui, perioadă în care își descoperă pasiunea pentru pălării, deschizându-și primul magazin de astfel de articole. După câțiva ani, a început să creeze parfumuri, precum celebrul Chanel n°5, ceasuri unisex și bijuterii.

Celebra Coco Chanel a murit la 10 ianuarie 1971.

1916: Bulgaria declară război României

La 14/27 august 1916 se desfășoară Consiliul de Coroană de la Cotroceni, condus de Ferdinand I. Astfel, se hotărăște intrarea României în război alături de Antanta, însă Petre Carp s-a declarat împotrivă. În noaptea de 14/27 august România a declarat război Austro-Ungariei. Armata română trece Carpații eliberând Brașovul, Sibiul și Făgărașul, pătrunzând în secuime. Este pus în aplicare planul de război „Ipoteza Z”. 

Soldaţi în Primul Război Mondial. Foto arhivă
Soldaţi în Primul Război Mondial. Foto arhivă

Nici Rusia și nici celelalte trupe ale Antantei nu își îndeplinesc obligațiile militare față de România. Prin urmare, la 19 august/1 septembrie 1916 Bulgaria a declarat război României. Profitând de faptul că linia Dunării este insuficient apărată, trupele germano-bulgare, conduse de generalul Mackensen, provoacă românilor la 1-5 septembrie 1916 înfrângerea de la Turtucaia.

1935: S-a născut scriitorul și scenaristul Dumitru Radu Popescu

Născut în satul Păușa, județul Bihor, Dumitru Radu Popescu a fost nuvelist, romancier și dramaturg, fiind socotit ca unul dintre cei mai de seamă scriitori români ai literaturii contemporane.

Dumitru Radu Popescu. Foto arhivă
Dumitru Radu Popescu. Foto arhivă

În anul 1958 a debutat cu volumul de nuvele și schițe „Fuga”, iar dintre romanele sale mai importante amintim: „Vara Oltenilor”, „F”, „Vânătoarea regală”, „Ploile de dincolo de vreme”, „Podul de gheață” și „Orașul îngerilor”. Mai mult decât atât, a scris și piese de teatru: „Vis” și „Pădurea cu pupeze”, dar și scenarii de filme: „Prea mic pentru un război așa de mare” și „Duios Anastasia Trecea”.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979 și 1980. Din anul 1981 și până în 1989 a ocupat funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor, iar din anul 1997 a devenit membru corespondent al Academiei Române. Ulterior, din anul 2006 a fost membru titular al Academiei Române.

Dumitru Radu Popescu a murit la 2 ianuarie 2023.

1960: Rusia, pe atunci URSS, lansează Sputnik 5, cu animale şi plante la bord

URSS lansează Sputnik 5 cu cățeii Belka și Strelka, 40 de șoareci, 2 șobolani și o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ toate animalele erau sănătoase.

Cei doi câini care au participat la misiunea Sputnik 5. Foto Instagram
Cei doi câini care au participat la misiunea Sputnik 5. Foto Instagram

O componentă importantă a rivalităţii dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece a fost şi aşa numita cursă a spaţiului. Fiecare dintre cele două puteri încerca să-şi demonstreze superioritatea prin diferite mijloace, inclusiv prin succesele obţinute în explorarea spaţiului.

Prima lovitură a fost dată de URSS în 4 octombrie 1957, când a fost lansat primul satelit artificial al Pământului, Sputnik 1. Americanii şi-au luat revanşa în 31 ianuarie 1958, lansând în spaţiu Explorer 1, iniţiind şi un program extins de reforme educaţionale menite a pune accent pe perfecţionarea predării disciplinelor exacte în şcoală.

Prima lansare a unui satelit pe orbită l-au reuşit tot sovieticii, în 3 noiembrie 1957, câinele Laika fiind prima vietate trimisă în spaţiu, care însă moare la 6 ore după lansare, de căldură şi stress. New York Times şi alte ziare americane au criticat vehement acest experiment sovietic, din perspectiva apărării drepturilor animalelor, unii sugerând chiar ca în locul unui animal să fie trimis însuşi Hruşciov. Din acest moment, a devenit obligatoriu pentru sovietici să-şi refacă imaginea, liderul sovietic insistând asupra unei acţiuni similare, dar care să facă posibilă readucerea pe Pământ a animalelor, scrie Radio Europa Liberă Moldova.

Pregătiri pentru Sputnik 5. Foto: RussianSpaceWeb
Pregătiri pentru Sputnik 5. Foto: RussianSpaceWeb

Acest lucru s-a produs în 19 august 1960, când a fost lansat Sputnik 5, având la bord doi câini, Belka şi Strelka, dar şi 40 de şoareci şi 2 şobolani. De data aceasta s-a reuşit perfecţionarea aparatului cosmic în aşa fel încât să existe posibilitatea supravieţuirii animalelor şi reîntoarcerii lor pe Pământ. Pe 20 august 1960, după un zbor de 24 de ore, Belka şi Strelka, precum şi ceilalţi pasageri din specia rozătoarelor au revenit în atmosferă, fiind într-o stare perfectă. Cele două căţele au participat chiar la o conferinţă de presă organizată imediat după aterizare în sediul agenţiei sovietice de presă TASS. Au transmis lumii întregi, prin limbajul lor specific, că deşi puţin speriate, se simt bine. Ambele căţele au trăit mult timp după asta, Strelka dând naştere la numeroşi căţei perfect sănătoşi. Un căţeluş născut de Strelka la câteva luni de la aterizare a fost dăruit de către Hruşciov soţiei preşedintelui american, Jacqueline Kennedy. Era un fel de a spune mea culpa pentru decesul prematur al Laikăi.

1961: S-a născut Beatrice Rancea, regizor și coregraf

Născută la București, Beatrice Rancea a studiat coregrafia, apoi a urmat cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, ulterior punând în scenă mai multe piese la Teatrul Național București, printre care „Nunta lui Anton Cehov”. A fost nominalizată drept Femeia Anului 1998 de revista Avantaje.

Beatrice Rancea. Foto arhivă
Beatrice Rancea. Foto arhivă

În anul 1986 s-a căsătorit cu actorul Claudiu Bleonț, însă au divorțat în anul 2001. Apoi, s-a recăsătorit cu Doru Rancea. În anul 2011 a fost numită Director General al Operei Naționale din Iași.

1983: S-a inaugurat cel de-al treilea tronson al magistralei I

La data de 19 august 1983, cel de-al treilea tronson al magistralei I, cu o lungime de 7,8 kilometri cu patru stații (Politehnica, Armata Poporului, în prezent Lujerului, Păcii și Industriilor, în prezent Preciziei, era dat în exploatare.

Realizarea propriu-zisă a metroului a început în anul 1975, datorită necesităţilor urbanistice, dar şi a dorinţei lui Nicolae Ceauşescu de a transforma capitala României. Scopul iniţial al reţelei de metrou era transportarea bucureştenilor de la locuinţele lor la fabrici.

2016: A murit compozitorul și muzicianul Adrian Enescu

Adrian Enescu. Foto TVR
Adrian Enescu. Foto TVR

Născut la 31 martie 1948, la București, Adrian Enescu s-a făcut remarcat pentru activitatea sa în domeniul muzicii de film, numele său fiind asociat cu circa 65 de titluri. A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Capitală și a asistat la cursurile facultăţii de muzică electronică a Universităţii Stanford din California, între anii 1985 şi 1986.

De asemenea, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A fost recompensat cu 20 de premii acordate de Uniunea Cineaștilor din România și 15 premii oferite de Uniunea Compozitorilor din România.

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite