18 martie: S-a născut Horia Moculescu, celebrul compozitor al piesei „De-ai fi tu salcie la mal”. De ce nu a fost primit la Conservator
0La data de 18 martie 1906, Traian Vuia a realizat, la Paris, primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul şi, exclusiv, prin mijloace proprii de bord. Este, de asemenea, ziua în care s-au născut celebrul compozitor și pianist autohton Horia Moculescu și actrița britanică Lily Collins, cunoscută inclusiv din serialul „Emily in Paris”.
1823: S-a născut Constantin D. Aricescu, poet, prozator şi dramaturg
Constantin D. Aricescu s-a născut pe 18 martie 1823, în Câmpulung (astăzi Câmpulung Muscel), România, fiul serdarului Dimitrie Aricescu și al Elenei Chiliașu.
A urmat studiile la Colegiul Sfântul Sava din București între anii 1838 și 1844. În 1845, a obținut titlul de inginer, dar a renunțat la cariera în inginerie pentru a se dedica jurnalismului.
Aricescu a fost activ ca redactor și administrator la diverse ziare precum Românul, Buciumul și Presa. De asemenea, a ocupat poziții importante la Arhivele Statului, Domeniile Statului și Imprimeriile Statului, precum și în funcții de revizor școlar în mai multe zone ale țării.
În timpul Revoluției din 1848 din Țara Românească, Aricescu a fost un participant activ. După revoluție, a fost exilat la mănăstirea Snagov pentru un an (1850), iar ulterior a deschis un teatru la Câmpulung, înainte de a reveni la activitatea sa de jurnalist.
A fost membru în Divanurile ad-hoc în 1857, contribuind semnificativ la procesul de unificare a Principatelor Române.
Între anii 1869 și 1876, Constantin D. Aricescu a ocupat funcția de director al Arhivelor Statului din București, unde a avut o contribuție deosebită la sistematizarea fondului arhivistic.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică și administrativă, Aricescu a fost și un istoric prolific și scriitor. A publicat numeroase lucrări istorice, inclusiv despre istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, a scris versuri și a încercat să compună un roman intitulat „Misterele căsătoriei”.
Constantin D. Aricescu a murit pe 18 februarie 1886, la București.
1844: S-a născut Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov, compozitor, dirijor şi pedagog.
Compozitorul, dirijorul şi pedagogul Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov s-a născut la 18 martie 1844, la Tihvin, lângă Novgorod, în Rusia.
A studiat la Colegiul de Marină din Sankt Petersburg, perioadă în care a cunoscut şi alţi compozitori. În 1860, profesorul lui de pian, Canilla, îi face cunoştinţă cu creaţiile lui Bach, Schumann, îl ajută să aprofundeze muzica lui Beethoven şi îi încurajează primele compoziţii. Mili Balakirev i-a acordat o atenţie deosebită şi, din 1867, a fost inclus în grupul compozitorilor naţionalişti cunoscuţi sub denumirea de Grupul celor cinci. La întoarcerea din prima croazieră în calitate de ofiţer-student, în 1865, a finalizat prima sa simfonie.
Primele sale lucrări muzicale denotă puternice legături cu cântecul şi dansul popular („Uvertură pe teme ruse”, „Episod din balada despre Sadko”, suita simfonică „Antar”, opera „Pshoviteanca”). A desfăşurat şi o activitate pedagogică din 1871, ca profesor de compoziţie şi de orchestraţie la Conservatorul din Sankt-Petersburg. În 1873, a obţinut postul de inspector şi dirijor al fanfarei navale, apoi conduce Şcoala liberă de muzică, din 1874, potrivit www.allmusic.com.
Printre numeroşi săi studenţi, s-au numărat Alexandr Glazurov, Serghei Prokofi ev şi Igor Stravinski. Între 1886 şi 1890, conduce Concertele simfonice ruse din Sankt-Petersburg, fi ind în continuare director adjunct al capelei imperiale, încredinţată de Balakirev (potrivit Dicţionarului de mari muzicieni, Editura Univers Enciclopedic, 2006).
Ca editor şi director al unei întreprinderi ce avea ca scop publicarea muzicii compozitorilor ruşi, a editat mai multe opere postume ale lui Alexandr Borodin şi ale lui Modest Musorgski. A reorchestrat „Oaspetele de piatră” de Dargomîjski.
În 1876, au fost publicate culegerile sale „40 Cântece ruseşti” şi „100 Cântece populare ruse”; în 1878, opera „Noapte de mai”, iar în 1880, „Fata de zăpadă”. A scris multe opere, care au devenit foarte admirate în Rusia, printre acestea numărându-se: „Capriciul spaniol” (1887), „Şeherezada” (1888), opera balet, „Mlada”, „Sadko” (1896), „Mozard şi Salieri” (1897), „Logodnica ţarului” (1898), „Poveste despre ţar Saltan” (1899), „Legenda oraşului nevăzut Kitej” (1905), „Cocoşul de Aur” (1908), potrivit biography.yourdictionary.com.
Nikolai Rimski-Korsakov a încetat din viaţă la 21 iunie 1908, la Liubensk.
1869: S-a născut politicianul Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii
Politicianul Neville Chamberlain s-a născut la 18 martie 1869, în Birmingham, Marea Britanie, într-o familie de politicieni.
A fost fiul cel mic al lui Joseph Chamberlain, un ministru al Cabinetului victorian, şi a avut un frate, Sir Austen Chamberlain, cancelar al Trezoreriei. A fost educat la Colegiul „Rugby and Mason” din oraşul natal, potrivit https://www.gov.uk/.
La vârsta de 21 de ani, Chamberlain a plecat spre Bahamas pentru a administra un domeniu de peste 8.000 de hectare. Chiar dacă a eşuat în această afacere, şi-a câştigat reputaţia de a fi un administrator practic, foarte interesat de activitatea zilnică. La întoarcere, a devenit un producător de frunte în Birmingham, unde a fost ales consilier în 1911 şi primar în 1915.
Apoi, în 1916, David Lloyd George l-a numit director general al Departamentului pentru Serviciul Naţional. Pe fondul neînţelegerilor dintre cei doi, Chamberlain a demisionat. În 1918, a fost ales deputat conservator pentru Ladywood, dar a refuzat să servească sub mandatul de prim-ministru al lui David Lloyd George (1916-1922), în cadrul guvernului de coaliţie.
În 1922 a devenit director executiv al serviciilor poştale, în mandatul de premier al politicianului conservator Andrew Bonar Law (1922-1923), dovedindu-se a fi o persoană hotărâtă şi abilă. A fost numit ministru al sănătăţii în câteva luni şi în timpul prim-ministrului Stanley Baldwin (1923 1924; 1924-1929; 1935-1937), cancelar al Trezoreriei, notează https://www.gov.uk/.
Legea sa privind guvernarea locală din 1929 a reformat legea sărăciei, punând în mod eficient bazele bunăstării şi a reorganizat finanţele administraţiei locale. În 1931, prim-ministrul laburist Ramsay MacDonald (1929-1931) l-a făcut cancelar în guvernul său naţional, iar Stanley Baldwin l-a menţinut în aceeaşi poziţie, în mandatul său. În timpul crizei economice, el a atins ambiţiile protecţioniste ale tatălui său prin adoptarea, în 1932, a proiectului de lege privind taxele de import. În mai 1937, i-a succedat lui Stanley Baldwin în funcţia de prim-ministru şi a fost ales lider al Partidului conservator.
Principalele legi din timpul mandatului său au fost: Legea fabricilor din 1937, care limita orele de lucru pentru femei şi copii; Legea privind vacanţele plătite din 1938, care a dus la o creştere a numărului taberelor de vacanţă; Legea caselor din 1938, care avea ca obiectiv eliminarea mahalalelor şi menţinerea controlului chiriilor.
Numele lui Neville Chamberlain a fost asociat aşa numitei politici de „relaxare” („appeasement”) adoptată, de altfel, de multe dintre puterile europene după Primul Război Mondial. Acestea aveau intenţia de a evita un alt război pe scară largă în Europa. În plus, pierderile catastrofale din timpul primei conflagraţii mondiale au lăsat Marea Britanie şi Franţa nepregătite psihologic, economic şi militar pentru un alt război în Europa. În loc să o considere o formă de predare, diplomaţii considerau această politică de relaxare ca o modalitate de a preveni războiul, acordând concesii mici şi relativ nedureroase pentru a satisface cerinţele lui Hitler, refuzându-i în acelaşi timp posibilitatea de a începe un război.
Mai mult, eşecul Ligii Naţiunilor, creată după Primul Război Mondial, a lăsat Europa fără un organism internaţional puternic care să poată acţiona în vreun fel, pentru a opri sau pedepsi agresiunea germană. Aproape nicio naţiune nu era dispusă să meargă la război pentru ceea ce considerau a fi probleme banale. În plus, vinovăţia persistentă cu privire la condiţiile dure impuse Germaniei de către aliaţi a provocat o reticenţă în aplicarea acestor termeni. Astfel, Hitler a putut ignora limitările militare impuse de Tratatul de la Versailles şi a reocupat Renania, fără a provoca vreo reacţie, potrivit https://encyclopedia.ushmm.org/.
În 1938, Hitler şi-a îndreptat privirea spre Cehoslovacia, o ţară nou creată prin Tratatul de la Versailles sub conceptul autodeterminării naţionale. Acest principiu afi rma că grupurile naţionale şi etnice au dreptul să-şi determine propriile destine politice. Cu toate acestea, era imposibilă certitudinea potrivit căreia toate graniţele naţionale defi neau toate grupurile etnice şi, astfel, un număr mare de germani s-au trezit brusc într-o porţiune din Cehoslovacia cunoscută sub numele de Regiunea Sudetă.
Încurajaţi de nazişti, germanii naţionalişti din Sudetenland cereau să se întoarcă în Germania. Hitler a întors condiţiile Tratatului de la Versailles împotriva autorilor săi. El a susţinut că „3.500.000 de germani au fost smulşi de la compatrioţii lor de o companie de nebuni [Tratatul de la Versailles]”.
El şi colaboratorii săi din Cehoslovacia au adăugat că germanii erau oprimaţi. Prin urmare, Hitler a cerut ca regiunea să fi e returnată Germaniei în conformitate cu principiile autodeterminării naţionale. El a declarat înaintea Europei că Germania se pregătea să atace Cehoslovacia în „apărarea” poporului său.
Primul-ministru Chamberlain nu era dispus să intre în istorie ca responsabil pentru un război distructiv inevitabil, fără a face tot ce era posibil pentru a-l preveni. Prin urmare, a sosit la Berlin la 15 septembrie 1938, în încercarea de a „asigura pacea”. După ce a ascultat plângerile şi discursurile lui Hitler cu privire la problema sudetă, Chamberlain a spus: „Dacă te-am înţeles corect, atunci eşti hotărât în orice caz să acţionezi împotriva Cehoslovaciei... În aceste condiţii, cel mai bine este să plec imediat.
Aparent, totul este inutil.” Hitler s-a împotrivit şi a fost de acord să amâne acţiunea militară dacă Chamberlain va discuta o rezolvare a crizei, conform https://encyclopedia.ushmm.org/. La 29 septembrie 1938, prim ministrul britanic a revenit la Munchen, pentru a ajunge la un acord fi nal, împreună cu prim-ministrul francez Eduard Daladier şi cu liderul italian Benito Mussolini.
La 30 septembrie, aceştia au semnat celebrul tratat prin care au acceptat revendicările Germaniei. Reprezentanţii Cehoslovaciei, care nu fuseseră invitaţi la tratative, au fost obligaţi să fi e de acord cu dictatul marilor puteri şi să cedeze zonele de la frontiera cu Germania (cca 30.000 km pătraţi şi 3.500.000 de locuitori de origine germană).
La 15 martie 1939, Cehia era ocupată de trupele naziste şi proclamat Protectoratul Boemiei şi Moraviei (Slovacia se proclamă stat independent la 14 martie, devenind un stat satelit al Germaniei).
Cinci luni mai târziu, în septembrie 1939, forţele militare ale lui Hitler au invadat Polonia. Chamberlain a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, potrivit http://www.bbc.co.uk/.
După primele luni dezastruoase de război, Germania părea pregătită pentru o victorie rapidă. Blamat de întreaga societate politică europeană şi incapabil să formeze el însuşi un guvern naţional, Neville Chamberlain a demisionat în mai 1940, după eşecul britanic de eliberare a Norvegiei. Grav bolnav, a murit la 9 noiembrie 1940, la Heckfield.
1892: S-a născut, la Roma, Alexandru Duiliu Zamfirescu, prozator şi traducător
Alexandru Duiliu Zamfirescu s-a născut la Roma, Italia, fiind fiul diplomatului și prozatorului român Duiliu Zamfirescu și al soției sale, Henriqueta (născută Allievi). Familia sa s-a aflat la Roma în acea perioadă, deoarece tatăl său îndeplinea funcția de secretar II al Legației României.
Alexandru și-a început educația la școala primară din Roma și a continuat cu studii liceale la Paris, absolvind Liceul „Janson de Sailly” în 1909, ca șef de promoție cu „Prix d’excellence”. A urmat apoi studii universitare la Paris, obținând licența ès lettres la Sorbona în 1912 și licența în drept în 1913, fiind și absolvent al École de Sciences Politiques din Paris în 1914.
Începând din 1915, Zamfirescu a lucrat în domeniul diplomatic în serviciul statului român, ocupând diverse poziții atașat la Ministerul de Externe. A participat activ la Primul Război Mondial, luptând ca sublocotenent de artilerie în regimentul condus de colonelul Dimitrie Rujinschi.
După război, a desfășurat activități diplomatice în mai multe țări, ocupând funcții de secretar de legație și ministru plenipotențiar la destinații precum Roma, Berlin, Haga și Rio de Janeiro. A fost rechemat în Europa din cauza situației politice tot mai încordate și a îndeplinit funcții diplomatice în diverse orașe europene, cum ar fi Lisabona, Varșovia, Roma și Copenhaga.
În ultimii ani ai vieții sale, Zamfirescu s-a implicat în încercările de reluare a relațiilor diplomatice ale României cu Brazilia, iar eforturile sale în acest sens au fost remarcate, chiar dacă bilanțul practic al acestor relații a fost considerat redus.
Pe lângă activitatea sa diplomatică, Zamfirescu a avut preocupări literare și a publicat mai multe lucrări, inclusiv impresii de călătorie și proză cu accente memorialistice. A lăsat în urmă o serie de opere literare remarcabile, printre care se numără: „Pe căi de Miazăzi” (1947), „Fără frac și joben”, (1952), „Perfecții diplomați” (1962), „Domnul Daltaban de Seraschier” (1965) și „Macumba carioca” (1967).
De asemenea, a fost traducător, contribuind la traducerea în limba română a scrierilor lui Jorge Amado și Francisco Javira, precum și a două lucrări ale lui Mihail Sadoveanu în limba franceză.
Alexandru Duiliu Zamfirescu a decedat pe 24 februarie 1968, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
1906: Traian Vuia, primul zbor din lume cu „Liliacul”, un aparat mai greu decât aerul
Traian Vuia s-a născut pe 17 august 1872, în satul Surducu Mic, județul Timiș, România, într-o familie modestă. Încă din copilărie, el a manifestat o pasiune remarcabilă pentru mecanică și fizică, încercând să înțeleagă forțele care acționează în jurul unui aparat de zbor.
După absolvirea Liceului Romano-Catolic din Lugoj și a Facultății de Drept din Budapesta, Traian Vuia s-a dedicat cercetării și experimentării în domeniul zborului uman.
În perioada de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, conceptul de zbor uman era încă în fază incipientă, iar mulți erau sceptici cu privire la posibilitatea acestuia. Cu toate acestea, Traian Vuia a perseverat în viziunea sa și a început construcția unui aparat de zbor propriu, numit Vuia I sau Liliacul.
Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, Vuia a realizat istoricul său zbor. Aparatul său, Vuia I, a decolat cu succes, fiind propulsat exclusiv de un motor propriu. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, avionul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru și a parcurs o distanță de 12 metri înainte ca elicea să se oprească și să aterizeze.
Această reușită a stârnit un interes considerabil în presa de specialitate din întreaga lume și a contribuit semnificativ la evoluția ulterioară a aviației. Deși există dezbateri cu privire la definiția exactă a primului zbor uman, contribuția lui Traian Vuia la dezvoltarea tehnologiei aeronautice este incontestabilă.
După acest eveniment istoric, Traian Vuia a continuat să inoveze și să contribuie la progresul în domeniul aviației și al tehnologiei în general. A depus numeroase brevete și a construit diverse invenții, inclusiv un generator de abur în 1925 și două elicoptere între 1918 și 1922.
Traian Vuia a fost apreciat ca un pionier al aviației și a primit recunoașterea pentru contribuția sa la domeniul științific. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1946 și rămâne o figură emblematică în istoria aviației românești și mondiale. A murit la 3 septembrie 1950, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
1909: S-a născut Barbu Brezianu, poet, traducător, istoric şi critic de artă
S-a născut în Bucureşti. A urmat cursurile Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, luându-şi bacalaureatul în 1928, apoi cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti (licenţa în 1932), potrivit „Dicţionarului scriitorilor români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).
A fost magistrat la Tribunalul Ilfov şi cercetător ştiinţifi c la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române. A debutat în presă, în „Ultima oră” (1928), cu texte despre Mateiu I. Caragiale, L. Blaga ş.a. Tot în 1928 i-au fost publicate primele poezii, în revista „Vlăstarul” a Liceului „Spiru Haret”.
Ulterior a colaborat la „Contemporanul”, „Meridian”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa Românească”, „Studii şi cercetări de istoria artei”, „Tribuna”, „Secolul 20”, „Manuscriptum”, „Les Lettres françaises”, „Art Journal” ş.a. A fost atras de domenii diverse, arte plastice, muzică, literatură, scenariu de fi lm, iar studiile şi articolele sale au ca obiect mari personalităţi ale culturii româneşti: C. Brâncuşi, G. Enescu, N.N. Tonitza, N. Grigorescu, Mihail Sadoveanu, N. Iorga.
Ca poet, se afi rmă cu volumele „Nod ars”, integrându-se în climatul efervescent al liricii interbelice, şi „Zăvor fermecat” (1947). În 1995 i-a apărut volumul de proză „Jaf în dragoste”. A tradus epopeea finlandeză „Kalevala” (1942), precum şi alte opere din literaturile franceză, engleză, rusă.
I-a dedicat o monografie lui N. Grigorescu (1959) şi a editat „Corespondenţa” lui N. N. Tonitza (1978). Consacrat studiului operei şi biografiei lui Constantin Brâncuşi, scrie studiile „Începuturile lui Brâncuşi” (1964), „Brâncuşi pe Acropole” (1965) şi „Brâncuşi şi Transilvania” (1966), apoi o lucrare de interes istoric major intitulată „Opera lui Brâncuşi în România” (1974). În 1978 i-a apărut, la Paris, lucrarea „Le secret du Baiser de Montparnasse”, iar în 2001 volumul „Noguchi, ucenic al lui Brâncuşi”.
A primit Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1976), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru critică (1977), în 2001 i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofi ţer, iar în 2006 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
A fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA), al Uniunii Artiştilor Plastici (secţia critică), al Uniunii Scriitorilor din România (USR), al Jockey Club Bucureşti, fiind şi cercetător ştiinţific onorific al Institutului de istorie a Artei al Academiei Române, după cum se menţiona într-un comunicat din 16 ianuarie 2008 al USR. A murit la 14 ianuarie 2008.
1919: S-a născut Elena Piru, istoric literar
S-a născut la Iaşi. A absolvit Liceul „Oltea Doamna” (1930-1937), apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a universităţii din oraşul natal (1937-1941).
A lucrat ca paleograf la Arhivele Statului din Iaşi, arhivist la Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Bucureşti, bibliotecar principal la Biblioteca Academiei şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti. Experimentată cercetătoare a arhivelor şi colecţiilor de manuscrise, s-a remarcat pe tărâmul istoriei literare în primul rând printr-un important aport documentar.
A contribuit substanţial la alcătuirea fondului arhivistic al Institutului de Istorie Literară şi Folclor, publicat, parţial, de G. Călinescu, la rubrica „Material documentar” din „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”, şi valorificat în monografiile „Nicolae Filimon” şi „Gr. M. Alexandrescu”, precum şi în noua ediţie a „Istoriei literaturii române de la origini până în prezent” („Dicţionarul scriitorilor români”, Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).
După debutul în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor” (1956), a colaborat la „Ateneu”, „Cahiers roumains d’etudes litteraires”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „România literară”, „Viaţa Românească” ş.a. A lăsat studii, neadunate în volum, despre literatura română în sec. al XIX-lea. A îngrijit ediţii din poeţii Văcăreşti („Scrieri alese”, 1961), Claudia Millian („Cântări pentru pasărea albastră”, 1975) şi a colaborat la „Istoria literaturii române” (II, 1968). A fost soţia criticului şi istoricului literar Alexandru Piru (1917-1993). A murit la Bucureşti.
1937: S-a născut Horia Moculescu, compozitor, pianist, interpret vocal
Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, în orașul Râmnicu-Vâlcea, România, fiind unul dintre cei mai influenți muzicieni și creatori de programe TV din țară.
Din partea mamei, Nidia Copetti, el avea origini italiene, iar tatăl său, Nicolae Moculescu, fost ofițer în armata română interbelică, provenea dintr-o familie de origine română. Talentul său muzical a fost evident încă de la o vârstă fragedă, iar la doar șase ani a început să învețe, autodidact, acordeonul. Din păcate, în 1948, a rămas orfan de mamă.
A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (azi Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), absolvindu-le în 1954. Aici și-a demonstrat virtuozitatea la pian și acordeon, cântând piese de muzică ușoară. Din cauza originilor sociale considerate nesănătoase în perioada comunistă, nu a fost acceptat la Conservatorul din București. Astfel, s-a înscris la Facultatea de Mine din Petroșani, unde a continuat să-și dezvolte talentul muzical în cadrul orchestrei facultății.
Ulterior, Horia Moculescu s-a dedicat în exclusivitate muzicii, devenind un pianist apreciat în localurile de prestigiu din București și de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă, a început să compună melodii de muzică ușoară, iar piesa sa de debut a fost „De-ai fi tu salcie la mal”.
Pe lângă activitatea sa muzicală, Horia Moculescu a fost implicat și în domeniul televiziunii, fiind realizatorul emisiunii de televiziune „Atenție, se cântă!”, difuzată pe TVR2 între 2009 și 2013.
De-a lungul carierei sale, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și a compus aproximativ 500 de melodii, obținând peste 200 de premii pentru creațiile sale.
În 2011, a publicat cartea „Doar atât mi-am amintit”, la Editura KULLUSYS.
În ceea ce privește discografia sa, ca solist vocal și compozitor, a înregistrat două discuri vinil 7 și un singur LP și a participat la diverse compilații de succes.
Pe lângă activitatea sa în muzică ușoară, Horia Moculescu a compus și muzică de film pentru producții românești, contribuind la coloanele sonore ale unor filme precum „Pistruiatul”, „Mireasma ploilor târzii” sau „Primăvara bobocilor”.
Horia Moculescu rămâne una dintre cele mai importante figuri din peisajul muzical românesc, datorită contribuției sale semnificative în muzică și televiziune.
1957: S-a născut Horia-Roman Patapievici, filozof, director al Institutului Cultural Român
Horia-Roman Patapievici s-a născut la București, fiind fiul lui Denis Patapievici, originar din Cernăuți. Tatăl său a fost nevoit să se mute în Polonia ocupată în 1940, după ce Bucovina a fost ocupată de Uniunea Sovietică.
După absolvirea Facultății de Fizică a Universității din București în 1981, a obținut un masterat, concentrându-se asupra studiului laserelor. Cariera sa academică a fost însă întreruptă de evenimentele din 1989, când a fost arestat pentru o zi în timpul revoluției române.
Debutul său în literatură a avut loc în 1992, când a publicat în Revista Contrapunct, continuând apoi să contribuie la diverse publicații precum Revista 22, Dilema Veche și Evenimentul Zilei.
În paralel cu cariera sa literară, Patapievici a fost și producător TV pentru emisiuni culturale precum „Idei în libertate” și „Înapoi la argument”. Din 2004, a devenit director al revistei culturale „Idei în dialog”.
Pe plan academic, Patapievici a activat ca cercetător științific, asistent universitar și director al centrului de Studii Germane la Universitatea din București.
În 2005, a preluat funcția de președinte al Institutului Cultural Român, unde a implementat reforme pentru a promova schimburile culturale și medierea culturală.
În ciuda realizărilor sale în domeniul cultural, Patapievici a fost și subiectul unor controverse politice și literare.
Opiniile sale conservatoare și critica sa asupra unor aspecte ale societății românești au stârnit polemici și dispute. Totuși, contribuțiile sale la gândirea democratică și la promovarea culturii românești au fost recunoscute prin diverse premii și distincții, printre care și titlul de Doctor Honoris Causa, acordat de Universitatea de Vest în 2012.
1959: S-a născut Luc Besson, regizor și scenarist francez
S-a născut la Paris, Franța, fiind fiul unor instructori de scuba diving. Inițial, își dorea să devină oceanolog, însă un accident suferit la vârsta de 17 ani i-a schimbat cursul vieții.
A devenit cunoscut drept unul dintre cei mai prolifici regizori, scenariști și producători de film francezi, contribuind la realizarea a peste 90 de filme. Besson a regizat unele dintre cele mai cunoscute filme din industria cinematografică, printre care se numără „Leon” (1994), „Al cincilea element” (1997) și „Lucy” (2014).
A fost nominalizat la Premiul César pentru cel mai bun regizor și cea mai bună imagine pentru filmele sale „Léon: The Professional” și „The Messenger: The Story of Joan of Arc”, câștigând titlurile de cel mai bun regizor și cel mai bun regizor francez pentru filmul său de acțiune „The Fifth Element” (1997).
Filmografia sa cuprinde o varietate de genuri, de la acțiune și sci-fi la filme de aventură și comedii, iar talentul său a fost recunoscut la nivel internațional. Printre alte filme notabile se numără: „Nikita” (1990), „The Lady” (2011), „Malavita” (2013) și „Valérian et la Cité des mille planètes” (2017).
1989 - S-a născut Lily Collins, actriță și model
Lily Jane Collins s-a în Guildford, Surrey, Marea Britanie, fiind fiica muzicianului englez Phil Collins și a celei de-a doua soții a acestuia, Jill Tavelman, o americană care a fost președinta fostului Club al Femeilor din Beverly Hills.
Bunicii ei materni au fost imigranți evrei canadieni, iar bunica ei a deținut mult timp un magazin de haine pentru bărbați în Beverly Hills, California. Collins este sora vitregă a muzicianului Simon Collins și a actriței Joely Collins, din prima căsătorie a tatălui său și are doi frați mai mici din a treia căsătorie a acestuia. Unchiul ei a fost caricaturistul Clive Collins.
După divorțul părinților săi, în 1996, când ea avea șase ani, Lily Collins s-a mutat cu mama ei la Los Angeles. A absolvit școala Harvard-Westlake și a urmat Universitatea din California de Sud, specializându-se în jurnalism de televiziune. A fost prezentată ca debutantă la Balul debutantelor din Paris în 2007. În adolescență, Collins a suferit de un tulburare alimentară, pe care ulterior a dezvăluit-o în cartea sa, „Unfiltered: No Shame, No Regrets, Just Me”.
În ceea ce privește cariera , Collins și-a început activitatea pe micul ecran încă de la vârsta de doi ani, în sitcom-ul BBC „Growing Pains”. În anul 2009, a apărut în două episoade ale serialului dramatic pentru adolescenți „90210”, inclusiv în finalul primului sezon. Tot în acel an, Collins a avut o apariție de mare impact în filmul „The Blind Side” în rolul lui Collins Tuohy, fiica lui Leigh Anne Tuohy (personajul interpretat de Sandra Bullock). Filmul a fost un succes comercial, încasând peste 250 de milioane de dolari la box-office și devenind cel mai profitabil film de dramă sportivă din toate timpurile.
În 2011, a interpretat rolul Luciei în thriller-ul „Priest”, alături de Paul Bettany. Deși a fost un eșec critic și comercial, a primit laude pentru interpretarea sa. De asemenea, a jucat în filmul de acțiune „Abduction” (2011) alături de Taylor Lautner.
În 2012, Collins a interpretat rolul Albă-ca-Zăpada în filmul „Mirror Mirror”, o adaptare a basmului „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”.
Ea și-a făcut debutul muzical în acest film, interpretând o versiune în engleză a piesei „I Believe (in Love)”. Tot în 2012, a jucat rolul Samanthei în „Stuck in Love”.
Între anii 2013 și 2016, Collins a continuat să-și consolideze poziția în industria cinematografică, interpretând roluri importante în filme precum „The Mortal Instruments: City of Bones” (2013), „Love, Rosie” (2014) și „Rules Don't Apply” (2016). Pentru acesta din urmă, a primit o nominalizare la premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o comedie sau musical. De asemenea, a jucat în seria BBC „Les Misérables” (2018–2019), iar din 2020 o putem vedea în rolul lui Emily Cooper în seria de comedie romantică „Emily in Paris”, de pe Netflix.
În viața personală, Collins a fost mereu discretă în privința relațiilor sale, din cauza experienței neplăcute a expunerii mediatice a divorțului părinților săi. În septembrie 2020, a anunțat logodna cu regizorul și scenaristul american Charlie McDowell, cu care s-a căsătorit pe 4 septembrie 2021 la Dunton Hot Springs, Colorado.
1994: A murit actriţa Gina Patrichi, actriță
S-a născut în Bucureşti. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografi e „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, potrivit site-ului cinemagia.ro.
Deşi nu şi-a terminat studiile, a fost chemată la Galaţi, unde tocmai se înfi inţa un nou teatru şi unde fusese repartizat ca regizor Valeriu Moisescu, fost coleg de institut al actriţei. Acesta i-a încredintat rolul de debut, în 1956, din „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, potrivit https://teatrul-azi.ro/.
Sensibilă, frumoasă, pasională, Gina Patrichi a dat viaţă unor personaje memorabile în teatru, film şi televiziune, remarcându-se prin forţă actoricească, prin vocea cu un timbru aparte, prin capacitatea de a trece uşor de la registrul comic la cel dramatic. În cei aproximativ opt ani pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, Gina Patrichi a jucat mult, de la Ibsen la Moličre, colaborând şi cu alţi regizori de primă mărime, precum Crin Teodorescu sau Vlad Mugur. Apoi a fost chemată să se alăture colectivului Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti, condus de regizorul, actorul şi scenograful Liviu Ciulei. Aici a debutat la 29 ianuarie 1964, în rolul Corina din piesa „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiaşi Valeriu Moisescu, conform https://teatrul-azi.ro/ şi https://www.cinemagia.ro/.
Dintre piesele în care a interpretat roluri de neuitat pe scena Teatrului Bulandra amintim: „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale (1966, r. Lucian Pintilie), „Iulius Cezar” de W. Shakespeare (1968, r. Andrei Şerban), „Aceşti nebuni făţarnici” de Teodor Mazilu (1970, r. Emil Mandric), „Elisabeta I” de Paul Foster (1974, r. Liviu Ciulei), „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1975, r. Liviu Ciulei), „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen (1975, r. Cătălina Buzoianu), „Interviu” de Ecaterina Oproiu (1976, r. Cătălina Buzoianu), „Amintiri” de Alexei Arbuzov (1982, r. Ion Caramitru), „Romeo şi Julieta la sfârşit de noiembrie”, de Jan Otcenasek (1984, r. Valeriu Moisescu), „Hamlet” de W. Shakespeare (1985, r. Alexandru Tocilescu), „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu (1986, r. Cătălina Buzoianu).
Ultima stagiune în care a apărut pe scena Teatrului Bulandra a fost 1992-1993, iar ultima premieră a fost cu „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete (22 nov. 1992). În spectacolul de la Teatrul Naţional din Cluj „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuţiu (1988), a interpretat magistral rolul Cleopatrei.
Totodată, a realizat roluri în teatrul de televiziune sub bagheta unor regizori ca: Petre Sava Băleanu, Letiţia Popa, Petre Bokor, Cornel Todea, Sorana Coroamă-Stanca, Cornel Popa, Dan Necşulea şi mulţi alţii, făcând parte din distribuţia unor spectacole de teatru tv de arhivă: „Stâlpii societăţii” de H. Ibsen, „Egmont” de J. W. von Goethe, „Livada cu vişini” de A.P. Cehov, „Cadavrul viu” de Lev Tolstoi, „Pescăruşul” de A.P. Cehov, „Cavalerul tristei figuri” după Miguel de Cervantes, „Diavolul şi bunul Dumnezeu” de J.P. Sartre, „Surorile Boga” de Horia Lovinescu ş.a. A interpretat cu aceeaşi pasiune roluri pentru teatru radiofonic şi a participat la spectacole de muzică şi poezie. În cinematografie a debutat, alături de Victor Rebengiuc, în „Pădurea spânzuraţilor” (r. Liviu Ciulei, 1964), în rolul Rozei Ianoşi.
Din filmografia actriţei mai amintim: „Procesul alb” (1965), „Neînfricaţii” - serial TV (1970), „Felix şi Otilia” (1971), „Bariera” (1972), „Dincolo de nisipuri” (1973), „Trecătoarele iubiri” (1973), „Nemuritorii” (1974), serialul TV „Lumini şi umbre” (1979-1982), „Probă de microfon” (1980), „Liniştea din adâncuri” (1981), „Saltimbancii” (1981), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „Moromeţii” (1986), „Figuranţii” (1987), „Hanul dintre dealuri” (1987), conform volumului „1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifi că, Bucureşti, 1996).
A fost distinsă cu Premiul ACIN pentru rolul Zaza din fi lmul „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), Premiul ATM pentru rol principal feminin în spectacolul „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare (1988), Premiul de excelenţă acordat de UNITER (31 ian. 1994), Premiul de excelenţă (post mortem) la Gala UNITER din aprilie 1994. A murit la Bucureşti.
2009: A murit Natasha Richardson, actriță
Actriţa Natasha Jane Richardson s-a născut la 11 mai 1963, la Londra, Marea Britanie. A crescut într-o familie de artişti, mama sa fiind actriţa Vanessa Redgrave, iar tatăl - regizorul şi producătorul Tony Richardson. Bunicul matern, Michael Redgrave, a fost tot actor.
Natasha Jane Richardson a studiat la Central School of Speech and Drama din Londra şi a început să joace pe scenă în roluri ca Helena din „Visul unei nopţi de vară” sau Ophelia din „Hamlet”. În 1986, a primit premiul criticilor pentru Cel mai bun debut, cu rolul Nina din piesa „Pescăruşul” de Anton Cehov, în care a jucat cu Vanessa Redgrave şi Jonathan Pryce. Un an mai târziu, a jucat în musicalul „High Society”, conform site-ului imdb.com.
A debutat pe Broadway în 1993, în piesa „Anna Christie”. Unul dintre cele mai bune roluri făcute de Natasha Jane Richardson a fost Sally Bowles, în musicalul „Cabaret”, montat pe Broadway în 1998. Pentru prestaţia sa, a primit premiul Tony pentru cea mai bună actriţă în rol principal într-un musical, conform tonyawards.com, precum şi premiile Drama Desk şi Outer Critics Circle la aceeaşi categorie. Pe marele ecran, s-a remarcat cu rolurile din fi lmele „Gothic” (1986), „Patty Hearst” (1988), „A Month in the Country” (1987), „Fat Man and Little Boy” (1989), „The Favour, the Watch and the Very Big Fish” (1991).
Pentru rolurile din filmele „The Handmaid’s Tale” (1990) şi „The Comfort of Strangers” (1990), a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în 1990 din partea publicaţiei Evening Standard, iar pentru rolul din „Widows’ Peak” (1994) a primit premiul la aceeaşi categorie în 1994, la Festivalul de la Karlovy Vary. În 1994, a jucat alături de Jodie Foster şi Liam Neeson în „Nell”, iar în 1998, a jucat în „The Parent Trap” cu Dennis Quaid.
Primele filme din anii 2000 includ „Blow Dry” (2001) şi „Chelsea Walls” (2001). Dintre fi lmele pentru televiziune în care a jucat Natasha Richardson amintim: „Ghosts”, „Suddenly, Last Summer”, „Zelda”, „Haven”.
A fost căsătorită cu producătorul de teatru şi film Robert Fox, între anii 1990 şi 1992. În 1994, s-a căsătorit cu actorul Liam Neeson. A murit la 18 martie 2009, la un spital din New York, după un accident la schi, în Mont Tremblant, Quebec, Canada, precizează www.imdb.com.
Se încarcă comentariile...
