Aurelian Temișan, despre Horia Moculescu: Nu a știut niciodată să „pupe” gratuit pe cineva

0
Publicat:

Aurelian Temișan (51 de ani) a  povestit, într-un interviu pentru Click!, cum a trăit primele emoții atunci când a urcat pe scena festivalului Mamaia și cât de mult îl iubește pe Horia Moculescu pentru sfaturile pe care le primește de la el și pentru glumele pe care le fac împreună.

Aurelian Temișan și Horia Moculescu. FOTO Facebook Horia Moculescu
Aurelian Temișan și Horia Moculescu. FOTO Facebook Horia Moculescu

Temișan a debutat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia în anul 1989, iar acum, la ediția aniversară Mamaia 60 este alături de Liana Stanciu, în postura de prezentator al evenimentului.

„Sunt un tip foarte fericit pentru că prezint acest festival, un festival pe care îl iubesc, un festival care, din punctul meu de vedere, nu ar fi trebuit să aibă niciun an de întrerupere, dar nefiind vina mea pentru aceasta pauză, nu discut mai mult. Mă bucur că sunt aici, pe post de prezentator, dar am și rolul de bază, acela de interpret. Deci este Festivalul de la Mamaia, ediție Aniversară de 60 de ani de la prima ediție! Din păcate, nu sunt și 60 de ediții, dar și așa e o bucurie pentru suflet!”, a spus artistul.

Și-a amintit cu emoție de momentul în care a urcat prima dată pe scena Festivalului la Mamaia, în 1989.

„Între cele două melodii pe care le-am cântat, până să înceapă a două melodie am descoperit ecranele stânga-dreapta la marginea scenei unde era redat prim-planul, ca să vadă omul și din spate, sala fiind lungă. Când m-am descoperit acolo, am început să zâmbesc, mă uitam la mine și nu-mi venea să cred că eu îmi zâmbesc! Lumea a început să râdă, mi s-a mai risipit din emoții, că aveam și eu emoții”, a povestit Aurelian Temișan.

„Îmi place să fiu mustrat de un om ca Horia Moculescu”

În anul 2010, a prezent Festivalul Mamaia împreună cu Horia Moculescu.

„Te rog să mă crezi că nu am avut nimic scris. Când îl ai pe Horia Moculescu prezentator, nu ai nevoie de nimic scris! Știe de la prima ediție până la ultima cine, ce a luat și în ce era îmbrăcat când a cântat, o enciclopedie și o memorie de fier! (...) Ne iubim în felul nostru și, oricâtă mustrare ar fi în ceea ce spune către mine, o iau ca pe o joacă! Îmi asum cuvintele, dar îl las, îmi place să fiu mustrat de un om ca Horia Moculescu pentru că ai de la cine să înveți”, a mărturisit Temișan.

„A spus ce a simțit, atunci când a simțit”

De altfel, Horia Moculescu este prezent în public la toate concertele sale. 

„Vine la fiecare concert și după concert mă ia deoparte și îmi spune: <<Acolo ai mai crescut, acolo mai ai de lucrat, acolo trebuie rectificat!”. Ceea ce vreau să spun este că Horia nu a știut niciodată să <<pupe>> gratuit pe cineva. A spus ce a simțit, atunci când a simțit, impresia la cald e cea mai bună!”, a mai spus artistul. 

 Citește în Click! interviul integral cu Aurelian Temișan!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite