Cum răspunde Octavian Bellu acuzelor care i se aduc în cazul bătăilor administrate gimnastelor la Deva: „Eu atât îmi aduc aminte!“
0
Octavian Bellu şi Mariana Bitang sunt acuzaţi că băteau şi jigneau gimnastele la centrul de pregătre de la Deva, acolo unde se pregăteau viitoarele campioane.
În cartea pe care fosta campioană mondială absolută, Maria Olaru, o va lansa sâmbătă sunt povestite mai multe episoade de acest gen, care pun activitatea antrenorilor într-o lumină negativă. Octavian Bellu a dar prima replică privitor la acest scandal în care este implicat. "Eu vreau să văd cartea, a mai fost o carte în care după ce s-au spus nu ştiu câte bazaconii scria la sfârşit: Această carte este un pamflet. Mie mi se par nişte lucruri pe care un copil la vremea respectivă şi le aduce aminte. Eu atât îmi aduc aminte de Maria Olaru că este o gimnastă care a ieşit campioană mondială, campioană olimpică, campioană europeană. Eu asta reţin din cariera unei sportive de mare performanţă. Că, vedeţi, n-a apărut nicio carte scrisă de un antrenor, ca să se vadă cât suferă un antrenor, plecat de acasă zeci de ani de zile şi făcând o activitate care îi cere mult consum nervos. Eu sper că este o carte care poate prezenta nişte situaţii, de care eu vă daţi seama că nu îmi aduc aminte, de acum 16-17 ani. Eu am lucrat cu mii de copii nu pot să vă spun ce s-a întâmplat la Deva acum 16-17 ani. Eu atât pot să vă spun: a fost o gimnastă foarte bună şi rezultatele se văd. Dacă ea acum regretă că a făcut gimnastică şi a fost campioană mondială şi olimpică, este altă situaţie. A apărut în toată lumea, de fapt este o modă. În toată lumea au apărut cărţi cu astfel de poveşti”, a spus Octavian Bellu pentru republica.ro.