Video Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, invitată la Interviurile Adevărul. Implicațiile crizei petrolului, printre subiectele ce vor fi discutate
0Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, este prezentă luni, 23 martie, de la ora 12:20, la Interviurile Adevărul, unde discută despre unele dintre cele mai importante teme de actualitate din domeniul mediului și nu numai.
Diana Buzoianu, despre programul Rabla: „Dacă bugetul va fi sub două miliarde de lei, nu vom avea spațiu pentru lansarea Rabla”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, avertizează că programul Rabla ar putea să nu fie lansat în 2026, în funcție de bugetul final alocat instituției, în urma negocierilor cu Ministerul Finanțelor.
Buzoianu a explicat că necesarul minim pentru proiectele esențiale depășește două miliarde de lei, în condițiile în care doar lucrările deja începute și blocate necesită aproximativ 1,5 miliarde de lei.
„Avem peste 100 de șantiere deschise și blocate. Noi am necesar de aproximativ un miliard jumate. Cam aceasta este suma pe care am calculat-o. Mai departe de un miliard jumate, mai avem nevoie de câteva sute de milioane pentru un proiect absolut critic de apă canal, pentru că în România anului 2026 în continuare avem milioane de români care nu au acces la servicii, la utilități esențiale. și suntem inclusiv în procesor de infringement”, a declarat ministrul.
Potrivit Dianei Buzoianu, lansarea programului Rabla depinde direct de suma care va fi aprobată pentru Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
„Dacă bugetul va fi sub două miliarde de lei, nu vom avea spațiu pentru lansarea Rabla. Doar 1,5 miliarde sunt necesare pentru proiectele deja existente, iar restul fondurilor trebuie direcționate către infrastructura de apă canal”, a explicat aceasta.
Ministrul a precizat că instituția pe care o conduce a solicitat un buget de 3,5 miliarde de lei, însă suma finală urmează să fie stabilită în cursul acestei săptămâni.
„Sperăm să ajungem la un consens cu Ministerul Finanțelor. Avem nevoie de cel puțin 2,5 miliarde pentru a putea susține și proiecte noi”, a adăugat ea.
Ce subiecte vor fi abordate
Sunt abordate subiecte precum evoluțiile din zona politică, consecințele crizei apei, controalele desfășurate pe litoral, dar și implicațiile crizei petrolului asupra economiei și mediului.
Amintim că, în 13 martie 2026, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat controale pe litoral după ce sub nisip au fost descoperite rezervoare de gaz, fose ilegale și conducte care ar duce direct în mare.
Zeci de mii de locuitori din Curtea de Argeș nu au apă potabilă la robinet de mai bine de patru luni, după ce analizele au arătat că rețeaua publică de alimentare este contaminată cu o bacterie periculoasă. În lipsa unei soluții, oamenii sunt nevoiți să stea zilnic la coadă pentru a-și face provizii de apă din rezervoarele aduse de autorități sau de la izvoarele din zonă.























































