Obama: Statele Unite „nu sprijină niciun partid politic” în Egipt

Obama: Statele Unite „nu sprijină niciun partid politic” în Egipt

Obama afirmă că nu susţine niciun partid politic FOTO Reuters

Preşedintele american, Barack Obama, a repetat că Statele Unite nu sunt aliniate şi nici nu susţin în mod deosebit vreun partid politic sau grupare egipteană, potrivit unui comunicat dat publicităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă


Statele Unite resping categoric falsele afirmaţii propagate în Egipt de unele persoane, potrivit cărora acţionăm alături de partide politice sau anumite mişcări pentru a dicta tranziţia în Egipt”, continuă un rezumat remis presei după o teleconferinţă a lui Obama cu echipa sa pentru securitate naţională privind situaţia din Egipt.

În cursul acestei perioade de tranziţie, lansăm un apel tuturor egiptenilor să se reunească într-un proces cuprinzător care să permită participarea tuturor grupărilor şi partidelor politice”, adaugă Casa Albă, citată de France Presse.

Îi îndemnăm pe toţi liderii egipteni să condamne utilizarea forţei şi să împiedice continuarea violenţelor de către susţinătorii lor şi le adresăm un îndemn tuturor celor manifestează să se exprime în mod paşnic”, mai afirmă executivul american. „Le cerem tuturor taberelor să depăşească disensiunile, să respingă represaliile şi să se reunească pentru a reinstaura stabilitatea şi democraţia în Egipt”.

Declaraţia preşedinţiei americane este a doua după destituirea, miercuri, a preşedintelui islamist al Egiptului, Mohamed Morsi. Ea intervine într-un moment în care situaţia rămâne extrem de tensionată în Egipt, violenţele între grupările pro şi contra lui Morsi înregistrând 37 de morţi în 24 de ore.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările