Medicul american infestat cu Ebola este vindecat şi va fi externat astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kent Brantley, doctorul american care s-a infestat cu Ebola în Liberia, unde trata pacienţi cu acest virus, s-a vindecat după ce a primit un medicament experimental, care nu mai fusese testat pe oameni, Brantley a fost transportat într-un spital din Atlanta la începutul lunii august. Actuala epidemie de Ebola este cea mai violentă din istorie şi are cel mai mare număr de victime - 1.350 de morţi şi 2.473.

Spitalul va susţine o conferinţă de presă la ora 11.00 (18.00 ora României), iar Brantly va face o declaraţie înainte de a părăsi spitalul.

Emory are, de asemenea, informaţii despre misionara Nancy Writebol. Ambii americani au fost evacuaţi din Liberia la începutul lunii la bordul unui avion echipat special cu un cort izolator şi însoţiţi de personal medical în costume de protecţie. Pentru ca Brantly să poată părăsi izolatorul, i-au fost efectuate două teste de sânge în interval de două zile şi ambele au fost negative.

Epidemia de Ebola a provocat până acum moartea a 1.350 de persoane, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a precizat că încă 106 bolnavi au murit în două zile, la 17 şi 18 august. Pe lângă cele 106 decese, OMS anunţă că s-au înregistrat încă 221 de cazuri confirmate, probabile sau suspecte în cele patru ţări din Africa de Vest (Liberia, Guineea, Sierra Leone şi Nigeria) afectate de virusul Ebola. În total, de la declanşarea epidemiei, OMS a identificat 2.473 de cazuri, dintre care 1.350 mortale.

Virusul Ebola se transmite de la om la om prin contactul direct cu fluidele corpului infestat, atunci când acestea ajung în sângele, în ochii sau în cavităţile celeilalte persoane. Nu există un leac pentru Ebola, însă, în medie, 50% dintre persoanele care contractează virusul se salvează. Tratamentul recomandat este cel specific terapiei intensive, iar oamenii sunt trataţi pentru simptome - deshidratare, hemoragie, febra extrem de ridicată. Dacă acestea pot fi ţinute sub control, atunci organismul devine suficient de puternic pentru a lupta cu virusul. 

Acesta a fost şi tratamentul aplicat medicului american, însă acesta a beneficiat şi de un vaccin revoluţionar. 

După ce a depistat singur că s-a îmbolnăvit, Brantly s-a plasat singur în carantină. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Nancy Writebol, un voluntar care lucra cu pacienţi infestaţi cu Ebola în acelaşi spital din Liberia. Cei doi au fost transportaţi la un spital din Atlanta, Georgia, la începutul lunii august. Înainte însă de a pleca din Africa la bordul unui avion medical special pentru tranportarea pacienţilor în regim de carantină, celor doi li s-a administrat un ser experimental, care nu mai fusese testat pe oameni. 

În vârstă de 33 de ani, Kent Brantly are doi copii şi şi-a făcut rezidenţiatul la un spital din oraşul Fort Worth, Texas. Familia sa plecase din Liberia cu doar câteva zile înainte ca doctorul să se plaseze singur în carantină, în spitalul în care lucra, după ce testul pentru infestarea cu Ebola i-a ieşit pozitiv. Soţia sa şi cei doi copii s-au testat şi nu au contractat virusul. 

La nouă zile de când contractase virusul Ebola, doctorul Kent Brantly şi-a sunat soţia pentru a-şi lua adio. Era convins că va muri. Nu mai putea respira, iar bucăţi mari din piele îi erau acoperite de iritaţii şi bube care ameninţau să-i declanşeze o hemoragie severă. A doua zi dimineaţă, Brantly era în picioare şi făcea singur duş. Salvarea sa, spun colegii care l-au îngrijit, a fost un ser experimental, care nici măcar nu mai fusese testat pe oameni. 

Şase din opt maimuţe au supravieţuit

Brantly şi o altă colegă americancă, asistentă voluntară la acelaşi spita care contractase virusul, au semnat pe propria răspundere că vor să le fie administrat medicamentul, numit ZMapp. Li s-a spus că, până atunci, niciun om nu-l încercase.

Serul fusese testat doar pe maimuţe: patru au fost infectate cu Ebola şi, la 24 de ore de la expunere, li s-a administrat medicamentul. Toate au supravieţuit. Altor patru maimuţe li s-a administrat serul la 48 de ore de la infestare. Doar două au supravieţuit. 

Medicamentul-minune, obţinut de la şoareci

Cei doi americani şi-au asumat riscurile. Erau infectaţi deja de nouă zile şi ştiau că nu mai au nimic de pierdut. Brantly (foto dreapta) a primit prima doză pentru că starea sa se înrăutăţise rapid. O oră mai târziu, doctorul se simţea mult mai bine. A început să respire mai uşor.

Unul dintre medicii care l-au tratat a descris evenimentul drept „miraculos”, transmite CNN. Similar, asistenta Nancy Writebol se simte mult mai bine, iar doctorii atribuie progresul aceluiaşi medicament ZMapp, dezvoltat pe baza complexului RISC  (vezi grafic) şi care a fost obţinut pe baza anticorpilor dezvoltaţi de şoareci după infestarea cu tulpini Ebola. 

Click pe imagine pentru a mări

image

INFESTAREA ANIMAL-OM

Transmiterea se face greu de la animal la om. Epidemiile pornesc, de obicei, de la un caz-index (pacient zero), care contractează virusul de la animal în condiţii extraordinare. Cel mai adesea, transmiterea animal-om se produce după ce omul tranşează şi/sau mănâncă animalul infestat. 

Cel mai des, epidemiile au pornit de la maimuţe - cimpanzei, gorile, dar şi de la o specie de antilopă. Cu toate acestea, animalul care a dezvoltat virusul pentru prima dată - gazda naturală - este o specie de liliac din familia Pteropodidae. Până acum, cercetătorii au identificat o legătură de netăgăduit între focarele Ebola şi apropierea de pădurile tropicale. 

Deşi nu există un antidot pentru virus, detectarea din timp şi aplicarea unui tratament intensiv pot salva viaţa celui infestat. 

ebola grafic

SIMPTOME

Principalul simptom este febra - de unde vine şi numele complet al bolii (Febră Hemoragică Ebola). Pacienţii acuză şi o slăbiciune a corpului, dureri musculare şi ale încheieturilor, migrene, dureri în gât. Următoarea etapă aduce tulburări gastrointestinale - stări de vomă, diaree. Pe piele apar iritaţii şi bube, se instalează blocajul renal şi insuficienţa hepatică. Doar în unele cazuri, hemoragia internă este dublată şi de hemoragie externă. Analizele arată şi o scădere semnificativă a numărului leucocitelor din sânge. 

Oamenii pot transmite virusul cât timp acesta rămâne în sângele şi în fluidele lor corporale. Virusul se transmite inclusiv prin transpiraţie. În testele de laborator, virusul a dispărut din corpul unui bărbat la 61 de zile după infestare. 

Perioada de incubare - adică timpul care trece de la infestare până la manifestarea primelor simptome - este cuprinsă între 2 şi 21 de zile. 

infografi Ebola AFP

TRATAMENT

Nu există un antidot licenţia pentru virusul Ebola. În prezent sunt testate mai multe medicamente intravenoase, dar niciunul nu este nici măcar în stadiul de a fi testat pe oameni. 

Cei infestaţi au nevoie de tratament intensiv. Practic, se tratează simptomele - ele ucid pacientul. Astfel, cei infestaţi sunt trataţi pentru deshhidratare. Fluidele care li se administrează conţin, de obicei, un nivel ridicat de electroliţi. 

Lupta cu virusul ucigaş Ebola: ce se întâmplă cu persoana infectată cu boala

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite