Ceremonie militară emoţionantă pentru un câine al armatei SUA bolnav de cancer. Sute de oameni au venit să-şi ia rămas-bun de la labradorul Cena VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Labradorul Cena, alături de stăpânul său Foto: Captură NBC News/Youtube
Labradorul Cena, alături de stăpânul său Foto: Captură NBC News/Youtube

Cena, un labrador negru în vârstă de 10 ani, bolnav de cancer şi care a fost implicat timp de trei ani în misiunile armatei americane în Afganistan, a avut parte de o ceremonie militară impresionantă, înainte de a fi eutanasiat, relatează „The Daily Telegraph“.

Cena, care a fost antrenat pentru a detecta bombe şi care le-a fost de un real folos puşcaşilor marini americani,  a fost „lăsat la vatră“ în 2014, devenind apoi animalul de companie al caporalului Jeff DeYoung, alături de care şi-a îndeplinit misiunile din cadrul armatei. 

Însă, recent, labradorul a fost diagnosticat cu o formă agresivă cancer osos, iar medicii veterinari au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să fie eutanasiat decât să-şi ducă restul zilelor într-o cumplită suferinţă.

În aceste condiţii, Jeff DeYoung a încercat să facă ultima zi de viaţă a camaradului său cât mai frumoasă, neuitând că labradorul l-a ajutat să treacă peste moartea pe front a prietenilor săi, dar şi peste sindromul post-traumatic de care a suferit.

Aşa că a organizat, miercuri, în Michigan o ceremonie militară pentru Cena, un eveniment emoţionant la care au participat sute de oameni. 

După ceremonie, labradorul a fost eutanasiat şi înmormântat într-un sicriu ce a fost acoperit cu drapelul american. 

„Toată viaţa mea de adult l-am avut pe Cena. Când aveam 19 ani şi eram departe, învătând cum să fiu responsabil, l-am avut pe Cena. Acum am 27 de ani şi trebuie să-mi iau rămas-bun de la una dintre cele mai importante părţi din viaţa mea“, a afirmat Jeff DeYoung, vizibil afectat.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite