Zelenski, sabie cu două tăişuri pentru Kremlin: ce ar putea Vladimir Putin să piardă în Ucraina

Zelenski, sabie cu două tăişuri pentru Kremlin: ce ar putea Vladimir Putin să piardă în Ucraina

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Victoria hotărâtă a lui Volodimir Zelenski din alegerile prezidenţiale ucrainene de săptămâna trecută a fost interpretată ca fiind un mare succes pentru preşedintele rus Vladimir Putin, însă faptul că noul preşedinte ales al Ucrainei este vorbitor de limba rusă reprezintă o sabie cu două tăişuri pentru Kremlin.

Actorul de comedie este vorbitor de rusă şi a trăit şi lucrat la Moscova vreme de şase ani. De asemenea, nu are experienţă ca politician-singura familiaritate pe care acesta o are faţă de politică este faptul că a jucat rolul unui preşedinte în serialul de comedie „Servitorul Poporului“.

Realitatea însă este mai complicată. Deşi Zelenski nu are experienţă atunci când vine vorba de guvernare, este un veteran în ceea ce priveşte comunicarea, dovadă fiind bătălia dusă cu fostul preşedinte Petro Poroşenko. Şi cunoştinţele sale de limbă rusă-precum şi cele legate de ruşi, în general-reprezintă o sabie cu două tăişuri.

Spre deosebire de Poroşenko, care a acceptat naţionalismul ucrainean şi a vorbit doar în ucraineană, Zelenski este capabil să le vorbească ruşilor pe limba lor şi să-i influenţeze prin intermediul reţelelor de socializare, inclusiv Instagram. Pentru Putin, faptul că există un preşedinte vorbitor de rusă în Ucraina este atât palpitant, cât şi înspăimântător.

Cu siguranţă, Zelenski este mai prietenos faţă de Moscova decât Poroşenko, după cum acesta din urmă a subliniat de nenumărate ori în campania electorală.

În perioada ce a urmat alegerilor, câţiva dintre susţinătorii mai înflăcăraţi ai lui Poroşenko au încercat să-i catalogheze pe cei 73 la sută dintre ucraineni care l-au votat pe Zelencki drept „mici ruşi“. Ei deplâng faptul că ţara a ieşit de pe drumul drept şi se întoarce spre Moscova.

Dar se pare că Putin interpretează altfel lucrurile. Preşedintele rus încă nu l-a sunat pe actorul de comedie vorbitor de rusă pentru a-l felicita pentru victoria sa. A fost o tăcere aproape mormântală din partea Kremlinului, cu excepţia unui comunicat concis prin care „recunoaşte” rezultatul scrutinului, în timp ce critică Ucraina pentru faptul că nu le-a permis să voteze celor 3,5 milioane de ucraineni care trăiesc în Rusia.

Putin probabil că îl preferă pe Zelenski în loc de Poroşenko, care a fost mai interesat să se lupte cu liderul rus decât să trateze problemele importante ale guvernării sale. Actorul de comedie a promis că va ridica interdicţia referitoare la artiştii ruşi şi la reţelele ruse de socializare şi cel mai probabil va încuraja o dezgheţare culturală între cele două ţări. Cursele aeriene directe ar putea fi restabilite la un moment dat.

Victoria zdrobitoare a lui Zelenski a fost un semn clar că ucrainenii, în ciuda furiei lor legate de război, ar prefera să trăiască în pace cu Rusia, decât într-o confruntare nesfârşită. Însă preşedintele rus are o memorie de elefant. Este puţin probabil să fi uitat că oligarhul Igor Kolomoiski-cel mai proeminent susţinător al lui Zelenski-obişnuia să facă referire la el ca la un „pitic schizofrenic“ în timpul războiului din est.

Alter ego-ul prezindenţial al lui Zelenski din serialul său de televiziune a fost, de asemenea, dispreţuitor faţă de Putin, chiar refuzând să accepte un apel telefonic de la acesta în timpul unei scene memorabile şi vorbeşte deschis despre speranţa sa că va exista o schimbare de regim în Rusia. „Serialul <<Servitorul Poporului >> nu a fost difuzat în Rusia din cauza comentariilor sale negative legate de Putin“, a confirmat un oficial de la Ministerul rus de Externe în timpul unei discuţii informale, potrivit Politico.

Victoria lui Zelenski îl plasează pe Putin într-o situaţie aparte. El nu poate accepta un politician care a cerut în mod deschis îndepărtarea preşedintelui rus de la putere, în timpul serialului său. Dar este şi conştient de faptul că actorul de comedie reprezintă o ocazie unică pentru a reseta relaţiile dintre cele două state, după animozitatea din ultimii cinci ani. Aşa că i-a lăsat prim-ministrului Dmitri Medvedev rolul de a-l felicita pe noul preşedinte ales al Ucrainei şi de a-şi exprima speranţele pentru relaţii mai bune. Între timp, Putin face ceea ce ştie mai bine: se comportă dur şi-l împinge pe oponentul său într-un colţ.

Un video cu Zelenski care îngenunchează în timpul dezbaterii sale cu Poroşenko, pentru a cere iertare celor care au pierdut ruse în conflictul din estul Ucrainei a devenit viral la televiziunea rusă-un efort de a-i contura actorului o imagine de om slab şi lipsit de experienţă. Între timp, Putin a pus gaz pe foc săptămâna trecută, semnând un decret pentru acordarea de paşapoarte ruse ucrainenilor din regiunile separatiste ale ţării. Această mişcare a fost intens criticată. Kurt Volker, reprezentantul special al SUA în Ucraina a declarat că decizia este „extrem de provocatoare“.

Pericolul real pe care Putin îl are de înfruntat este legat de ceea ce urmează. Zelenski a tras prima salvă în noaptea alegerilor printr-un apel la toate ţările foste sovietice: „Uitaţi-vă la noi-totul este posibil“. Victoria sa răsunătoare i-a derutat pe ruşi, care sunt obişnuiţi ca alegerile să fie decise în avans. Îi face să se întrebe dacă Putin ar putea fi la fel de uşor înlăturat în alegeri libere. 

Talentul în comunicare a lui Zelenski şi conexiunea sa naturală cu poporul rus îl face periculos pentru Putin. Ultimul lucru pe care l-ar dori preşedintele rus ar fi mai multe discuţii despre o revoluţie democratică. Este de aşeptat ca Kremlinul să continue să joace dur şi murdar până când Putin se va gândi exact care va fi următoarea sa mişcare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: