Rusia învinovăţeşte Occidentul că împiedică negocierile de pace cu Ucraina

Rusia învinovăţeşte Occidentul că împiedică negocierile de pace cu Ucraina

Foto: Kremlin.ru (Arhivă)

Rusia a învinovăţit Occidentul că împiedică negocierile de pace cu Ucraina, relatează, duminică, dpa, preluat de Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acum este momentul când ţările occidentale pariază totul pe continuarea războiului", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea rusă. 
 
Conform lui Peskov, sub guvernarea SUA, Occidentul nu le îngăduie ucrainenilor „să se gândească la pace, nici să vorbească sau să discute despre aceasta". 
 
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit la declaraţiile unor politicieni occidentali care au afirmat că nu vor să facă presiuni asupra Ucrainei pentru negocieri. 
 
„Însă momentul pentru negocieri va veni”, a afirmat Peskov. „ Pentru pace, Ucraina trebuie să accepte cererile Rusiei, care includ recunoaşterea Peninsulei Crimeea de la Marea Neagră drept teritoriu rus şi cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk”, a mai adăugat Peskov, potrivit Agerpres.
 
Negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina sunt momentan întrerupte. După întâlnirea de la Istanbul, care a avut loc pe 29 martie, nu a mai existat o altă întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au avut loc pentru o perioadă online, însă fără a fi înregistrate progrese. Rusia a învinovăţit Ucraina că a revenit asupra unor recomandări enunţate la Istanbul şi consideră că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale SUA asupra Ucrainei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările