Kremlinul susţine că Londra nu i-a cerut o intervenţie în favoarea britanicilor condamnaţi la moarte în Donbas

Kremlinul susţine că Londra nu i-a cerut o intervenţie în favoarea britanicilor condamnaţi la moarte în Donbas

FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Kremlinul este „sigur” că liderii separatişti pro-ruşi din Donbas ar fi de acord să asculte un apel al Marii Britanii cu privire la soarta celor doi britanici condamnaţi la moarte după ce au luptat alături de ucraineni în Donbas, care au fost luaţi apoi ca prizonieri, relatează The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat marţi că Marea Britanie nu a cerut o intervenţie a Rusiei în favoarea celor doi britanici condamnaţi la moarte, potrivit The Guardian

Autorităţile britanice ”nu s-au adresat” Rusiei, declară presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Totul va depinde de o cerere a Londrei, bineînţeles, dar sunt sigur că partea rusă va fi pregătită să asculte”, adaugă el.

Peskov îndeamnă, cu toate acestea, Regatul Unit să se adreseze autorităţilor separatiste proruse din Doneţk, un ”stat” autoproclamat, pe care Rusia l-a recunoacut cu doar câteva zie înante să invadeze Ucraina.

”Trebuie, bineînţeles, să se adreseze autorităţilor ţării al cărei tribunal a pronunţat verdictul, iar aceasta nu este Rusia”, declară Peskov.
 
Un tribunal din Republica Populară Doneţk (RPD) separatistă din estul Ucrainei i-a condamnat, săptămâna trecută, pe cei doi britanici Aiden Aslin, Shaun Pinner şi pe marocanul Brahim Saadoun, afirmând că au participat la confruntări armate ca mercenari.
 
Marea Britanie a afirmat că este „profund îngrijorată” după ce a primit vestea că cei doi luptători britanici sunt condamnaţi la moarte de către separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. 
 
„Suntem evident profund îngrijoraţi de acest lucru. Am spus în mod repetat că prizonierii de război nu trebuie exploataţi în scopuri politice”, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson, în timp ce liderul diplomaţiei britanice Liz Truss a reclamat un „simulacru de judecată, fără nicio legitimitate”. 
 
„Continuăm să facem tot ce putem pentru a-i sprijini”, a mai spus Liz Truss, într-un mesaj publicat pe Twitter. 
 
 
Britanici reţinuţi au fost prezentaţi pe 18 aprilie de Russia 24, când cei doi i-au solicitat premierului britanic Boris Johnson să îi ajute să se întoarcă acasă în schimbul eliberării politicianului pro-rus Viktor Medvedciuk de către ucraineni. 
 
Britanicii capturaţi, Pinner şi Aslin, au luptat de partea ucrainenilor în Mariupol. 
 
După debutul invaziei de la sfârşitul lunii februarie, prima agresiune de acest fel în Europa împotriva unui stat suveran după cel de-al Doilea Război Mondial, voluntari din mai multe ţări s-au alăturat armatei ucrainene pentru a lupta împotriva agresorilor ruşi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările