Criza ruso-ucraineană. Putin refuzat o propunere de mediere făcută de premierul Israelului

Criza ruso-ucraineană. Putin refuzat o propunere de mediere făcută de premierul Israelului

Naftali Bennett (stânga) şi Vladimir Putin discutând la Soci, staţiune la Marea Neagră FOTO EPA-EFE

Premierul Israelului, Naftali Bennett, a dat curs unei cereri a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a media criza ruso-ucraineană, dar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a refuzat să discute pe această temă, relatează Jerusalem Post.

Ştiri pe aceeaşi temă

Naftali Bennett l-a vizitat pe Vladimir Putin la Soci pe data de 22 octombrie 2021. Înainte de deplasarea la Soci, premierul israelian a fost contactat de Zelenski pentru a media o întrevedere cu Putin, ţinând cont de relaţiile bune pe care ţara sa le are atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina. Bennett a dat curs acestei propuneri şi i-a prezentat-o şi liderului de la Kremlin, dar acesta din urmă a refuzat-o, scrie Jerusalem Post, care citează un membru al Guvernului israelian.

„Când Putin a spus că nu este interesat, premierul a renunţat”, a precizat sursa sus-menţionată.

Potrivit oficialului israelian, ţara sa nu joacă niciun rol în criza ruso-ucraineană.

De altfel, Israelul a evitat să se poziţioneze public în criza ruso-ucraineană, care a escaladat în ultimele săptămâni, notează Jerusalem Post.

Bennett a vorbit la telefon cu Putin săptămâna trecută, iar, potrivit Kremlinului, - nu şi Guvernului israelian - Bennet s-ar fi interesat de negocierile duse de Rusia cu SUA şi NATO pe tema Ucrainei.

În mod oarecum similar, în urma unei discuţii telefonice între ministrul israelian de Externe Yair Lapid şi secretarul de stat Antony Blinken, în această lună, partea americană a subliniat în declaraţia sa „riscurile unei agresiuni pe viitor a Rusiei împotriva Ucrainei”, în timp ce partea israeliană nu a făcut niciun comentariu referitor la acest subiect.

Volodimir Zelenski s-a arătat în repetate rânduri dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin pentru a-şi rezolva neînţelegerile, dar liderul de la Kremlin a refuzat orice dialog cu partea ucraineană.

Recent, Volodimir Zelenski a propus organizarea unui summit Ucraina-Rusia-SUA.

Tot recent, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a invitat la Ankara pe Putin şi Zelenski, dar Kremlinul a respins această ofertă de dialog.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările