Cum a devenit Siria imperiul captagonului

Cum a devenit Siria imperiul captagonului

Captură de captagon

Din cenuşa a 10 ani de război, în Siria s-a ridicat şi dezvoltat o industrie ilegală de droguri condusă de asociaţi şi rude ale preşedintelui Bashar al-Assad. Acum  a devenit o operaţiune de miliarde de dolari, eclipsând exporturile legale ale Siriei şi transformând ţara în cel mai nou narcostat din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rudele preşedintelui Bashar al-Assad, implicate
 
O investigaţie realizată de „The New York Times“ a constatat că o mare parte a producţiei şi distribuţiei este supravegheată de Divizia a patra blindată a armatei siriene, o unitate de elită comandată de Maher al-Assad, fratele mai mic al preşedintelui şi unul dintre cei mai puternici oameni ai Siriei.
 
Printre jucătorii importanţi se numără şi oameni de afaceri cu legături strânse cu guvernul, gruparea militantă libaneză Hezbollah şi alţi membri ai familiei extinse a preşedintelui, al căror nume de familie le asigură protecţia pentru activităţile ilegale, potrivit unei investigaţii „The Times“, care se bazează pe informaţii de la autorităţile din 10 ţări şi zeci de interviuri cu experţi internaţionali şi regionali în domeniul drogurilor, sirieni cu cunoştinţe despre comerţul cu droguri şi actuali şi foşti oficiali din Statele Unite.
 
Comerţul cu droguri a apărut pe ruinele unui deceniu de război, care a spulberat economia Siriei, a aruncat majoritatea oamenilor la sărăcie şi i-a lăsat pe membrii elitei militare, politice şi de afaceri din Siria să caute noi modalităţi de a câştiga valută şi de a ocoli sancţiunile economice americane.
 
În ultimii ani, autorităţile din Grecia, Italia, Arabia Saudită şi din alte părţi au confiscat sute de milioane de pastile, majoritatea provenind dintr-un port controlat de guvernul din Siria.
 
Ascensiunea unui narcostat
 
Captagonul a fost produs iniţial de o companie farmaceutică germană ca stimulent pentru tratarea tulburării de deficit de atenţie şi a narcolepsiei. În anii 1980, utilizatorii din Arabia Saudită şi din alte state din Golful Persic au început să-l ia în mod recreaţional pentru a obţine un impuls de energie, a alunga frica şi a rămâne treji pentru a studia pentru examene, la muncă, la petrecere sau pentru a conduce pe distante lungi. Pastilele albe erau ştampilate cu două semilune, dându-i porecla arabă „abu hilalain” sau „cea cu două luni”.
 
După ce s-a constatat că dă dependenţă, a fost interzis la nivel internaţional la sfârşitul anilor 1980. Dar a continuat să hrănească piaţa din Golf, producţia ilegală de captagon luând amploare, inclusiv în Valea Bekaa din Liban, un centru de producţie de haşiş şi un bastion al Hezbollah, un grup militant susţinut de Iran, care acum face parte din guvernul libanez.
 
În timp ce produsul farmaceutic Captagon conţinea amfetamină fenetillină, versiunea ilegală vândută astăzi, denumită adesea „captagon” cu un „c“ mic, conţine de obicei un amestec de amfetamine, cofeină şi diverse substanţe de umplutură. Versiunile ieftine se vând cu amănuntul la mai puţin de un dolar per pilulă în Siria, în timp ce pastilele de calitate superioară se pot vinde cu 14 dolari sau mai mult fiecare în Arabia Saudită.

Captagon a devenit probabil cea mai importantă sursă de valută străină a Siriei, potrivit Jihad Yazigi, editorul The Syria Report, o publicaţie care urmăreşte economia Siriei.
„Asta nu înseamnă că veniturile obţinute revin în economie”, a spus el. „Banii ajung în conturile bancare ale contrabandiştilor şi ale lorzilor războiului”, spune Yazigi.
Iar contrabandiştii folosesc metode în continuă schimbare pentru a ascunde drogurile şi a le transporta pe căi întortocheate pentru a le ascunde originea.

Din 2015, autorităţile au găsit captagon în avionul privat al unui prinţ saudit, ascuns în filtre de ulei pentru camioane şi maşini de fabricat gresie, amestecat cu transporturi de struguri şi portocale, cartofi. Contrabandiştii au ascuns drogurile în cafea şi mirodenii pentru a deruta câinii adulmecători şi i-au sigilat în bare de plumb şi pietre uriaşe pentru a bloca scanerele.

Drogurile au fost confiscate în Turcia, Liban şi Iordania, în porturile din Egipt, Grecia şi Italia, într-un aeroport din Franţa şi până în Germania, România şi Malaezia. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările